miercuri, 21 octombrie 2015

Compasiunea de sine vs stima de sine

„Dacă compasiunea ta, nu te include și pe tine, este incompletă.” (Buddha)

Cine este de acord că cel mai mare „mic” tiran al nostru suntem noi înșine? Vocea aia interioara care ne critică constant și pe care nu o putem face sa tacă. Însă, dacă privești cu atenție, o să observi că nimeni nu te judecă mai mult decât te judeci tu singur.

Data viitoare când nu te simți atât de grozav în pielea ta, în loc să te convingi că de fapt ești mai minunat decât îți imaginai, mai degrabă, încearcă să te ierți pentru că nu ești tot timpul cel mai tare din parcare. De altfel, este imposibil să fii mereu ”cel mai tare...” și, oricum, fiecare este unic în felul său, iar competiția nu este cu ceilalți, ci cu tine însuți, căci toți suntem perfecți așa cum suntem... suntem perfecți în imperfecțiunea noastră. După cum spunea Albert Einstein: ”Cu toții suntem genii. Dar dacă apreciem cât de bun cățărător este un pește, atunci el își va trăi întreaga viață crezând că nu e bun de nimic.”

Revenind... Kirstin Neff, profesor asociat în dezvoltare umană la Universitatea Texas din Austin, este unul dintre cercetătorii cei mai dedicați subiectului compasiunii de sine. Și ea ne spune că:

”Conform cercetărilor științifice, auto-compasiunea pare să aibă aceleași beneficii ca stima de sine la cote înalte, fără a avea alte efecte negative. Este adevărat că auto-compasiunea și stima de sine tind să meargă împreună, însă dintr-o singură direcție. Dacă ai compasiune față de propria persoană, vei avea tendința să ai și stimă de sine ridicată. Iar auto-compasiunea este asociată cu nivele scăzute de anxietate și depresie și cu nivele crescute de fericire, optimism și emoții pozitive.”

Atunci cînd manifești auto-compasiune, te simti mai puțin rușinat de eșecurile tale, situație în care stima de sine nu prea ne ajută. Și Prof. Dr. Kristin Neff mai spune:

”Auto-compasiunea este clar asociată cu un sentiment mai constant și mai puternic de încredere în sine, spre deosebire de stima de sine. În plus, am descoperit că auto-compasiunea este mai puțin influențabilă sau cauzată de acceptarea asocială, un succes sau a se simți atractiv, așa cum se întamplă în cazul stimei de sine. Atunci când încrederea în noi vine din interior și din credința că suntem persoane demne de respect – spre deosebire de a fi conditionați de atingerea unor idealuri – sentimentul de încredere în noi este mult mai greu de zdruncinat.”

În concluzie, stima de sine nu este atat de bună pe cât pare. Căci mulți oameni care au o stimă de sine ridicată, pot fi în măsură să abuzeze sau să se foloseasca de alte persoane pentru a-și atinge scopurile. Întrebarea este cum să faci pe cineva să se simtă bine fără a-i ridica doar nivelul de superioritate, fără a-l face să devină arogant sau absorbit de propria lui persoană? Iar răspunsul la această întrebare se găsește în compasiunea de sine.

În timp ce stima de sine reprezintă cât de bine te simți în pielea ta, cât de pozitiv te auto-evaluezi (de cele mai multe ori prin prisma viziunii celor din jur), compasiunea de sine reprezintă modul în care te tratezi atunci când lucrurile nu merg bine, dacă te tratezi cu aceeași grijă și compasiune ca pe persoanele iubite când eșuează sau gresesc.
Atunci când o persoană dragă greșește, încercăm să o facem să se simtă mai bine prin cuvinte blânde și printr-o grija specială, însă cei mai mulți dintre noi ne criticăm foarte aspru atunci când greșelile sunt ale noastre.

