Din martea Saptamânii Mari, dar mai ales în zilele de joi, vineri si sâmbata, în toate gospodariile bucovinene se vopsesc ouale rosii de Pasti.
Obiceiul folosirii oualor colorate în practicile de renovare a timpului primavara, când se serba, odinioara, Anul Nou, tine de mitul cosmogonic al oului primordial, pe care îl gasim si în unele legende bucovinene.
Preluate de crestinism, ouale rosii simbolizeaza sângele varsat de Fiul Domnului intru mântuirea omenirii si miracolul renasterii Sale, devenind elementul definitoriu al sarbatorii pascale.
În Bucovina, ouale de Pasti sunt numite cu un termen generic „merisoare“ si erau, la început, colorate numai în rosu („rosete“) pentru ca mai târziu sa se raspândeasca si practica vopsirii în galben („galbinete“), în verde („verdete“), în albastru („albastrele“) si în negru („negrete“). Alta data, culorile se obtineau numai din plante ce erau puse la macerat în Duminica Floriilor. Astazi, acest obicei este în mare parte pierdut, femeile folosind culori acrilice pentru vopsirea tuturor oualor de Pasti.
Cele mai frumoase oua de Pasti, care fac si acum faima Bucovinei, sunt ouale inchistrite, numite impropriu oua încondeiate. Tehnica uzitata este aceea a pastrarii culorii de fond si consta în trasarea pe ou a unor desene, cu ajutorul cerii de albine topita, si scufundarea succesiva în bai de culoare (galbena, rosie si neagra). 
Unealta folosita se numeste chisita si este un betisor de lemn ce are fixata la unul dintre capete o pâlnie minuscula confectionata din alama, prin care este petrecut un fir de par de porc. La sfârsit, dupa „scriere“ si „îmbaiere“, oul se încalzeste putin si, cu ajutorul unei cârpe, de asemenea usor încalzita, se îndeparteaza straturile de ceara, punându-se în evidenta desenul. Cele mai raspândite motive folosite la inchistrirea oualor sunt crucea Pastelui, floarea Pastelui, cararea ciobanului sau cararea ratacita, brâul si desagii popii, bradutul, frunza de stejar, albina, pestele, coarnele berbecului, cârja ciobanului, steaua ciobanului, inelul ciobanului, fluierul ciobanului, „patruzeci de clinisori“, vârtelnita, creasta cocosului, broasca, fierul plugului, ulita satului, grebla, sapa etc.
Vechimea obiceiului poate fi doar banuita. Exista batrâni care îsi amintesc ca strabunii lor vorbeau de practici de fertilizare savârsite de tinere perechi care îngropau „oua desenate“ la marginea câmpului, în noaptea de Înviere, ceea ce plaseaza obiceiul în vremuri precrestine. Aceeasi vechime pare a fi demonstrata si de perpetuarea unui model numit „ciresica“- ce este aproape identic cu „vârtelnita“ întâlnita pe ceramica de tip Cucuteni - sau a motivului numit „cararea ratacita“, cel mai greu de realizat (el se desfasoara pe întreaga suprafata a oului sub forma unei spirale cu volute), motiv ce este o forma originala de reprezentare a Caii Lactee, numita Cararea Ciobanului în comunitatile de oieri.
Ouale inchistrite începeau a fi „muncite“ de pe la mijlocul Postului Mare. De regula, ele nu se mâncau. Dupa ce erau sfintite în noaptea de Înviere, erau daruite rudelor si celor dragi si erau pastrate în apropierea icoanelor pâna la Pastele urmator.
Astazi, inchistrirea oualor a devenit o afacere prospera. Ea este ocupatia predilecta a locuitorilor din satele Paltinu, Moldovita, Vatra Moldovitei, Ciumarna, Izvoarele Sucevei, Brodina, Ulma, Moldova Sulita, Fundu Moldovei etc. Ouale sunt golite de continut si apoi sunt inchistrite cu modele mai ales geometrice si doar arareori cu motive „batrânesti“. Acestea din urma sunt în mare masura uitate sau, atunci când amintirea lor se mai pastreaza, mesterii ezita a le folosi, considerând „ouale batrânesti“ o marfa greu vandabila. Exista, însa, din fericire, persoane care cunosc vechile modele, uneori si semnificatia acestora, persoane care îsi „asuma riscul“ folosirii lor într-o societate ce tinde a deveni tot mai comerciala.
Comentarii
Trimiteți un comentariu