marți, 1 martie 2011

Poveste de martisor

Prima zi a primăverii calendaristice este sărbătorită de români într-un mod cu totul special. Bucuria reîntoarcerii anotimpului călduros este dublată de primirea sau oferirea micilor cadouri numite mărţişoare. În jurul sărbătorii Mărţişorului s-au ţesut multe legende. Iată una dintre cele mai frumoase poveşti , citită cu plăcere la orice vârstă.

Cu mulţi ani în urmă, la poalele munţilor cu vârfurile ascunse în nori trăia o femeie bătrână, pe nume Dochia. Ea avea o fiică vitregă pe care o ura tare mult. Nu ştia ce să mai născocească pentru a-i face bietei fete zilele amare.

Într-o zi friguroasă de sfârşit de iarnă, ce-i mai trecu prin cap bătrânei? Îi dădu fetei o haină neagră si murdară şi îi spuse să se ducă la râu, să o spele până când haina va deveni albă.

Biata fată, ce să facă? Se duse, intră cu picioarele în apa rece ca gheţa şi începu să spele cum putea ea mai bine. Dar din ce spăla, haina se făcea şi mai urâtă. Lacrimi de suferinţă curgeau pe obrajii fetei şi se transformau în steluţe mici de gheţă. Fata nu îndrăznea să se întoarcă acasă cu haina murdară, deşi frigul aproape ca o transformase într-un sloi de gheaţă.

Atunci trecu pe acolo un flăcău chipeş, ce purta la pălărie o floare roşie. Rămase tare mirat de ceea ce a văzut. O întrebă pe fată de ce se chinuie aşa, iar aceasta îi povesti totul despre mama ei vitregă. Flăcăul stătu puţin pe gânduri, apoi îi spuse fetei:

- Eu sunt Mărţişor, fiul Primăverii, voi încerca să te ajut. Dar mai întâi, pune-ţi această floare roşie în păr. Zicând acestea, Mărţişor îşi luă floarea de la pălărie şi i-o dărui fetei.

- Acum mai spală încă o dată haina şi du-te acasă.

Fata făcu întocmai, spălă încă o dată haina, o puse în coş şi se întoarse cu spaima în suflet acasă.

Dochia cea răutăcioasă o aştepta în prag:
-Ei, ia să văd, mi-ai îndeplininit porunca, ori ba?

Fata scoase haina din coş şi, ce să vezi? Haina era curată şi albă ca neaua. Dochia a rămas mută de uimire, la fel si fata. Dar când aceasta s-a aplecat să ia haina, floarea rosie i-a căzut din păr pe zăpada albă. Baba Dochia a văzut-o şi a zis:
-Au înflorit florile, înseamnă că a venit primăvara, voi pleca cu oile pe munte.

Şi aşa a făcut. Şi-a pus pe ea mai multe cojoace şi a plecat.
Primele zile au fost foarte călduroase, aşa că Dochia îşi lepăda treptat cojoacele şi le arunca. După ce a aruncat şi ultimul cojoc, vremea s-a schimbat, a început să ningă, să viscolească. A vrut să se întoarcă în sat dar drumul nu se mai cunoştea.

Atunci în faţa ei a apărut Mărţişor, care i-a spus:
- Să simţi şi tu frigul şi durerea, aşa cum le-a simţit şi fiica ta. Rău faci, rău găseşti.

Mărţişor dispăru într-un nor pufos de zăpadă. Baba Dochia şi oile sale s-au transformat în sloiuri de gheaţă, care nu se topesc decât primăvara târziu, când râurile se umflă şi se prăvălesc la vale, parcă supărate pe satele de la poalele munţilor, unde primăvara vine mai devreme.

Sursa:
http://www.anidescoala.ro/Povestea-Martisorului.html