* Întrebare: Dacă un prieten ți-ar vorbi așa cum îți vorbești tu ție, l-ai mai considera prieten? (Eu, una, cred că l-ai trimite la plimbare.)

Chiar și persoanele cu o stimă de sine ridicată se critică atunci când greșesc. Însă persoanele cu o compasiune de sine ridicata pot merge înainte deoarece când lucrurile nu ies așa cum își doresc, aceștia, pur și simplu, se tratează mai bine decât ceilalți.

Rezumând: În timp ce stima de sine se bazează în general pe performanțele proprii comparate cu cele ale celorlalți, compasiunea de sine exclude elementul competiției și se referă la o “calitate personală constantă, care ne permite să ne prețuim pe noi înșine și să ne tratăm cu blândețe pentru pur și simplul fapt că suntem oameni.”


Deci compasiunea de sine implică bunătatea față de sine, pe care o manifestăm atunci când suntem blânzi și înțelegători cu noi înșine, în loc să fim critici și să ne judecăm, cât și recunoașterea umanității noastre, acel sentiment care ne ajută să ne simțim conectați cu cei din jurul nostru și să ne simțim aproape de alții, nu izolați sau alienați atunci când suferim.

Atunci de ce ne este atât de greu să arătăm compasiune față de propria persoană?
Poate pentru că trăim într-o lume deosebit de competitivă, un mediu în care individualismul și cererea constantă de performanță creează dezechilibre în relația noastră cu noi înșine și cu ceilalți. Încă din fragedă copilărie ni se cere mereu să ne comportăm într-un anume fel, să îndeplinim anumite roluri, să atingem anumite obiective considerate dezirabile de către societate. Și atunci când când greșim și mersul înainte ni se pare greu, ni se cere să rămânem imperturbabili, puternici.

În afară de asta, mai există și o întreagă serie de mituri despre compasiunea de sine care ne descurajează să abordăm o asemenea atitudine atunci când suportăm durere emoțională:

Mit 1: Compasiunea de sine este un marcant al auto-indulgenței, compasiunea față de propria persoană ducând inevitabil la o indulgență exagerată, neasumare de responsabilități și indolență. Când, de fapt, principalul efect al acestei atitudini față de noi înșine este acela de a ușura durerea emoțională pe care o suportăm în anumite momente.

Mit 2: Auto-critica este un motivator eficient -  o percepție cât se poate de greșită, deoarece auto-critica ne provoacă teamă de viitoare eșecuri și scade încrederea în sine, în timp ce auto-compasiunea se orientează spre modificări pe care le putem face în comportamentul nostru, fără a ne repeta mereu cât suntem de “greșiți” ca ființe umane sau că nu suntem suficient de buni.

Mit 3: Compasiunea de sine este egocentrică - o altă idee greșită, deoarece atunci când exprimăm înțelegere și blândețe față de propria persoană suntem mult mai dispuși să avem aceeași atitudine și față de semenii nostri. Ne simțim mai conectați, mai puțin singuri și ne e mai usor să ne înțelegem unii pe alții.
Știți care este, de fapt, unul dintre cele mai egoiste lucruri pe care le putem face?
Să ne simțim ”mizerabil”, căci în acel moment toți cei care țin la noi se îngrijorează pentru noi.

"În momentul în care critica încetează, prin acceptarea realităţii existente, aţi făcut loc iubirii, bucuriei, păcii." (Eckhart Tolle)

În caz că cineva se mai întreabă încă de ce merită să facă eforturi pentru a fi mai plini de compasiune față de propria persoană:

1. Atunci când acceptăm că greșelile fac parte dintr-un proces firesc de învățare și dezvoltare, renunțăm la a ne auto-pedepsi și ne simțim mai liberi să încercăm din nou sau să încercăm ceva nou.

2. Pentru că exclude elementul competiției, compasiunea pentru propria persoană creează o stare generală de bine mai sustenabilă decât stima de sine care fluctuează foarte mult în funcție de evaluări externe și interne.

