sâmbătă, 31 octombrie 2015

Love is all we need

Este o poveste despre nașterea a două fetițe. Gemene. Ele s-au născut prematur. Cu șapte săptămâni înainte de termen într-o clinică din America. Iar acolo procedura la naștere este ca bebelușii să fie puși în pătuțuri separate. Imaginați-vă să stai în burtică la mami 7-8 luni, unde e cald și bine, ai tot ce-ți trebuie, în plus o ai aproape de tine pe surioara ta. În fiecare zi, în fiecare moment îi auzi inima lu’ mami, auzi inima surioare tale, care este de fapt muzică pentru urechiușele tale, îți dau liniște și comfort. Iar asta e tot ce știi.

Și... dintr-o dată ești luat din acest mediu și, în plus, ești despărțit de cea mai apropiată ființă, singura pe care o cunoști. Căci un bebeluș a fost pus într-un incubator, iar celalalt în alt incubator, sub luminile puternice din secția de reanimare. Amândouă au fost puse pe burtică, așa fiind procedura la nou-născuți.

Nu după mult timp, una dintre fetițe a început să se simtă rău, iar semnele vitale au început să-i scadă. Asistenta care se ocupa de ele, și-a dat seama că dacă nu face ceva, o va pierde pe cea micuță. Și încălcând regulamentele existente și... cu riscul de a-și pierde job-ul, a luat fetița care era pe moarte și a dus-o lângă surioara ei. În momentul în care a pus fetița slăbită cu cea sănătoasă, aceasta și-a întins mânuța și practic a luat-o în brațe pe surioara ei mai mică. Și, lucru și mai extraordinar de atât, în momentul în care cea mare a luat-o în brațe, starea celei mici a început să se stabilizeze, semenele vitale au început să devină constante. După care s-au ameliorat din ce în ce mai mult. Iar fetița, în timp, și-a revenit. Și a crescut sănătoasă și trăiesc amândouă și în ziua de azi.

Povestioara este preluată dintr-un workshop al lui Gregg Braden, ținut la Milano în 2007.

Dar cred că e un exemplu mai mult decât relevant, că ”Love is all we need„ (Iubirea e tot ce avem nevoie) e mai mult decât un clișeu. Și este mai mult decât evident că iubirea este ceva cu care ne naștem, nu este ceva ce învățăm.

Această poveste este extraordinară din atât de multe puncte de vedere, încât pare incredibilă:
{1} surioara mai mare a îmbrățișat-o practic pe cea mică... – Aveau cel mult câteva zile... cine a învățat-o să facă asta?!... Suntem niște ființe de-a dreptul incredibile și nu avem nici un habar despre asta, nu avem nici cea mai mică idee despre cât de minunați putem fi, despre câtă lumină și câtă iubire purtăm în noi, daruri pe care le ascundem de parcă ar fi un bun furat de la altcineva.
{2} cea mică a început să-și revină practic imediat ce surioara ei a luat-o în brațe – ceea ce reprezintă mai mult decât o dovadă a faptului că iubirea vindecă LA PROPRIU!
și {3}, nu în ultimul rând, este impresionant gestul asistentei care și-a ascultat intuiția, a trecut peste barierele impuse de sistem, și (riscând destul de mult) a făcut ce era mai bine pentru fetițe, dând și ea practic dovadă de multă iubire – oare câți dintre noi ar fi făcut la fel?!

Sper totuși că din ce în ce mai mulți.

Sursă foto.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu