miercuri, 1 iunie 2011

Salut. Tot eu sunt, copilaria...

Trezeste-te, om mare! Tu ai uitat cum e sa fii copil?

Trezeste-te, copile, ca astazi este ziua ta! Trebuie sa ajungi primul la desene pe asfalt, trebuie sa te superi rau pe mama ca nu ti-a cumparat creta cea mai colorata, trebuie sa-l surprinzi pe tataie cand iti ascunde cadoul, sa-l vezi cum se inroseste de manie si sa te arati surprins, trebuie sa alergi ca nebunul, sa te murdaresti ca tontul, sa arunci ghiozdanul in aer si sa nu-l mai prinzi niciodata, trebuie sa bei apa din tasnitoare pana faci broaste in burta, sa le arati altor copii ca esti mai grozav, trebuie sa demonstrezi ca stii flori, fete si baieti, melodii sau cantareti, ca stii sa dai un sut in minge si sa faci praf poarta, ca stii sa suni la soneriile vecinilor nesuferiti pana ii inveti cum sa se dea pe brazda si sa-si iasa din nesufereala.

Hai, trezeste-te, copile! Trebuie apoi sa-ti pui pampoanele, sa-ti aranjezi rochita, sa-ti speli fata cu sapun si apa rece, sa arati ca o fetita cuminte, sa-ti recapeti fata ta de ingeras.

Uf, copile, ce zi nastrusnica te asteapta. O sa fii atat de fericit! Hai, grabeste-te odata! Ai copii care abia te asteapta sa-i tragi de par, altii care sunt pregatiti de ceva timp sa te traga de urechi, ai de suportat ca un om mare o durere crunta pricinuita de o bubita in genunchi, ai de mancat multe, multe dulciuri (pe toate!!!) si de recuperat restul zilelor in care nu ai voie, ai de alergat un pici, ai de fugarit un vis, ai obraji de intinerit. Ce zi, om mic ce esti, ce zi mare te asteapta...

Trezeste-te, om mare! Tu ai uitat cum ai crescut? Tie chiar nu ti se pare ca ai uitat cum sa fii copil? Ce sunt umbrele astea de sub ochi, de unde au aparut buboaiele astea in suflet? De ce te superi asa rau pe oameni si nu-ti mai trece cat ai zice "peste"? Unde-ti sunt visurile strengare pe care mi le promiteai cu indrazneala si sinceritate ca sa se auda in toate cinci colturi ale cartierului si sa se indeplineasca? Chiar nu mai stii sa ceri daca cineva te-a refuzat o data, chiar nu intelegi ca daca te-a refuzat definitiv de fapt nu se mai poate?

Chiar nu mai stii ce usor si simplu si frumos e sa stai cu ochii inchisi si sa-ti imaginezi totul bine, totul cum vrei tu? Unde-i omul care se amuza din nimic, se supara din orice, ii trecea instant, radea, nu se gandea prea mult la viitor fermecat prea tare de minunile din prezent? Ce-i cu zambetul asta trist, ce-i cu dungile si amareala care apasa bizar pe coltul gurii? Spuneai ca vrei iubire si veselie si mi-ai promis ca nu te lasi pana cand nu le ai pentru totdeauna. Cum le lasi atunci sa te doara in halul asta, cum le lasi sa treaca? Iti doreai o viata usoara si senina. Cum de ti-o amarasti si ti-o innegresti in halul asta, de ce sa nu pastrezi tot ce-i pur si inocent din ea?

Copilul meu, nu mai vreau sa-ti vad spatele aplecat si visurile cum iti pleaca. Nu mai vreau sa vad avioanele de hartie pe care le-ai facut cand erai copil cum se prabusesc pe pamant acum, cand te-ai facut om mare. Nu mai vreau sa vad barcutele tale maestre cum se lasa asa usor trase de curenti, cum nu mai stii deloc sa sufli in apa, cum ai uitat sa inalti zmeul din nou. In vremea mea, erai iubit, pizmuit, visator, neobosit, goneai indraznet dupa visuri de om mare cu inima de copil, cantai dupa ce plangeai, radeai in timp ce iti curgeau lacrimi. Oboseai. Te suparai. O luai de la capat. Iar sperai, te incredeai, stiai mai nimic, dar te entuziasmai asteptand sa afli tot. Erai atat de fericit in vremea mea, copile...

Chiar ai uitat cum esti? Chiar ai uitat unde sa ma cauti? Eu sunt vesnic demodata, ma trag din anii din trecut, dar eu sunt cea care trebuia sa te fac ceea ce esti in prezent. Ma simt vinovata pentru tine, copile. De ce nu mai esti asa cum credeam? Daca vreodata vrei sa te invat din nou cum era, sa-mi aduci aminte de copilul care erai, sa stii ca tot acolo ma gasesti.

Nu mi-am facut adresa pe internet, cantecul meu frumos nu il gasesti pe niciun iPod din lume, vocea mea nu rasuna din niciun DVD, jocurile mele nu se descopera si nu se traiesc cu suflet si inocenta intr-o lume virtuala. Nu ma gasesti cu adevarat online si nici asezata intr-o cutie veche in pod. Ocazional, mai stau si printre amintiri, dar amintirile le tranformi usor in praf si pulberi, le risipesti, nu le mai gasesti, le inchizi in niste cutii pe care imi scrii numele, asterni uitarea si pui prafaraia. De cutii si tehnologie, mie imi este tare frica. Ma mut cand vad ca se intampla asta.

Copilul meu, ma aflu mult mai aproape decat m-ai stiut vreodata. Si daca o sa-ti fie greu, sa te gandesti la mine. Eu nu spun "adio" niciodata. Nu fug, nu parasesc. Sunt aici. Chiar langa sufletul tau. Doar tu sa fii copil destept si sa ma vezi. Am vrut sa stii.

Cu drag si dor de tine si de noi,
A ta copilarie

[Din pacate nu cunosc autorul.]
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu