O staţie de metrou din Londra va purta numele Nadiei Comăneci

O staţie de metrou din Londra va purta numele gimnastei române Nadia Comăneci vara aceasta, pe perioada Jocurilor Olimpice, ca parte a unui program de redenumire a terminalelor după sportivi celebri, scrie "The Independent".

Astfel, turiştii care merg anul acesta la Londra pentru cea mai importantă competiţie sportivă a anului vor lua metroul de la staţia Nadia Comăneci, vor schimba magistrala la Simon Whitfield şi vor merge spre Michael Phelps via Roger Federer şi Rafael Nadal. Aceasta este una din cele mai scurte variante spre parcul olimpic, pentru cei care pornesc de la King's Cross.

Toate cele 361 de staţii de metrou au fost redenumite după sportivi celebri. Harta noilor nume de staţii poate fi văzută aici.

"Harta noilor staţii nu celebrează doar pe atleţii care au câtigat medalia de aur, ci şi pe cei care au dovedit aptitudini remarcabile, chiar şi în cazul unor înfrângeri celebre", conform reprezentanţilor metroului londonez.

Comentarii