~ de Ioan Nicuț ~
A fost odată ca niciodată într-o împărăție îndepărtată un rege. Regele fusese atât de preocupat de soarta poporului său încât nu apucase să se căsătorească darmite să aibă un moștenitor. Timpul trecuse și ajunsese la o vârstă înaintată și deja voia să lase lucrurile în ordine, pentru împărăția sa.
Voia să lase un moștenitor care să fie demn de a fi liderul tuturor.
Astfel a stat el și sa gândit și i-a venit ideea să organizeze un concurs în care să-l desemneze pe câștigător. A dat el sfoară în țară și a anunțat lumea să vină să participe.
Un copil care era în preajmă castelului a auzit și el anunțul regelui. Văzând zarva, ezitant a întrat în curtea palatului în care urma să fie făcut anunțul. În curte erau tot felul de oameni. Se putea vede lesne castelul și zidurile monumentale care-l împrejmuiau și poarta suspendata, foarte solidă din grilaje de oțel bătut în ținte. Unii erau foarte bogați, alții erau foarte înțelepți, alții erau bine îmbrăcați, unii erau foarte puternici.
Copilul foarte impresionat de staturile, starea și înțelepciunea acestora s-a simțit intimidat și și-a pus întrebarea: "Cum aș putea eu, un copil să fiu tocmai moștenitorul împărăției și conducătorul poporului? Mai bine plec repede până nu începe…" Dar n-a apucat să fugă pentru că s-a auzit bang și poarta s-a trântit cu zgomotul metalic după care s-a auzit răsunetul trompetelor care-l anunțau pe rege.
Regele avea o față bună și maiestoasă și apropiindu-se a cerut concurenților să se alinieze după care a pus mâna pe un săculeț cu pânză de aur și a început să vorbească:
- V-am strâns pe toți aici ca să las un moștenitor destoinic care să fie noul conducător al împărăției atunci când eu o să plec de pe lumea aceasta.
Apoi a băgat mâna în sacul cu pânză de aur și a spus:
- Am aici semințe de plante și o să vă împart fiecăruia dintre voi o sămânță. Ne vedem aici peste șase luni și cine are cea mai frumoasă plantă, acela să fie moștenitorul împărăției.
A plecat copilul acasă fericit cu sămânța. Dacă e de crescut o plantă sigur pot să o cresc și eu mare. Și plin de credință a căutat copilul pământ fertil pe care l-a pus într-un ghiveci punând sămânța cu grijă cu mânuțele lui mici și delicate.
Apoi în fiecare zi cu blândețe, bunătate, inimă bună uda copilul sămânța lui din ghiveci și uite așa s-a făcut o lună și n-a ieșit nimic încă din ghiveci. Copilul nu și-a pierdut nici speranța nici credința și uite așa a continuat să o îngrijească cu cea mai bună intenție și dragoste și nimic.
Două luni și sămânța n-a ieșit. Trei luni și nimic. Deja un pic descumpănit și-a zis copilul: "Deși eu o iubesc și îngrijesc zilnic nu iese, nu se schimbă nimic. Trebuie să schimb ceva. Poate trebuie s-o trec mai la umbră, s-o ud mai puțin s-o sap puțin s-o aerisesc."
Uite așa a continuat copilul să îngrijească sămânța cu credință, dragoste, pasiune și speranță timp de șase luni fără să iasă nimic din plantă. În ziua concursului stătea copilul cu ghiveciul în față cu ochii întrebători și umezi.
Trecând mama lui pe acolo l-a simțit și văzut și l-a întrebat: "care e treaba?"
- Măi mamă mă uit la ghiveciul ăsta. Mă uit la el și văd că deși l-am îngrijit cu dragoste și pasiune, în fiecare zi, timp de șase luni n-a ieșit nimic din sămânța asta.
Privindu-l și simțindu-i dezamăgirea și descurajarea mama lui l-a întrebat din nou:
- Și?
- Și n-are niciun sens să mă duc la concurs, pentru că n-am avut niciun rezultat.
Sesizând lipsa de sens din mintea copilului mama sa i-a spus:
- Ba merită să mergi tocmai pentru că ai avut puterea să iubești și îngrijești sămânța ta zilnic timp de șase luni în ciuda faptului că n-a ieșit nimic. E mare lucru să iubești și să dăruiești fără să primești nimic în schimb. Iar tu ai avut puterea asta.
Încurajat de cuvintele mamei, copilul a luat ghiveciul și a plecat către castelul regelui. Acolo în curtea regelui oamenii aceia de vază, care de care mai bine îmbrăcat, care de care mai înțelept sau mai puternic erau cu plantele lor.
Și dacă te uitai la plante vedeai unele verzi, altele colorate, unele cu tulpina subțire altele cu ea îngroșată. Unele înflorite altele cu niște muguri superbi. Dar să nu-ți mai spun de parfumul lor… Iar oamenii vorbeau plini de încredere și siguranță.
Copilul nostru, privitor la acest spectacol și-a spus în mintea lui: "Cum să particip eu la concursul acesta când mie nu mi-a ieșit nimic?!" și a a dat să fugă. Când să iasă din curtea castelului poarta metalică de la întrare a făcut zgomotul ei de hârșîit metalic și zdrang s-a închis din nou în fața lui blocându-i ieșirea.
Acum trompetele sunau din nou și anunțau venirea regelui. După ce a venit în curte acesta a cerut concurenților să se alinieze cu plantele la inspecție. Copilul intimidat nu știa unde să se ascundă mai bine și astfel și-a ales ultima poziție în rând, sperând că acolo o să scape neobservat.
De altfel în timp ce tremura de frica în care o să se confrunte cu regele care o să-l vadă așa cum e și cu ghiveciul său gol a început să-l audă pe rege spunând în timp ce inspecta plantele: "Magnific, Foarte frumos, Extraordinar, Fantastic, Incredibil."
Și a tremurat el așa până când a simțit o mână grea pe umărul său. Deși se uita în pământ a simțit privirea regelui concentrată asupra sa auzind o voce care a răsunat în toată curtea:
- Avem un nou rege.
Cu puțin curaj și vocea nesigură și tremurândă i-a spus regelui:
- Maiestate, de ce tocmai eu? Eu am ghiveciul gol.
- De ce tu? Nu știu ceilalți concurenți cum au făcut de au scos plantele acelea frumoase dar eu am fiert semințele pe care vi le-am împărțit o zi și o noapte. Din ele n-avea cum să iasă ceva cu viață. Dar tu care ai avut curajul să te prezinți aici în competiție cu un ghiveci gol, să faci față adevărului indiferent de cât de greu e de suportat, tu ai calitățile să fii rege.
Comentarii
Trimiteți un comentariu