Colivia cu vise!

Poti sa faci exact atat cat iti permiti sa visezi – nu mai mult!

Visarea in stare de trezie este o activitate pe care multi dintre noi si-o reprima, fiindca viata ne da mereu si mereu noi motive de a ne lasa absorbiti in mormanul de griji, deadline-uri, indatoriri si promisiuni.

Citeam zilele trecute pe un blog motivational al cuiva din SUA: “De ce sa iti doresti o vacanta, cand poti sa-ti traiesti toata viata ca pe o vacanta!” si ma gandeam: “Omul acesta nu a lucrat niciodata in Romania!”

Imi place sa cred ca aceste amendamente de tipul “poate dincolo, in Romania mai greu!” nu is vor mai avea temeiul in realitate in curand. Pentru ca acum, intr-adevar, lucrurile la care noi romanii ne permitem sa visam se incadreaza in categoria bonsai raportat la ambitiile occidentalilor. Chiar si cei care detin posturi de conducere, care sunt bine platiti si nu au a-si face griji legate de traiul zilnic sunt la fel de tributari unui mod de a gandi cu finalitate materiala. Astfel, casa este un vis cu realizare prioritara fata de excursia pana la Rangoon pentru a vedea pe viu frumusetile vazute la Discovery, masina 4x4 conteaza mai mult decat o fuga de un weekend pana la Luvru…

Recent, am investit extrem de mult in realizarea unui vis care nu-mi dadea pace de vreo 3 ani. Pana acum, nu fusese niciodata momentul, eram sfatuita sa mai astept, sa ma gandesc, sa imi iau casa mai intai, si apoi sa ma rasfat… Stand stramb si judecand drept, am ajuns la concluzia ca, lucrand la ritmul in care lucrez acum si pe banii care se ofera in Romania pentru genul asta de munca, voi muri platind rate la blestemata aia de casa, iar visele mele vor ramane in asteptare pe veci.

Asa se face ca, de obicei o tipa constiincioasa si suficient de precauta incat sa strice si cheful altora de aventura, eu am hotarat sa “dau cu basca de pamant” cum se spune si sa merg acolo unde mi-am dorit. Nu conteaza ca voi manca “pe sarite” cand ma intorc, cel putin 2 luni. Nu conteaza ca oricare dintre cunoscutii mei din strainatate poate sa-si ofere acelasi vis la doar 10% din salariul lui, nu la 200%. Ceea ce conteaza e ca de data asta nu voi mai sta pe margine, uitandu-ma peste gard cu jind. Odata, de doua ori pe an, imi permit sa traiesc ca in filme si sa ma pun pe primul plan. Fara remuscari. Ceea ce iti recomand si tie!

Pana acum nu gandeam astfel. Pana acum, era “mai intai ce trebuie, apoi ce ne place”. De ceva vreme insa m-am hotarat sa nu imi mai fiu tortionar-sef. Relele stiu sa vina si singure…

Nu e vorba aici de un mesaj pe stilul carpe diem – pentru ca ideal ar fi sa nu revii la felul modest de a gandi. Elibereaza-te macar in lucrurile la care visezi! Daca visezi macro si color, vei avea parte de bucurii pe masura.

~ Flavia Jurca



Sursa: http://www.stiletto.ro/stiletto-power/manifestul-stiletto/colivia-cu-vise.html