În ciuda faptului că Valentine’s Day este o sărbătoare de import, apărută și promovată sub patronajul regelui Marketing și a predecesorului său Comerțul, adoptată poate mult prea repede și la noi, în defavoarea sărbătorii noastre tradiționale DRAGOBETE deși are radacini mult mai vechi și o tradiție mult mai bogată. Cred totuși că în loc să ne poticnim în comparații și rivalități inutile, bine ar fi să le luăm ca atare și să ne bucurăm de amândouă. Căci a sărbători iubirea nu poate fi niciodată prea mult (și bineînțeles că de preferat ar fi să nu ne rezumăm numai la aceste două zile, indiferent pe care dintre ele o alegem). Iubirea nu are nevoie de o zi anume pentru a fi sărbătorită, ci, din contră, fiecare zi a anului poate fi un prilej de sărbătoare și ar trebui să fie un prilej de sărbătoare pentru aceasta (căci vorba cântecului „unde dragoste nu e, nimic nu e”). Însă dacă găsim motive în plus pentru a face aceasta, consider că nu poate fi dectât un lucru bun.
Și cum astăzi, 24 februarie, sărbătorim ziua de DRAGOBETE, am frunzărit puțin internetul pentru a aduna mai multe informații cu privire la istoricul și obiceiurile noastre românești specifice acestei zile. Căci e păcat să le uităm, și-așa, pe zi ce trece, suntem din ce în ce mai săraci din punctul ăsta de vedere.
Așadar conform http://ro.wikipedia.org și www.CrestinOrtodox.ro am aflat următoarele:
Pe 24 februarie, in ziua cand Biserica Ortodoxa sarbatoreste Aflarea Capului Sfantului Ioan Botezatorul, spiritualitatea populara consemneaza ziua lui Dragobete, zeu al tineretii in Panteonul autohton, patron al dragostei si al bunei dispozitii.
Dragobetele este sarbatorit si astazi in unele sate romanesti, pe 24 februarie (in unele zone pe 28 februarie), iar Dragobete Cap de Primavara, la 1 martie, existand si un Dragobete Cap de Vara. Dragobete, zeul dragostei, sau Navalnicul, cum mai este numit local, este imaginat ca un tanar frumos, puternic si bun, inspirator al dragostei firesti.
Dragobete poate fi asemuit si cu stravechii zei ai grecilor si romanilor, Eros si Cupidon. Acesti zei primitivi erau sarbatoriti o data cu dezlantuirea de energie a primaverii: natura pura, bucuria curata de a vietui si de a iubi. Dupa crestinarea dacilor, Dragobete si-a pierdut atributele primitive, devenind un zeu al dragostei curate. El a devenit fiu al Babei Dochia, "reprezentand opusul ei, principiul pozitiv, simbol al primaverii, sarbatorit la logodna pasarilor".
Preparativele pentru aceasta sarbatoare incep inca din ajun, cand fetele strang zapada din "ultima zapada", numita si zapada zanelor, considerata ca fiind cea mai pura, nascuta din surasul zanelor. Zapada este topita, iar apa obtinuta (care trebuie astfel "gospodarita" pentru a fi de ajuns pe tot parcursul anului) se considera a avea foarte multe virtuti, nu doar cea primara, de purificare, ci si de infrumusetare, de potentare vizuala. Potrivit traditiei, dimineata de Dragobete incepe cu imbracatul hainelor traditionale, pentru ca apoi grupurile de baieti si de fete sa porneasca spre padure pentru a culege ghiocei, micsunele, albastrele, primele flori de sub zapada. La pranz, coboara in goana spre sat, fiecare flacau fugarindu-si aleasa, pe care, daca o prinde, o poate saruta in vazul lumii. Sarutul era considerat ca o logodna pe timp de un an, pentru a testa trainicia sentimentelor. De asemenea, conform obiceiului, in aceasta zi nu se tese, nu se lucreaza la camp sau in fierarie; in schimb, se face curatenie generala in casa, pentru ca tot ce va urma sa fie cu spor. Credinta din ziua de Dragobete, ziua dragostei si a bunavointei, este ca cel care nesocoteste ziua si lucreaza ce nu trebuie isi uita limba si canta ca pasarile.
In ziua de Dragobete, pasarile nemigratoare se strang in stoluri, ciripesc, se imperecheaza si incep sa-si construiasca cuiburile. Pasarile neinsotite la Dragobete raman stinghere si fara pui pana in ziua de Dragobete a anului viitor. Asemanator pasarilor, fetele si baietii trebuiau sa se intalneasca, sa sarbatoreasca Dragobetele, pentru a fi indragostiti pe parcursul intregului an.
