vineri, 8 aprilie 2011

Frumoasa si bestia

~ de Charles Perrault

A fost odata ca niciodata un negustor bogat care avea trei fete. Toti patru ducea o viata indestulata in casa lor de la malul marii. Dar in timp fetele cele mari risipeau banii tatalui sau pe rochii luxoase, mezina, Frumoasa, isi ajuta familia dupa puterile ei, multumindu-se cu haine simple si trebaluind prin casa cat era ziua de lunga.

Intr-o zi, fetele auzira cum niste barbati povesteau ca toate vapoarele negustorului pierisera intr-o furtuna cumplita.
- Nu i-a mai ramas nimic, spunea unul dintre barbati dand din cap, a ajuns sarac lipit pamantului!

Ca sa salveze ce se mai putea salva, negustorul disperat pleca a doua zi la oras. Acolo, ii ruga pe bancheri sa-i imprumute niste bani, dar acestia il refuzara.

Necajit, negustorul porni inapoi spre casa. Cu gandul la fetele lui, abia daca-si dadu seama ca incepuse sa ninga. Cand plecase de acasa la bancheri, cele doua fete mai mari ii cerusera sa le aduca de la oras podoabe si rochii scumpe. Frumoasa, in schimb, nu-i ceruse decat un trandafir.

Dar cand ninsoarea se inteti si se transforma in viscol, negustorul uita cat era de amarat ca nu le putea indeplini dorinta fetelor si ca isi pierduse toata ziua. Vantul vuia si arunca trombe de zapada in calea calaretului si a calului sau. Si tot mergand asa, negustorul se rataci. Dar, pe neasteptate, in cale ii aparu un spiridus, care ii facu semn sa-l urmeze.

Apoi, cand negustorul ajunsese deja la capatul puterilor, spiridusul ii striga cu un glas subtirel:
- Uite aici! Hai inauntru ca o sa avem grija de tine.
Iar negustorul vazu cu uimire cum in fata lui se ridicase un castel imens.

Dupa ce-si duse calul in grajd si ii dadu sa manance fan, negustorul intra in castel pe urmele spiridusului.
- Hai aici, langa foc, il indemna spiridusul. Cred ca ti-e foarte frig si, de asemenea, foame.

Un foc strajnic ardea in camin, iar cand negustorul se apropie de masa, aceasta se si umplu cu tot felul de bucate.
- Mananca, ii striga spiridusul, razand pe infundate de uimirea ce i se citea negustorului pe chip.
- Iti multumesc din suflet, ii raspunse el, apoi se aseza la masa si manca pe saturate.

Satul si topit de caldura, negustorul ostenit adormi la masa. Chiar si spiridusul, incalzit de dogoarea focului, cazu intr-un somn adanc. Iar pe cand dormeau amandoi, o aratare imensa ii urmarea in tacere din balcon.

Dimineata, cand se trezi cu forte proaspete, negustorul ii multumi din nou spiridusului pentru ospitalitate.
- Trebuie sa ma duc inapoi la fetele mele, ii zise el, amintindu-si amarat cate necazuri avea. Si, trecand pe langa poarta, negustorul privi cu mirare la o tufa de trandafiri inflorita ca prin minune in mijlocul nametilor de zapada. Vazand trandafirii, isi aduse aminte de mica rugaminte a Frumoasei si se intinse sa rupa una din florile acelea fermecatoare.
- Nu, striga spiridusul. Dar era prea tarziu.

Dintr-o data, in fata ochilor sai se ivi o aratare dintre cele mai fioroase, care striga la el cu un glas tunator:
- Asa ma rasplatesti pentru bunatatea mea, furandu-mi din nepretuitii trandafiri? Pentru asta o sa platesti cu viata.
- Imi…imi pare rau, baigui negustorul. L-am luat pentru fata mea.
- Fata ta? urla bestia. Daca te iubeste cu adevarat, sa vina aici, in locul tau. Dar daca nu te iubeste, ai sa te intorci chiar tu, in decurs de trei luni. Si acum, du-te!

Cum nu avea alta scapare, bietul negustor ii promise ca se va intoarce. Apoi, incaleca pe cal si porni spre casa, cu inima coplesita de durere.
Dar cand ajunse acasa si ii dadu trandafirul Frumoasei, fericirea ei ii lumina sufletul.
- Vai, Frumoaso, ii spuse el mahnit, daca ai sti care e pretul acestui trandafir!

Apoi fetele il ascultara uimite cand le povesti de castelul Bestiei si de cumplita porunca.
- O sa ma duc eu in locul tau, tata! striga Frumoasa. Decat sa mori pentru mine, mai bine sa fiu prizoniera Bestiei.
- Sa nu aud de asa ceva! ii raspunse negustorul. O sa ma intorc acolo cand se vor scurge cele trei luni.

