„Dacă compasiunea ta, nu te include și pe tine, este incompletă.” (Buddha)
Cine este de acord că cel mai mare „mic” tiran al
nostru suntem noi înșine? Vocea aia interioara care ne critică constant și pe
care nu o putem face sa tacă. Însă, dacă
privești cu atenție, o să observi că nimeni nu te judecă mai mult decât te
judeci tu singur.
Data viitoare când nu te simți atât de grozav în
pielea ta, în loc să te convingi că de fapt ești mai minunat decât îți imaginai,
mai degrabă, încearcă să te ierți pentru că nu ești tot
timpul cel mai tare din parcare. De altfel, este imposibil să fii mereu ”cel
mai tare...” și, oricum, fiecare este unic în felul său, iar competiția nu este
cu ceilalți, ci cu tine însuți, căci toți suntem perfecți așa cum suntem...
suntem perfecți în imperfecțiunea noastră. După cum spunea Albert Einstein: ”Cu toții suntem genii. Dar dacă apreciem
cât de bun cățărător este un pește, atunci el își va trăi întreaga viață
crezând că nu e bun de nimic.”
Revenind... Kirstin Neff,
profesor asociat în dezvoltare umană la Universitatea
Texas din Austin, este unul dintre cercetătorii cei mai dedicați subiectului
compasiunii de sine. Și ea ne spune că:
”Conform cercetărilor științifice, auto-compasiunea
pare să aibă aceleași beneficii ca stima de sine la cote înalte, fără a avea
alte efecte negative. Este adevărat că auto-compasiunea și stima de sine tind
să meargă împreună, însă dintr-o singură direcție. Dacă ai compasiune față de
propria persoană, vei avea tendința să ai și stimă de sine ridicată. Iar auto-compasiunea
este asociată cu nivele scăzute de anxietate și depresie și cu nivele crescute
de fericire, optimism și emoții pozitive.”
Atunci cînd manifești auto-compasiune, te simti mai puțin
rușinat de eșecurile tale, situație în care stima de sine nu prea ne ajută. Și
Prof. Dr. Kristin Neff mai spune:
”Auto-compasiunea
este clar asociată cu un sentiment mai constant și mai puternic de încredere în
sine, spre deosebire de stima de sine. În plus, am descoperit că
auto-compasiunea este mai puțin influențabilă sau cauzată de acceptarea asocială,
un succes sau a se simți atractiv, așa cum se întamplă în cazul stimei de sine.
Atunci când încrederea în noi vine din interior și din credința că suntem
persoane demne de respect – spre deosebire de a fi conditionați de atingerea
unor idealuri – sentimentul de încredere în noi este mult mai greu de
zdruncinat.”
În concluzie, stima de sine nu
este atat de bună pe cât pare. Căci mulți oameni care au o stimă de sine
ridicată, pot fi în măsură să abuzeze sau să se foloseasca de alte persoane
pentru a-și atinge scopurile. Întrebarea este cum să faci pe cineva să se simtă
bine fără a-i ridica doar nivelul de superioritate, fără a-l face să devină
arogant sau absorbit de propria lui persoană? Iar răspunsul la această
întrebare se găsește în compasiunea de
sine.
În timp ce stima de sine reprezintă cât de bine te simți în pielea
ta, cât de pozitiv te auto-evaluezi (de cele mai multe ori prin prisma viziunii
celor din jur), compasiunea de sine reprezintă modul în care te tratezi atunci
când lucrurile nu merg bine, dacă te tratezi cu aceeași grijă și compasiune ca
pe persoanele iubite când eșuează sau gresesc.
Atunci când o persoană dragă greșește, încercăm să o facem să se
simtă mai bine prin cuvinte blânde și printr-o grija specială, însă cei mai
mulți dintre noi ne criticăm foarte aspru atunci când greșelile sunt ale
noastre.
* Întrebare: Dacă un prieten
ți-ar vorbi așa cum îți vorbești tu ție, l-ai mai considera prieten? (Eu, una, cred că l-ai trimite la plimbare.)
