luni, 2 noiembrie 2009

Zbucium de copil

~ Articol de Ovidiu Miron

La scoala mi se spune zi de zi ca “doar daca” iau note mari am sanse de a obtine o slujba “sigura” si “bine platita”. Acasa sunt certat ca am luat nota mica la fizica, desi mie imi place muzica si acolo sunt cel mai bun din clasa. Ieri am vazut cum profesoara de limba romana ii explica (desi, “ragea” ar fi un termen mai potrivit) unui coleg de ce va ajunge el sa umble cu vaca si cum nu e “absolut nimic” in capul lui. Colegul nu este foarte talentat in a compune un eseu. Dar mie mi se pare un geniu in informatica. D

De ce tot fac pe desteptii cu noi?

Cand m-am intors azi acasa, parintii iar m-au luat deoparte: “Suntem foarte ingrijorati cu tine. Scoate-ti gargaunii cu muzica ta din cap!”. Apoi m-au intrebat de ce fiul colegului lor de serviciu a luat 9 la matematica, iar eu doar 7. Mi-e greu. Mi-e foarte greu.
La noi in oras tocmai s-a lansat un partid in campania electorala. Eu sunt mic, dar tot am avut senzatia ca sunt luat de idiot (am auzit cuvantul asta la aia mai mari)! :D
Pe banca din fata blocului, de 3 saptamani doarme un nene. Prietenii imi spun ca a fost muncitor la uzina, dar ca fabrica lui nu mai este. Apoi mi-am adus aminte de discursurile politicienilor.

Am senzatia ca asist la o piesa de prost gust acompaniata de un sunet ciudat

Eu nu cred ca saracia e nobila. Eu vreau sa compun cantece. Si sa castig bani din asta. Cel mai bun prieten al meu vrea sa devina jucator profesionist de sah. Aproape ca parintii nu il mai primesc acasa.
Zi de zi mi se spune din toate directiile: “Nu mai visa atat!”. Dar mie imi place. Anul trecut am visat ca voi ajunge cunoscut prin ce voi compune. Si ziarul local a publicat versurile unei piese scrise de mine. Atunci mi-am dat seama ca asta e drumul. Sa visez, sa cred si sa muncesc pentru asta.
Eu stiu ce vreau de la viata. Imi doresc sa fiu fericit. Iar eu nu pot fi fericit fara muzica, asa cum Marius nu poate fara sah. Cred ca de cele mai multe ori, cei din jur au intentii bune cu mine. Doar ca ei nu inteleg ce vreau eu de fapt.
Si, daca ma gandesc bine, nici n-au cum sa inteleaga. Ei sunt ei, eu sunt eu. Am ajuns la o concluzie ce nu imi da pace de 3 nopti. Viata oamenilor seamana doar in aparenta. In realitate, difera de la om la om. Si sunt o mie de lucruri distincte! Cred ca ne asemanam doar prin faptul ca suntem diferiti. Azi noapte pe la 3 mi-a venit ideea asta.
De asta nu imi urasc profesorii sau parintii. Le respect punctul de vedere. Dar de facut, tot ca mine voi face. Si inca ceva. Uitasem sa va spun, dar mie imi place de o fata venita la noi in tara tocmai din Nigeria. Si ei ii cam place de mine. :) Parintii au fost socati cand au auzit asta! Eu ii inteleg. Apoi ies la o plimbare cu Chimma.