Surorile cele mari o privira pe mezina cu manie.
Cele trei luni se scursera repede si, in ultima dimineata, Frumoasa, cu pantofi in mana, sa nu faca zgomot, se strecura afara din casa.
Puse saua pe calul cel bland al tatalui sau, incaleca si, in tacere, isi lua ramas bun de la cei ai casei care inca dormeau. Stia ca o sa-i fie tare dor de ei, dar ii dadea putere gandul ca o sa-si salveze tatal de la moarte.
- Si, cine stie, se incuraja ea, poate ca o sa fac Bestia sa se razgandeasca.

Frumoasa merse si merse si ajunse la castelul Bestiei in miez de noapte.
N-apucase sa intre bine in curte, cand aparu spiridusul:
- Bine ai venit, Frumoaso! Hai dupa mine pe aici, o indemna el. Parca ar fi asteptat-o.
Frumoasa intra in castel in urma lui.

Spiridusul o conduse pe Frumoasa printr-un labirint de coridoare pana la o camera minunata, plina de trandafiri si mobilata frumos.
- Asta e dormitorul tau, ii spuse spiridusul. Apoi ii arata o lada plina cu podoabe sclipitoare. Si acesta toate sunt ale tale, ii explica el vesel, apoi disparu pe usa.

Frumoasa se plimba prin camera, admira trandafirii, podoabele, mobila dulapul plin cu rochii scumpe. Isi dadu jos hainele simple pe care le purtase pe drum si imbraca o rochie frumoasa.
Atunci, aparu din nou spiridusul.
- Vai, ce frumoasa esti, murmura el. Cat de mult o sa-i placi stapanului meu! Ia uita-te in oglinda!
Dar frumoasa inlemni de groaza. In oglinda, in spatele propriului ei chip, zari cumplita Bestie. Se intoarse sa il priveasca in fata.

- Bine ai venit la castelul meu, ii spuse Bestia. Te afli aici de nevoie?
- Da, ii raspunse Frumoasa.
- Dupa un drum asa de lung, trebuie sa-ti fie foame, zise Bestia cu un glas ragusit. Hai cu mine.

Bestia o duse pe Frumoasa pana in salonul unde se afla o masa aranjata pentru o singura persoana. Chiar daca in sinea ei rasuflase usurata ca nu va sta cu Bestia la masa, Frumoasa era impresionata de bunatatea acestei fiinte infricosatoare. Bestia ii ura noapte buna, iar fata ii ramase sa manance. Apoi, privind flacarile din soba, gandurile ii zburara la Bestie si la castelul acesta vrajit.

A doua zi, spre seara in timp ce Frumoasa se plimba prin gradina Bestia veni sa stea de vorba cu ea.
- Tu ce crezi, sunt urat? o intreba Bestia.
- Da, raspunse Frumoasa cu sinceritate. Dar cred ca ai suflet bun.
- Si te-ai marita cu mine? o mai intreba Bestia.
Infiorata de intrebarea lui neasteptata, Frumoasa ii raspunse:
- Nu.

Bestia venea zi de zi sa o vada pe Frumoasa si sa stea de vorba cu ea. Fata se temea tot mai putin de creatura aceea, dar de fiecare data cand o intreba daca ar vrea sa-l ia de barbat, raspunsul ei era acelasi.

Intr-o buna zi, Frumoasa privi in oglinda fermecata din dormitor si isi vazu tatal. Tinea in mana un portret al ei si parea tare bolnav. Frumoasa se duse in fuga la Bestie.
- Trebuie sa-mi dai drumul! ii striga ea. Te rog, stiu ca ai suflet bun. Tata e bolnav si are nevoie de mine.
- Atunci, du-te, rosti cu glas scazut Bestia. Dar promite-mi ca te intorci inainte sa se fi implinit opt zile.
- Iti promit, murmura Frumoasa.

Frumoasa incaleca pe cal si porni spre casa ca vantul si ca gandul.
- Tata! stiga ea, intrand val-vartej in casa.
- Frumoaso! Esti vie si nevatamata! spuse tatal, luand-o in brate. Bestia cea groaznica nu ti-a facut nici un rau?
- Nu, tata, ii raspunse Frumoasa. E un monstru doar pe afara. Dar are suflet darnic si bland. Si tu ce mai faci?
- De acuma, cand stiu ca n-ai patit nimic, o sa-mi fie bine, ii zise tatal zambind fericit.

