Un inginer timişorean a intrat în "Hall of Fame" al ştiinţei din SUA

Profesorul Voicu Safta a primit recent placheta care confirmă faptul că numele lui a fost adăugat în „World Hall of Fame" pentru „integritate şi distincţie în domeniul ştiinţei". Titlul a fost acordat de American Biographical Institute, o editură care, din 1967, „culege" biografii ale oamenilor care au influenţat în mod decisiv un domeniu sau altul.

American Biographical Institute a creat acest „Hall of fame" cu ocazia aniversării a 45 de ani de activitate, iar inginerul de la Universitatea Politehnică este unul dintre cei aleşi pentru această onoare. „După analizarea realizărilor a mii şi mii de persoane în cei peste 40 de ani de existenţă a institutului, consiliul de conducere confirmă nominalizarea dumneavoastră pentru World Hall of Fame", se spune în scrisoarea oficială prin care Institutul cere permisiunea timişoreanului, sub semnătura preşedintelui companiei, de a-l introduce în acel club select.

Cercetătorul timişorean lucrează într-un domeniu despre care majoritatea nu ştim nimic mai mult decât regulile de bază ale fizicii studiate în timpul şcolii: ştiinţa şi ingineria materialelor, încercări de materiale, defectoscopie. Descoperirile sale au făcut ca tehnologia să avanseze, iar americanii au avut grijă să-i recunoască meritele.

Peste 50 de ani în cercetare

Profesor doctor inginer Ionel Voicu Safta s-a născut la Cluj, în 1933, a urmat loceul „Fraţii Buzeşti" din Craiova şi a absolvit, ca şef de promoţie, Facultatea de Mecanică, specializarea „Maşini hidraulice", din cadrul Institutului Politehnic din Timişoara, în 1957. S-a specializat apoi, la Academia Română, Centrul de cercetări tehnice Timişoara, în domeniul Încercări de materiale, studii care au durat 10 ani, între 1960 şi 1970.

Şef al catedrei Utilajul şi Tehnologia Sudurii de la Politehnică pentru 20 de ani, între 1980 şi 2000, Voicu Safta a elaborat nu mai puţin de 320 de lucrări ştiinţifice, dintre care 12 cărţi, lucrări care i-au asigurat un loc important între cercetători. Ca recunoaştere a activităţii sale, profesorul Safta a primit premiul „Aurel Vlaicu" al Academiei Române, în 1986, şi a fost numit membru titular al Academiei Europene de Ştiinţe şi Arte, în anul 2004, dar şi al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România. Timişoreanul prin adopţie este şi profesor onorific al Universităţii „Transilvania" din Braşov.

Premiile sunt bogăţia lui

Ajuns la 79 de ani, profesorul Voicu Safta se mândreşte cu premiile şi diplomele care îi recunosc contribuţia la ştiinţă, chiar dacă nu a obţinut, de-a lungul carierei, mari foloase materiale. „M-am încăpăţânat să trăiesc toată viaţa din salariul de profesor universitar. Însă aceste lucruri, diplome, premii, care certifică munca pe care am făcut-o de-a lungul anilor valorează pentru mine milioane de dolari", a spus cercetătorul de la Institutul de Sudură şi Încercarea Materialelor din Timişoara.

În vremurile în care pseudo-valorile fac cel mai mare rating în mass-media, profesorul speră că cercetarea românească va supravieţui şi va merge mai departe. Acesta a mai primit o medalie din partea American Biographical Institute, în 2010, pentru contribuţia la progresul ştiinţei. De asemenea, a mai fost inclus şi în celebrul catalog al personalităţilro cunoscut sub titlul de „Who's who", iar în 2011 a fost inclus de Centrul Biografic Internaţional, cu sediul în Cambridge, într-un top al oamenilor de ştiinţă.

Sursa: http://ro.stiri.yahoo.com/

Comentarii