Sarbatoarea logodnei
In vechime, 3 martie era considerata ziua in care se logodesc pasarile cerului si cele domestice, iar Dragobete era cel care patrona aceasta zi. In descrierile populare el apare ca un tanar voinic si frumos ce oficia in cer nunta pasarilor si a dobitoacelor, traditie care, in decursul anilor, s-a extrapolat si la oameni. Astfel, la 24 februarie, batranii credeau ca Dragobetele inspira femeilor si fetelor incredere si dragoste curata si le ajuta sa-si gaseasca ursitul. Cei care credeau in Dragobete la 24 februarie dadeau hrana atat animalelor de pe langa casa, cat si celor salbatice si nu sacrificau pasari domestice si nici nu vanau sau blestemau pe cele salbatice.
Și cum astăzi, 24 februarie, sărbătorim ziua de DRAGOBETE, am frunzărit puțin internetul pentru a aduna mai multe informații cu privire la istoricul și obiceiurile noastre românești specifice acestei zile. Căci e păcat să le uităm, și-așa, pe zi ce trece, suntem din ce în ce mai săraci din punctul ăsta de vedere.
Așadar conform http://ro.wikipedia.org și www.CrestinOrtodox.ro am aflat următoarele:
Pe 24 februarie, in ziua cand Biserica Ortodoxa sarbatoreste Aflarea Capului Sfantului Ioan Botezatorul, spiritualitatea populara consemneaza ziua lui Dragobete, zeu al tineretii in Panteonul autohton, patron al dragostei si al bunei dispozitii.
Dragobetele este sarbatorit si astazi in unele sate romanesti, pe 24 februarie (in unele zone pe 28 februarie), iar Dragobete Cap de Primavara, la 1 martie, existand si un Dragobete Cap de Vara. Dragobete, zeul dragostei, sau Navalnicul, cum mai este numit local, este imaginat ca un tanar frumos, puternic si bun, inspirator al dragostei firesti.
Dragobete poate fi asemuit si cu stravechii zei ai grecilor si romanilor, Eros si Cupidon. Acesti zei primitivi erau sarbatoriti o data cu dezlantuirea de energie a primaverii: natura pura, bucuria curata de a vietui si de a iubi. Dupa crestinarea dacilor, Dragobete si-a pierdut atributele primitive, devenind un zeu al dragostei curate. El a devenit fiu al Babei Dochia, "reprezentand opusul ei, principiul pozitiv, simbol al primaverii, sarbatorit la logodna pasarilor".
Preparativele pentru aceasta sarbatoare incep inca din ajun, cand fetele strang zapada din "ultima zapada", numita si zapada zanelor, considerata ca fiind cea mai pura, nascuta din surasul zanelor. Zapada este topita, iar apa obtinuta (care trebuie astfel "gospodarita" pentru a fi de ajuns pe tot parcursul anului) se considera a avea foarte multe virtuti, nu doar cea primara, de purificare, ci si de infrumusetare, de potentare vizuala. Potrivit traditiei, dimineata de Dragobete incepe cu imbracatul hainelor traditionale, pentru ca apoi grupurile de baieti si de fete sa porneasca spre padure pentru a culege ghiocei, micsunele, albastrele, primele flori de sub zapada. La pranz, coboara in goana spre sat, fiecare flacau fugarindu-si aleasa, pe care, daca o prinde, o poate saruta in vazul lumii. Sarutul era considerat ca o logodna pe timp de un an, pentru a testa trainicia sentimentelor. De asemenea, conform obiceiului, in aceasta zi nu se tese, nu se lucreaza la camp sau in fierarie; in schimb, se face curatenie generala in casa, pentru ca tot ce va urma sa fie cu spor. Credinta din ziua de Dragobete, ziua dragostei si a bunavointei, este ca cel care nesocoteste ziua si lucreaza ce nu trebuie isi uita limba si canta ca pasarile.
In ziua de Dragobete, pasarile nemigratoare se strang in stoluri, ciripesc, se imperecheaza si incep sa-si construiasca cuiburile. Pasarile neinsotite la Dragobete raman stinghere si fara pui pana in ziua de Dragobete a anului viitor. Asemanator pasarilor, fetele si baietii trebuiau sa se intalneasca, sa sarbatoreasca Dragobetele, pentru a fi indragostiti pe parcursul intregului an.
Sarbatoarea logodnei
In vechime, 3 martie era considerata ziua in care se logodesc pasarile cerului si cele domestice, iar Dragobete era cel care patrona aceasta zi. In descrierile populare el apare ca un tanar voinic si frumos ce oficia in cer nunta pasarilor si a dobitoacelor, traditie care, in decursul anilor, s-a extrapolat si la oameni. Astfel, la 24 februarie, batranii credeau ca Dragobetele inspira femeilor si fetelor incredere si dragoste curata si le ajuta sa-si gaseasca ursitul. Cei care credeau in Dragobete la 24 februarie dadeau hrana atat animalelor de pe langa casa, cat si celor salbatice si nu sacrificau pasari domestice si nici nu vanau sau blestemau pe cele salbatice.