Epoca străveche
Pământul pe care locuim noi – România de azi, situată aproximativ în centrul continentului Europa – a oferit condiţii de trai din vremurile cele mai îndepărtate. Cum arătau însă acei oameni pe care îi numim „primitivi”? Ei erau lipsiţi de toate bunurile pe care tot oamenii le vor adăuga în decursul timpului. Numai păsările cunoşteau tainele văzduhului, iar peştii pe cele ale adâncurilor mării; roata încă nu se inventase, iar uriaşele distanţe erau parcurte cu piciorul. Grupurile umane trebuiau să lupte din greu pentru a supravieţui, să-şi procure cele necesare traiului şi să se apere de animalele sălbatice.
Ce ne spune pământul?
Arheologii au descoperit în pământ urme de viaţă ale acelor oameni primitivi: unelte, arme, podoabe. Vestigiile ne arată felul cum trăiau, cu ce se ocupau şi adesea chiar ce credinţe aveau. S-a putut dovedi că viaţa la Dunăre şi Carpaţi este străveche, dar mai cu seamă că de atunci ea a curs neîntrerupt, venind spre vremurile noastre. Până nu de mult, cele mai vechi urme descoperite erau cele de pe Valea Dârjovului (jud. Olt) – pietre de râu cioplite la unul dintre capete, şi care aparţinuseră primilor oameni ce au trăit cu 1.000.000 de ani î.Hr. Se pare însă că viaţa este mult mai veche la noi, concluzie trasă în urma unor noi descoperiri.
Epoca pietrei
La începutul existenţei lor, oamenii trăiau o viaţa grea şi nesigură. Adunaţi în cete mai mici sau mai mari umblau din loc în loc pentru a găsi în natură de mâncare: fructe din arbori, rădăcinile unor plante, peşti din apele râurilor, mici animale. Îmbrăcămintea lor era sumară deoarece clima era caldă. Dormeau sub cerul liber, pe terasele râurilor sau adesea în scorburile copacilor. Treptat, răcindu-se clima, au găsit adăpost în peşteri. Dar cel mai mare rol în îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă l-au avut uneltele. Primele unelte au fost din piatră cioplită. De aceea, aceasta epocă se numeşte Paleolitic, fiind datată pe teritoriul ţării noastre între 600.000 – 5.500 î.Hr. Uneltele s-au perfecţionat mereu. Acestora li s-au adăugat cele din lemn şi os; erau folosite şi oale din lut, lucrate cu mâna. Din aceste vremuri s-au descoperit urme de locuire la Ripiceni, Cioclovina, Bucureşti şi în alte localităţi.
Bărbaţii organizau vânătoarea de mamuţi, animale foarte mari. Vânătoarea era plină de primejdii. Omul era superior animalelor nu prin forţa fizică, ci prin gandire şi inventivitate. Urmau calea mamuţilor şi, când unul dintre ei se răzleţea de turmă, îl speriau cu strigăte şi îl goneau spre o groapă anume săpată şi acoperită cu crengi înfrunzite. Mamutul cădea în capcană şi era ucis cu lovituri de bâte şi bolovani. Carnea era consumata la început crudă.
Descoperirea şi producerea focului
Focul a jucat un rol covârşitor în viaţa omului primitiv. El a fost obţinut pe cale naturală: fulgerele aprindeau pădurile sau copacii răzleţi. Mai întâi, a învăţat să-l păstreze, apoi a izbutit să-l producă, fie prin frecarea a două lemne uscate, fie prin scăpărarea a două pietre. Focul a oferit două daruri: lumina şi căldura. Apoi, omul se putea apăra mai uşor de animalele sălbatice, care se speriau de foc. Cu vremea, îl va putea folosi şi la prepararea hranei. Oasele de animale serveau la confecţionarea undiţelor (harpoanelor) pentru prins peşte.
Alte progrese
Colectivităţile umane se înmulţesc şi se organizează mai bine. Uneltele sunt acum din piatră şlefuită. De aceea, aceasta epocă se numeşte Neolitic. Pe teritoriul ţării noastre se întinde intre 5.500 – 1.800 î.Hr. Uneltele sunt acum mai ascuţite şi mai bune. Pieile şi blănurile de animale sunt folosite pentru veşminte. Se inventează arcul şi săgeata. Au dispărut animalele gigantice şi în peisajul codrului şi-au făcut apariţia animale mai mici: câinele, porcul, boul, calul etc. Cu ajutorul săgeţii, vânatul este mai uşor. Oamenii izbutesc să domesticească unele animale. Devin mai statornici. Se leagă de un anumit pământ, pe care încep să-l cultive, fac agricultură, îşi construiesc locuinţe, folosind piatra şi lemnul pentru ridicarea lor. Urme de aşezări din aceste timpuri s-au descoperit la Bucureşti, Cucuteni, Ariuşd, Hamangia, Caşolţ, Boian, Vădastra şi în alte multe localităţi.
Primele reprezentări artistice
Cu timpul, oamenii acelor vremi au început să-şi exprime credinţele prin imagini ce vădesc un autentic simţ artistic. Crezând în magie, ei reprezentau cât mai real imaginea animalelor rănite, sperând să influenţeze astfel favorabil desfăşurarea ulterioară a vânătorii. Acestea pot fi considerate primele manifestări de artă. Ele au fost descoperite pe pereţii peşterilor (arta rupestră).
Pe teritoriul României s-au găsit puţine urme de asemenea artă, cum ar fi picturile pe stâncă de la Lăpuş (jud. Sălaj). Probabil vremea a măcinat şi a şters aceste urme. Simţul artistic se dezvăluie şi în împodobirea vaselor din lut cu diferite motive. Se realizează şi statuete. Mărturie a talentului sunt, de pildă, cele două statuete din lut ars, reprezentând un bărbat şi o femeie, descoperite la Hamangia, lângă Cernavodă. Datorită poziţiei sugestive în care este reprezentat bărbatul, arheologii l-au numit „Gânditorul”.
Epoca metalelor
Oamenii au facut noi descoperiri. Cea mai importantă a fost confecţionarea uneltelor din metale. Nu le-au părăsit nici pe cele din piatră, lemn şi os. Dar metalul era mai dur şi mai rezistent. Primul metal folosit a fost arama. Mai bun decât aceasta s-a dovedit bronzul.
Aflarea şi folosirea minereurilor de fier au însemnat o adevărată revoluţie. În locul brăzdarului de plug din piatră sau lemn, care se distrugea uşor, au pus brăzdar de fier. Cu ajutorul roţii, olarul produce mai multe vase din lut şi de calitate mai bună.
Din această epocă, ce se cuprinde pe teritoriul României între 1.800 î.Hr. – 106 d.Hr., s-au făcut multe descoperiri arheologice, cele mai cunoscute fiind la Monteoru, Gârla Mare, Pecica, Poiana, Ferigele, Oradea, Lechinţa de Mureş şi altele. Ceramica este bogat ornamentată, iar ceaşca dacică – cea mai caracteristică prezenţă.
Sfârşitul epocii gentilice
Prefacerile se înmulţesc. Oamenii devin tot mai statornici şi mai pricepuţi în munca lor. Se organizează în colectivităţi mari, numite triburi. Uneltele s-au perfecţionat, produsele sunt tot mai multe şi sunt schimbate între triburi. Încep însă şi războaiele între comunităţile tribale. Unele triburi înving, altele sunt învinse şi supuse. Dispare vechea egalitate ce domnise în vremurile trecute. Unii devin mai bogaţi decât alţii. Epoca gentilică ia sfârşit, oamenii trăitori atunci pe pământul de la Dunăre şi Carpaţi intrând într-o altă treaptă a istoriei.
(Petru Demetru Popescu, Istoria Românilor pentru toţi copiii, Ed. Coresi, 1999, pag. 8-12)
Comentarii
Trimiteți un comentariu