A doua zi, Frumoasa le spuse tatalui si surorilor ei ca o sa se intoarca la castelul Bestiei, asa cum promisese. Dar surorile, individioase pe rochia si podoabele ei scumpe incercara s-o convinga sa nu mai plece. Si astfel, ea ramase acasa mai mult decat a promis.
In a zecea noapte, visa ca era in gradina palatului si ca o vazu pe Bestia intinsa pe iarba, gata sa moara si reprosandu-i intarzierea. Frumoasa se trezi plangand. „Cat de rea pot fi fata de Bestia care are atata dragoste pentru mine. Ce vina are ca este atat de urata? Are un suflet atat de bun si asta inseamna mai mult ca orice. De ce nu m-am casatorit cu Bestia? Voi fi mai fericita cu Bestia decat sunt surorile mele cu sotii lor. Nu frumusetea aduce fericirea, ci bunatatea, iar Bestia este plina de bunatate. Nu iubesc pe Bestia, dar o stimez, ii sunt recunoscatoare si-i sunt prietena. Daca o voi face nefericita, nu-mi voi ierta toata viata nerecunostinta mea."

A doua zi frumoasa isi pregati calul de drum. Il mangaie si-i zise:
- Du-ma ca vantul si ca gandul, il indemna ea. Mi-e teama ca Bestia e pe moarte. A fost bun cu mine si a avut incredere in mine. Acum inteleg ca sub chipul acela urat se ascunde un suflet tare frumos.
Si calul porni in galop, ducand-o degraba spre castelul Bestiei.

Cand Frumoasa ajunse la castel, Bestia nu-i mai iesi inainte, asa ca ea a inceput sa alerge, strigand infricosata:
- Unde esti? Unde esti?
- Vino, Frumoaso, dupa mine! ii raspunse un glas subtirel. Era spiridusul.

In gradina spre rau, gasi acolo pe Bestia fara cunostinta si crezu ca murise. Se arunca asupra trupului simtind ca inima Bestiei mai batea inca. Bestia deschise ochii si-i spuse:
- Ti-ai uitat promisiunea! Mahnirea de a te fi pierdut m-a facut sa-mi doresc moartea. Sunt fericit ca te mai pot vedea o data inainte sa mor.
- Cum sa mori? striga Frumoasa, ingenunchind langa el si sarutandu-l pe obraz e iubesc si vreau sa ma marit cu tine. Credeam ca-ti sunt doar prietena, dar durerea pe care-o simt ma face sa cred ca n-as putea trai fara tine.

Abia rosti Frumoasa aceste cuvinte, ca a vazut castelul, stralucind de lumina. Muzica, tortele vesteau o mare bucurie, in urmatoarea clipa se intoarse catre Bestia si mare-i fu mirarea cand vazu ca Bestia a disparut si in locul ei aparu un print frumos ca Soarele. Printul i-a multumit Frumoasei ca a rupt blestemul pe care-l aruncase asupra lui o Zana rea.

Desi nu-si putea crede ochilor vazandu-l pe print, fata nu se putu opri sa intrebe unde a disparut Bestia.
- Dar Bestia e chiar in fata ta, zise printul. O zana rea m-a pedepsit pentru vina de-a fi alungat o cersetoare ce-mi ceruse adapost. Greu blestem a aruncat asupra mea. M-a facut o bestie infricosatoare, mi-a dat cinci trandafiri, fiecare fiind un an din viata mea. Daca n-as fi invatat sa fiu bun si sa ma fac iubit, trandafirii s-ar fi uscat, iar eu as fi ramas toata viata un monstru. Am deschis larg portile castelului, am oferit adapost tuturor, dar eu m-am retras in turnul castelului de unde n-am mai iesit pana la venirea tatalui tau. Numai tu ai fost fermecata de bunatatea mea, numai tu m-ai iubit! Pentru toate astea, te rog, fii aleasa mea!


Frumoasa fu uimita de spusele printului. Mersera impreuna la castel unde, spre marea bucurie a fetei, ii astepta intreaga ei familie.
- Frumoaso, spuse zana cea buna, vino sa-ti primesti rasplata. Ai ales virtutea in locul frumusetii, acum meriti sa ai si frumusetea si bunatatea. Vei deveni regina si nadajduiesc ca tronul sa nu-ti distruga virtutile.

In aer plutea parca o muzica fermecata, in timp ce ei se sorbeau din ochi si se gandeau cate zile fericite ii asteaptau de acum inainte.
Si intr-adevar, Frumoasa si alesul ei au trait fericiti ani nenumarati si nimic nu le-a intunecat vreodata seninul vietii.

Sursa: [Foto]
.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu