Descoperire arheologica pe traseul viitoarei autostrăzi Sibiu - Nădlac

Mai multe obiecte argheologice au fost descoperite pe traseul viitoarei autostrăzi Sibiu - Nădlac, între acestea fiind o replică de mici dimensiuni a unui car de fier, "o piesă superbă, unică în acest areal", potrivit Mediafax.


Directorul Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, Sabin Luca, a prezentat într-o conferinţă, de presă, miercuri 1 august 2012, o parte din descoperirile arheologice făcute pe traseul viitoarei autostrăzi Sibiu - Nădlac, cercetările, care au durat un an şi patru luni, fiind făcute de această instituţie, pe teritoriul a trei judeţe: Sibiu, Alba şi Hunedoara, de către o echipă  compusă din 40 de specialişti din ţară, dar şi din străinătate.
"Am cercetat nouă situri arheologice pe o distanţă de aproximativ 40 de kilometri de autostradă, iar porţiunea descărcată arheologic este de aproximativ cinci kilometri. Înmulţit cu 70 de metri, cât e lăţimea autostrăzii, rezultă că sunt unele din cele mai mari cercetări arheologice făcute vreodată în ţara aceasta", a spus Luca, care a prezentat o parte din materialul metalic, descoperit într-un sit la Miercurea Sibiului.
Una dintre cele mai de preț descoperiri prezentate de directorul Muzeului Național Brukenthal este un car de fier, descoperit la Miercurea Sibiului, într-un mormânt. Despre el, specialiștii spun că elucidează o parte din ”mitul genezei dacilor și comportamentul acestora”.
”Am avut șansa să descoperim o întreagă așezare care are legătură cu strămoșii noștri”, a declarat Luca.
"Aceasta este o parte din materialul metalic descoperit într-un sit la Miercurea Sibiului, un sit extrem de complex a cărui cercetare se va încheia sâmbătă definitiv. Este important pentru că putem să facem referiri la mitul genezei dacilor şi la comportamentul acestora. Am descoperit o aşezare care începe în epoca bronzului, iar primul nivel de colonizare care ar avea legătură cu strămoşii noştri este de vreme celtică, între secolele III şi II înainte de Hristos şi avem o piesă superbă, unică în acest areal, un car din fier care la momentul publicării va fi cert un cap de serie şi se va numi Tipul Miercurea Sibiului, pentru că este unic. În zonele celtice consacrate se îngroapă cu carul în mărime naturală, aici s-a preferat într-o groapă să se depună acest obiect extrordinar, unic", a mai spus acesta.
Piesa era în 80 de fragmente, restaurarea acesteia, ce a durat trei săptămâni, fiind complicată şi din cauza materialului dificil, fierul.
”A fost ca un puzzle recompunerea acestui car. Restaurarea a durat în jur de trei săptămâni, lucrând câte 8-9 ore pe zi. Am lucrat cu aparatură de ultimă generație, care ne-a costat în jur de 30.000 de lei”, a declarat și expertul Dorin Barbu.
Tot pe șantierul viitoarei autostrăzi specialiștii conduși de Sabin Luca au mai găsit și un tezaur de monede de argint. Cele peste 280 de monde sunt grecești și provin de la două cetăți de la marea Adriatică, dar și romane, provenind chiar de la Roma. ”Pentru județul nostru este un tezaur destul de mare”, explică și Claudiu Munteanu, un alt specialist al muzeului sibian.

Alături de obiectele prezentate mai sus, arheologii au descoperit mii de obiecte de metal, precum fibule, ace de prins, arme, pinteni, unelte, vârfuri de săgeți și altele.

În total, a spus Luca, sunt peste 1000 de vase restaurate, tone de material arheologic, peste 1400 de saci cu obiecte arheologice și muncă pentru ”următorii 20 de ani”.

Cercetările arheologice au vizat în jur de 40 de kilometri de autostradă și au identificat în total nouă situri arheologice ce însumează cinci kilometri efectivi de autostradă, Sabin Luca apreciind șantierele create la valoarea a 5 – 6 milioane de euro, bani care altfel ar fi venit de la statul român în decursul a ”50 sau 60 de ani”.

Conducerea Muzeului Național Brukenthal a concluzionat conferința de presă de astăzi anunțând că descoperirile vor fi prezentate în decursul următoarelor săptămâni, iar anul viitor într-o expoziție de importanță națională.


             http://www.adevarul.ro/

Comentarii