3, Persoanele cu mai multă compasiune de sine sunt mai dispuse să își asume responsabilitatea pentru contribuția lor la potențiale eșecuri. Atunci când greșim suntem mai pregătiți să ne acceptăm partea de vină, să ne cerem scuze și să încercăm să găsim soluții, sau să învățăm ceva din situația respectivă. Sentimentul profund de rușine nu face nimic altceva decât să ne dăuneze fiind o sursă constantă de stres.

*** Mie, personal, cel mai mult îmi place la autocompasiune faptul că îți întărește încrederea de sine  și te ajută să te accepți așa cum ești (probabil știți că iubirea și acceptarea sunt cele mai importante lucruri de care avem nevoie în viață, să fim iubiți și acceptați așa cum suntem. Iar dacă noi nu ne putem oferi aceasta nouă înșine, ce pretenții mai putem avea de la ceilalți?!).

* Îmi place foarte mult partea de acceptare pentru că în momentul în care ne acceptăm pe noi înșine, cu atât mai mult îi acceptăm pe ceilalți, căci nu putem nega în alții ceea ce prețuim la noi. Și, în același timp, când reușim să ne acceptăm pe noi înșine așa cum suntem (căci este o mare reușită), ne vine mai ușor să primim apreciere, să primim complimente, să primim iubire... capitol la care, mulți dintre noi, nu stăm foarte bine.


Cum să începem să ne schimbăm atitudinea și să ne arătăm mai multă compasiune?

1. Putem începe prin a schimba tonul vocii cu care vorbim propriei persoane.
Fii atent la cum vorbești cu tine însuți/ însăți. Apoi... vorbește cu tine! Vorbește FRUMOS! (Nu degeaba se spune că ”devii ceea ce gândești”.)

2. Vorbește-ți ca unei persoane pe care o iubești.
Exercițiu: Haideți să ne închipuim pentru câteva clipe cum i-am vorbi unui prieten sau copilului nostru atunci când suferă în urma unui eșec sau a unei respingeri. Ce i-am spune? Cu ce ton? Care ar fi emoțiile ce ne încearcă?

Iar dacă tot mai crezi că a vorbi singur nu te ajută? Imaginează-ți că auzi aceleași cuvinte de la o persoană care te iubește. Cercetările au demonstrat că asta aduce niște efecte spectaculoase. Așa că data viitoare când te confrunți cu vocea critică din căpșorul tău, adu-l în scenă pe cel mai bun prieten al tău, pe cea mai blândă persoană din viața ta, și imaginează-ți ce ți-ar spune ea.

3. Memorează un set de fraze pline de compasiune– De fiecare dată când ne trezim spunându-ne“Ce prost sunt” etc., ajută să avem câteva fraze pregătite. E bine să alegem afirmații care chiar ni se potrivesc. Am enumerat mai jos câteva din afirmațiile lui Louise Hay, care sper să vă fie de folos:

Învăț din greșelile mele.
Aleg să mă ridic deasupra problemelor mele.
Aleg să îmi schimb modul de a gândi.
Aleg să schimb vorbele pe care le folosesc.
Învăț din fiecare experiență.

4. Transformă eșecul in feed-back.
Decât să te blamezi pentru că ai eșuat, mai bine analizează ce nu a mers bine și ce anume poți îmbunătăți pe viitor sau ce ai greșit și poți să nu mai repeți în viitor.

5. "Sărbătorește" orice succes. Poți chiar să te lauzi în sinea ta pentru asta.


Am început cu un citat, voi încheia cu un citat. Care este atât un îndemn, cât și o rugăminte:
 ”Ai iubit vreodată pe cineva atât de mult, încât să faci orice pentru acea persoană. Ei bine, fă bine ca acea personă să fii TU și fii bun cu tine însuți!” (Karen Salmansohn)
  

Surse: {Photo}

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu