Un soim fusese prins de un taran si traia legat de un picior in curtea unei ferme. Nu se resemnase insa sa traiasca la fel ca un pui oarecare. Incepuse sa dea lovituri de cioc funiei care-l tinea legat de un stalp puternic al cotetului de gaini. Fixa cu privirea cerul azuriu si pornea spre el din toate puterile sale. Dar funia il tragea in jos. Incerca saptamani de-a randul, pana cand pielea de la picior ii era toata o rana, iar frumoasele lui aripi tot mai jumulite.
Pana la urma se obisnui. Dupa cateva saptamani ii placea chiar si gunoiul puilor. Se multumi sa scurme prin pamant.
Astfel, nu-si dadu seama ca ploile de toamna si zapada iernii facura sa putrezeasca funia cu care era legat.
Ar fi fost de-ajuns o ultima, slaba lovitura si soimul s-ar fi intors la libertate, stapan al cerului.
Dar n-o mai dadu.
Corpul nostru se oboseste si doar sa urce niste trepte. Dar sufletul nostru are aripi.
Iar cerul este al nostru.
~ Bruno Ferrero
Pana la urma se obisnui. Dupa cateva saptamani ii placea chiar si gunoiul puilor. Se multumi sa scurme prin pamant.
Astfel, nu-si dadu seama ca ploile de toamna si zapada iernii facura sa putrezeasca funia cu care era legat.
Ar fi fost de-ajuns o ultima, slaba lovitura si soimul s-ar fi intors la libertate, stapan al cerului.
Dar n-o mai dadu.
Corpul nostru se oboseste si doar sa urce niste trepte. Dar sufletul nostru are aripi.
Iar cerul este al nostru.
~ Bruno Ferrero