Viaţa mea o dăruiesc ţării,
dar vreau să o dăruiesc frumoasă şi încărcată de glorie.”
(Smaranda
Brăescu)
Smaranda
Brăescu este un om care a avut un vis: ”ținea cu totdinadinsul să zboare și
chiar să se arunce cu parașuta” și a făcut tot ceea ce i-a stat în puteri
pentru a-și realiza acel vis.
La o
privire superficială vedem gloria, recordurile, multele sale realizări și
suntem tentați să credem că provenea dintr-o familie înstărită, ceea ce i-a
asigurat succesul și faima. Însă la o
privire mai atentă vom observa că nimic nu poate fi mai fals, temerara noastră
parașutistă-pilot provenea dintr-o familie foarte numeroasă (au fost 9 copii la
părinți) din satul Hânțești, jud. Galați; a urmat cursurile școlii primare la școala din
satul vecin, care se afla la 5 km distanță (drum pe care îl făcea pe jos
dus-întors), iar autoritățile aviației române i-au refuzat toate solicitările
de a deveni pilot.
Pentru
Smaranda, parașutismul a fost practic un mijloc pentru a ajunge aviatoare, nu
un scop în sine. Însă Aeroclubul Român au refuzat-o și în ceea ce privește
salturile cu parașuta, zădărnicindu-i orice efort pe care l-a întreprins între
1927-1928.
În urma
unui miting de aviație care a avut loc în 1928, la care a participat un grup de
parașutiști germani (care executau salturi cu parașuta), l-a cunoscut pe
inventatorul parașutei Otto Heinicke, care văzându-i entuziasmul, a invitat-o
în Germania, la Berlin. Cheltuielile le-a suportat singură din împrumutul pe
care i-l acordase profesoara ei Elena Muscan, de la Academia de Belle-Arte din
Bucureşti, 60.000 lei (cu 40.000 și-a cumpărat parașuta, din restul banilor
acoperind cheltuielile de la Berlin).
Pe 1 iulie
1928 a ajuns la Berlin, unde s-a înscris la Școala Specială de Parașutism
”Schroeder”.
Iar pe 5 iulie 1928 are loc prima lansare cu parașuta de la
înălțimea de 600 m, devenind astfel primul parașutist al României. Iar cu
această ocazie, România devenea a 4-a țară care avea parașutist, după Franța,
Cehoslovacia și Elveția.
(Înainte
de a se urca în avion, a trebuit să dea semnătură pe propria răspundere, .în
caz că i se întâmplă ceva.)
Aterizarea
a fost perfectă. "Bravo, românca!", au strigat nemții, iar Măndița
(cum o dezmierdau apropiații) își amintea: "În timpul saltului, după ce mi
s-a deschis parașuta, m-am pornit pe râs, așa singură, în aer, ca un copil
căruia i-a reușit o ștrengărie".
Neculai
Staicu-Buciumeni va scrie în ”Anii de glorie ai Smarandei Brăescu”:
”Pentru a
putea înfăptui acest deosebit act de curaj, Smaranda a trebuit să învingă
numeroase piedici, să persevereze, să dea dovadă de hotărâre și ambiție și să
aibă încredere oarbă în forțele ei și în visul pe care și-l făurise și la care
nu voia să renunțe cu nici un preț.”
În
septembrie 1928, Smaranda Brăescu obține brevetul internațional de parașutist.
Iar începând
cu acest an, ziariștii îi vor urmări pas cu pas activitatea desfășurată în țară
și peste hotare.
Smaranda
însă era uimită și întristată totodată de răceala autorităților române,
comparativ cu primirea și felicitările pe care le primise în Germania. La
întoarcerea în țară, a întâmpinat noi refuzuri în ceea ce privește urmarea
cursurilor școlii de pilotaj.
În mai
1929, Smaranda (32 ani) se plânge în ziarul ”Curentul” că nu i se dădea voie
să-și valorifice brevetul de parașutist și i se puneau bețe în roate în ceea ce
privește doborârea recordului mondial de 6500 m (la acea dată).
”Autoritățile
aviației nu i-au permis nici să facă școala de pilotaj și nici să încerce
stabilirea recordului feminin de coborâre cu parașuta.”
Pe 30 mai
1929, are loc al treilea salt de la
înălțimea de 2000 m. În timpul coborârii Smaranda ”a desfășurat în aer un enorm
tricolor.”
Sandu
Voinea, în ziarul ”Lupta”, scria că Smaranda Brăescu contribuise la stabilirea
încrederii în umbrela albă (parașută), în rândul piloților români, prin
salturile sale reușite.
Nu a
primit însă ”nici măcar aparatul, benzina și uleiul necesar exercițiilor și
antrenamentului. I s-a cerut să le plătească.” Elocvent, nu?! Mai ales că
”unica noastră parașutistă... a făcut pentru propaganda aviației mai mult decât
10 discursuri de politicieni sau generali la un loc. (Nicolae Staicu-Buciumeni)
La acea
vreme, în ziarul ”Lupta”, Sandu Voinea spunea despre Smaranda că ”este o fată
mică la trup, cu figura rotundă, vioiciunea ochilor contrastează cu tristețea
unui zâmbet, ce pare uneori forțat.” Acest zâmbet trist se datora refuzului
autorităților de a-i aproba să urmeze școala de pilotaj sub motiv că nu avea
dreptul să facă parte din armată, benzina era scumpă... fel de fel de șicane,
zgârcenii, invidii și un premiu ieftin, ca de serbare de sfârșit de an la
școala primară, atitudini care i-au întipărit pe chip o amărăciune pretimpurie
și când și când un surâs stingher.”
Remarcabil
este faptul că în ciuda tuturor șicanelor și piedicilor care i s-au pus,
Smaranda Brăescu tot a reușit să stabilească recordul mondial feminin, cu un
salt de la 6000 m (1931) și apoi, recordul
mondial absolut, sărind de la 7233m (1932), și-a obținut brevetul de
pilot în S.U.A. (1932) (pentru că în țară nu i-au aprobat niciodată cererea de a urma
cursurile de pilot). A fost primul pilot care a traversat Marea Mediterană de
la Roma la Tripoli, dintr-o singură escală. Apoi în timpul celui de-al II-lea
Război Mondial, a făcut parte din ”Escadrila Albă” a Crucii Roșii, salvând
viața a sute de răniți grav.
După cum
se observă, ”toate’s vechi și nouă toate”, vorba lui Emimnescu, însă nu pot
spune că nu m-a surprins cât de izbitor se aseamănă situația politcă de la acea
vreme cu cea actuală. Este incredibil. Iar asta mă uimește cu atât mai mult cu
cât se știe că în perioada interbelică România a avut totuși o perioadă de
bunăstare, chiar de înflorire s-ar putea spune. Se pare că este o ”tradiție” la
noi să ne ignorăm valorile. E păcat. Asta, însă, nu înseamnă că la
noi nu se poate. Ba se poate!
Dacă
Smaranda Brăescu, o fată de la țară, a putut într-o epocă dominată și condusă
de bărbați să devină pilot și să stabilească recorduri mondiale la parașutism.
Eu sunt covinsă că SE POATE! Totul depinde de cât de mult îți dorești!
Referințe pe scurt
Studii:
- Şcoala
Primară din satul Vizureşti (1904-1909) ; Şcoala Profesională de Fete din
Bârlad (1911-1916);
- Şcoala
Normală "Principesa Elisabeta" din Bucureşti ; Academia de Belle-Arte
din Bucureşti (1924-1928);
- Cursurile
„Heinecke”la Şcoala de Paraşutism "Schroeder" Berlin, brevet
internaţional de paraşutist (1928);
- Şcoala
civilă de pilotaj din New York, obţinând brevetul de pilot la 8 octombrie 1932;
- obţine certificatul de aviator emis de
Aeroclubul Regal al Angliei (25 martie 1935);
-
echivalează brevetul de pilot primind brevetul românesc nr. 167 de pilot
aviator (1937).
Activitate
socio-profesională:
- zboară
pentru prima dată pe aerodromul din Tecuci (1923); face primul salt la Berlin,
de la 600 m (05/07/1928);
-
instructor de desant al batalionului de paraşutişti militari înfiinţat la
Băneasa în 1942;
-
încadrată în escadrila Grupului Aerotransport Militar de la Băneasa şi în
Escadrila Sanitară (sept. 1942);
-
comandant al unui pluton de voluntare din Detaşamentul „Corneşti” şi din
Escadrila Sanitară (1944-1945);
- în 1946
semnează alături de alte personalităţi un raport confidenţial ce denunţa furtul
alegerilor din 1946;
- este
condamnată la doi ani de închisoare, fiind acuzată de legături cu grupuri
anticomuniste (nov. 1946);
- se
ascunde pentru a scăpa de arestare în jud. Iaşi şi Bacău şi la Congregaţia
Maicii Domnului din Cluj.
Performanţe:
- primul
salt de la 600 m înălţime, în Germania, devenind prima româncă paraşutistă
(05/07/1928);
- prima
campioană mondială a României cu un salt de la 6000 m (în 21 min. şi 25 sec.)
(02/10/1931);
- record mondial absolut cu un salt pe
aeroportul din Sacramento de la 7233 (în 25 minute) (19 mai 1932);
- primul
aviator european ce obţine un brevet de pilot în SUA (08/10/1932);
-
traversarea, cu avionul, a Munţilor Iugoslaviei (27/04/1936) şi a Mării
Mediterane, Roma-Tripoli (19/05/1936).
Distincţii
- Decoraţii:
- Ordinul
"Virtutea Aeronautică", clasa "Crucea de Aur" (1931);
baretă la „Crucea de aur” pt. saltul din 19/05/1932;
- Crucea
„Regina Maria” clasa a III-a, pentru activitatea desfăşurată în cadrul
Escadrilei Sanitare (1943).
Surse:
- ”Anii de
glorie ai Smarandei Brăescu” - Neculai Staicu-Buciumeni, Editura ”Vasile
Cârlova”, București, 1998
- ”Eroina
fără cruce” - Smaranda Brăescu - Articol Formula AS, Nr. 959, 2011
- Referințe
Biblioteca V.A. Urechia
Comentarii
Trimiteți un comentariu