sâmbătă, 28 iunie 2008

Ceva ce-ti place...

Deşi mi-a plăcut întotdeauna să fac fotografii, am început să mă ocup ceva mai serios de acest subiect acum doi ani când „am descoperit” din întâmplare centrul unde se ţin cursurile de artă fotografică din oraşul meu. Şi cum ideea era încolţită de mai mulţi ani în mintea mea, imediat ce am aflat, m-am dus să mă înscriu.
Când am început cursul, nici aparat de fotografiat nu aveam, cel vechi tocmai se stricase definitiv. Dar de vreme ce îmi doream atât de mult mi-am zis totuşi că trebuie să mă duc, deşi lipsa aparatului era un amănunt atât de important. A fost una dinre cele mai bune alegeri pe care le-am făcut vreodată.
La scurt timp am achiziţionat o cameră foto micuţă, din acele pe care le poţi purta cu tine peste tot, şi odată cu aceasta universul din jurul meu a început să se schimbe, să se transforme, să se transpună în cadre foto, să devină mai frumos cu fiecare zi.
Cineva spunea că „frumuseţea se află în ochii privitorului”. Avea dreptate. În momentul în care am început să văd lumea cu alţi ochi, mai în profunzime (aş vrea să cred), am început să-i văd adevărata frumuseţe, pentru că totul devine mult mai intens şi ai vrea să poţi cuprinde ca într-un buchet de flori nemuritoare toate acele clipe minunate care trec pe lângă noi toţi. Spirit de observaţie am avut dintotdeauna, mi se spusese de multe ori, dar cu toate astea până atunci nu remarcasem nici un sfert din acele clipe magice, efemere, lucruri mărunte care ar trebui să ne înfrumuseţeve viaţa nouă tuturor, dar pe care nu avem timp să le vedem pentru că de prea multe ori suntem ocupaţi cu... „lucruri serioase”. Şi fugim prin viaţă de parcă de-abia aşteptăm să ajungem la linia de finish şi omitem că nu suntem la o cursă de altetism, iar câştigător nu iese cel ce aleargă mai repede.
O fotografie te învaţă să preţuieşti timpul. Căci ştii că dacă n-ai făcut acea fotografie astăzi, acum, mâine nu mai poţi regăsi acest moment, această clipă unică va fi pierdută pentru totdeauna. Pentru că mâine, bobocul pe care l-ai văzut azi, e deja înflorit... floarea pe care ai văzut-o azi mîine s-a trecut... păpădia care ţi s-a părut azi încântătoare, poate să îşi ia zborul în adierea vântului... iar zâmbetul de azi n-ai să-l mai regăseşti, mâine va fi un alt zâmbet sau poate va fi o lacrimă... Iar dacă stai şi te gândeşti, e şi firesc să fie aşa, căci vechiul trebuie să facă loc noului, iar clipele de azi să facă loc celor de mâine. Asta e legea firii. Trebuie să te bucuri de ziua de AZI şi să fructifici ceea ce ai ACUM.
Cred că o fotografie te poate învăţa multe lucruri dacă îi acorzi atenţia necesară şi puţin din timpul tău atât de preţios.
Mie fotografia mi-a oferit multe bucurii. De fapt aşa se întâmplă întotdeauna când pui suflet în ceea ce faci şi sunt convinsă că trebuie să existe pentru fiecare dintre noi ceva care să ni se potrivească, care să ne placă în mod deosebit. Ei îi place să cânte la chitară, lui îi place dansul sau să meargă la bazin la înot sau poate îi plac artele marţiale... ţie poate îţi place să găteşti sau să faci aranjamente florale... tu ştii mai bine.
Gândeşte-te... vezi ce-ţi place şi acordă-i o părticică din timpul tău! Cu siguranţă n-o să-ţi pară rău!
Voi încheia cu un citat cu care ar fi trebuit mai bine să încep:

Până te hotărăşti există posibilitatea să dai înapoi, există întotdeauna insuficienţă.
În legătură cu toate actele care presupun iniţiativă (şi creaţie) există un adevăr elementar, a cărui ignorare ucide nenumărate idei şi planuri splendide: că în momentul în care te-ai hotărât cu adevarat intervine şi Providenţa. Se întamplă tot felul de lucruri pentru a te ajuta, lucruri care altfel nu s-ar fi întamplat niciodată. Întregul şir de evenimente izvorăşte din respectiva hotărâre; ridicând în sprijinul tău tot felul de incidente neprevăzute şi întâlniri şi ajutoare materiale; despre care nici un om n-ar fi putut visa măcar că-i vor veni în sprijin.
Am învăţat să acord tot respectul unei strofe din Goethe:
«Începe tot ceea ce poţi face sau doar visezi că poţi. Cutezanţa înseamna geniu, putere si magie.»
(W. H. Murray – „Expediţia scoţiană din Himalaya”)