Chiar și persoanele cu o stimă de sine ridicată se critică atunci
când greșesc. Însă persoanele cu o compasiune de sine ridicata pot merge
înainte deoarece când lucrurile nu ies așa cum își doresc, aceștia, pur și simplu, se
tratează mai bine decât ceilalți.
Rezumând: În timp ce stima de sine se bazează în general pe performanțele proprii comparate cu cele ale celorlalți, compasiunea de sine exclude elementul competiției și se referă la o “calitate personală constantă, care ne permite să ne prețuim pe noi înșine și să ne tratăm cu blândețe pentru pur și simplul fapt că suntem oameni.”
Deci
compasiunea de sine implică bunătatea față de sine, pe care o manifestăm atunci
când suntem blânzi și înțelegători cu noi înșine, în loc să fim critici și să
ne judecăm, cât și recunoașterea umanității noastre, acel sentiment care ne
ajută să ne simțim conectați cu cei din jurul nostru și să ne simțim aproape de
alții, nu izolați sau alienați atunci când suferim.
Atunci de ce ne este atât de greu să arătăm compasiune față
de propria persoană?
Poate pentru că trăim într-o lume deosebit de
competitivă, un mediu în care individualismul și cererea constantă de
performanță creează dezechilibre în relația noastră cu noi înșine și cu
ceilalți. Încă din fragedă copilărie ni se cere mereu să ne comportăm într-un anume
fel, să îndeplinim anumite roluri, să atingem
anumite obiective considerate dezirabile de către societate. Și atunci când când
greșim și mersul înainte ni se pare greu, ni se cere să rămânem imperturbabili,
puternici.
În afară de asta, mai există și o întreagă serie de mituri despre compasiunea de sine care ne descurajează
să abordăm o asemenea atitudine atunci când suportăm durere emoțională:
Mit 1: Compasiunea de sine este un marcant al auto-indulgenței, compasiunea
față de propria persoană ducând inevitabil la o indulgență exagerată, neasumare
de responsabilități și indolență. Când, de fapt, principalul efect al acestei
atitudini față de noi înșine este acela de a ușura durerea emoțională pe care o
suportăm în anumite momente.
Mit 2: Auto-critica este un motivator eficient - o percepție cât se poate de greșită, deoarece
auto-critica ne provoacă teamă de viitoare eșecuri și scade încrederea în sine,
în timp ce auto-compasiunea se orientează spre modificări pe care le putem face
în comportamentul nostru, fără a ne repeta mereu cât suntem de “greșiți” ca
ființe umane sau că nu suntem suficient de buni.
Mit 3: Compasiunea de sine este egocentrică - o altă idee greșită,
deoarece atunci când exprimăm înțelegere și blândețe față de propria persoană
suntem mult mai dispuși să avem aceeași atitudine și față de semenii nostri.
Ne simțim mai conectați, mai puțin singuri și ne e mai usor să ne înțelegem
unii pe alții.
Știți care este, de fapt, unul dintre cele mai egoiste
lucruri pe care le putem face?
Să ne simțim ”mizerabil”, căci în acel moment toți cei
care țin la noi se îngrijorează pentru noi.
"În momentul în care critica încetează, prin acceptarea realităţii existente, aţi făcut loc iubirii, bucuriei, păcii." (Eckhart Tolle)
În caz că cineva se mai întreabă încă de ce merită să
facă eforturi pentru a fi mai plini de compasiune față de propria persoană:
1. Atunci când
acceptăm că greșelile fac parte dintr-un proces firesc de învățare și
dezvoltare, renunțăm la a ne auto-pedepsi și ne simțim mai liberi să încercăm din
nou sau să încercăm ceva nou.
2. Pentru că
exclude elementul competiției, compasiunea pentru propria persoană creează o
stare generală de bine mai sustenabilă decât stima de sine care
fluctuează foarte mult în funcție de evaluări externe și interne.
3, Persoanele cu
mai multă compasiune de sine sunt mai dispuse să își asume responsabilitatea
pentru contribuția lor la potențiale eșecuri. Atunci când greșim suntem mai
pregătiți să ne acceptăm partea de vină, să ne cerem scuze și să încercăm să
găsim soluții, sau să învățăm ceva din situația respectivă. Sentimentul profund
de rușine nu face nimic altceva decât să ne dăuneze fiind o sursă constantă de
stres.
*** Mie, personal, cel mai mult îmi place la
autocompasiune faptul că îți întărește încrederea de sine și te ajută să
te accepți așa cum ești (probabil știți că iubirea și acceptarea sunt cele mai
importante lucruri de care avem nevoie în viață, să fim iubiți și acceptați așa
cum suntem. Iar dacă noi nu ne putem oferi aceasta nouă înșine, ce pretenții
mai putem avea de la ceilalți?!).
* Îmi place foarte mult partea de acceptare pentru că în momentul în care
ne acceptăm pe noi înșine, cu atât mai mult îi acceptăm pe ceilalți, căci nu
putem nega în alții ceea ce prețuim la noi. Și, în același timp, când reușim să
ne acceptăm pe noi înșine așa cum suntem (căci este o mare reușită), ne vine mai ușor să
primim apreciere, să primim complimente, să primim iubire... capitol la care,
mulți dintre noi, nu stăm foarte bine.
Cum să începem să ne schimbăm atitudinea și să ne
arătăm mai multă compasiune?
1. Putem
începe prin a schimba tonul vocii cu care vorbim propriei persoane.
Fii atent la cum vorbești cu tine însuți/ însăți. Apoi...
vorbește cu tine! Vorbește FRUMOS! (Nu degeaba se spune că ”devii ceea ce
gândești”.)
2. Vorbește-ți ca unei persoane pe care o iubești.
Exercițiu: Haideți să ne închipuim pentru câteva clipe
cum i-am vorbi unui prieten sau copilului nostru atunci când suferă în urma
unui eșec sau a unei respingeri. Ce i-am spune? Cu ce ton? Care ar fi emoțiile
ce ne încearcă?
Iar dacă tot mai crezi că a vorbi singur nu te ajută?
Imaginează-ți că auzi aceleași cuvinte de la o persoană care te iubește.
Cercetările au demonstrat că asta aduce niște efecte spectaculoase. Așa că data
viitoare când te confrunți cu vocea critică din căpșorul tău, adu-l în scenă pe
cel mai bun prieten al tău, pe cea mai blândă persoană din viața ta, și
imaginează-ți ce ți-ar spune ea.
3. Memorează un set de fraze
pline de compasiune– De fiecare dată când ne trezim
spunându-ne“Ce
prost sunt” etc., ajută să avem câteva fraze pregătite. E bine să
alegem afirmații care chiar ni se potrivesc. Am enumerat mai jos câteva din
afirmațiile lui Louise Hay, care sper să vă fie de folos:
Învăț din greșelile
mele.
Aleg să mă ridic
deasupra problemelor mele.
Aleg să îmi schimb
modul de a gândi.
Aleg să schimb
vorbele pe care le folosesc.
Învăț din fiecare
experiență.
4. Transformă eșecul in feed-back.
Decât să te blamezi pentru că ai eșuat, mai bine
analizează ce nu a mers bine și ce anume poți îmbunătăți pe viitor sau ce ai
greșit și poți să nu mai repeți în viitor.
5. "Sărbătorește" orice succes. Poți chiar
să te lauzi în sinea ta pentru asta.
Am
început cu un citat, voi încheia cu un citat. Care este atât un îndemn, cât și
o rugăminte:
”Ai iubit vreodată pe cineva atât de mult, încât să faci orice pentru acea persoană. Ei bine, fă bine ca acea personă să fii TU și fii bun cu tine însuți!” (Karen Salmansohn)
Surse: {Photo}
Comentarii
Trimiteți un comentariu