Smaranda Braescu, ”cea mai curajoasă femeie din lume”

„Viaţa mea nu înseamnă nimic dacă o ţin numai pentru mine. 

Viaţa mea o dăruiesc ţării, 

dar vreau să o dăruiesc frumoasă şi încărcată de glorie.”

(Smaranda Brăescu)

 Smaranda Brăescu,”Regina aerului” - cum a numit-o presa americană dupa doborârea recordului mondial absolut la lansare cu parașuta - era o ființă modestă, cu un chip blajin ca de sfântă, a călătorit pe patru continente, iar spre sfârșitul vieții, după ce se acoperise de glorie prin zborurile și săriturile ei temerare cu parașuta, în loc sa se bucure de celebritate, în urma unui protest vehement, pe plan internațional, din cauză că fuseseră falsificate alegerile din 1946 de către comuniști, a fost nevoită să se ascundă, fiind înmormântată la Cluj sub un nume de împrumut (Maria Popescu).

Smaranda Brăescu este un om care a avut un vis: ”ținea cu totdinadinsul să zboare și chiar să se arunce cu parașuta” și a făcut tot ceea ce i-a stat în puteri pentru a-și realiza acel vis.

La o privire superficială vedem gloria, recordurile, multele sale realizări și suntem tentați să credem că provenea dintr-o familie înstărită, ceea ce i-a asigurat succesul și faima.  Însă la o privire mai atentă vom observa că nimic nu poate fi mai fals, temerara noastră parașutistă-pilot provenea dintr-o familie foarte numeroasă (au fost 9 copii la părinți) din satul Hânțești, jud. Galați;  a urmat cursurile școlii primare la școala din satul vecin, care se afla la 5 km distanță (drum pe care îl făcea pe jos dus-întors), iar autoritățile aviației române i-au refuzat toate solicitările de a deveni pilot.

Pentru Smaranda, parașutismul a fost practic un mijloc pentru a ajunge aviatoare, nu un scop în sine. Însă Aeroclubul Român au refuzat-o și în ceea ce privește salturile cu parașuta, zădărnicindu-i orice efort pe care l-a întreprins între 1927-1928.

În urma unui miting de aviație care a avut loc în 1928, la care a participat un grup de parașutiști germani (care executau salturi cu parașuta), l-a cunoscut pe inventatorul parașutei Otto Heinicke, care văzându-i entuziasmul, a invitat-o în Germania, la Berlin. Cheltuielile le-a suportat singură din împrumutul pe care i-l acordase profesoara ei Elena Muscan, de la Academia de Belle-Arte din Bucureşti, 60.000 lei (cu 40.000 și-a cumpărat parașuta, din restul banilor acoperind cheltuielile de la Berlin).

Pe 1 iulie 1928 a ajuns la Berlin, unde s-a înscris la Școala Specială de Parașutism ”Schroeder”.

Iar pe 5 iulie 1928 are loc prima lansare cu parașuta de la înălțimea de 600 m, devenind astfel primul parașutist al României. Iar cu această ocazie, România devenea a 4-a țară care avea parașutist, după Franța, Cehoslovacia și Elveția.

(Înainte de a se urca în avion, a trebuit să dea semnătură pe propria răspundere, .în caz că i se întâmplă ceva.)

Aterizarea a fost perfectă. "Bravo, românca!", au strigat nemții, iar Măndița (cum o dezmierdau apropiații) își amintea: "În timpul saltului, după ce mi s-a deschis parașuta, m-am pornit pe râs, așa singură, în aer, ca un copil căruia i-a reușit o ștrengărie".

Neculai Staicu-Buciumeni va scrie în ”Anii de glorie ai Smarandei Brăescu”:

”Pentru a putea înfăptui acest deosebit act de curaj, Smaranda a trebuit să învingă numeroase piedici, să persevereze, să dea dovadă de hotărâre și ambiție și să aibă încredere oarbă în forțele ei și în visul pe care și-l făurise și la care nu voia să renunțe cu nici un preț.”

În septembrie 1928, Smaranda Brăescu obține brevetul internațional de parașutist.

Iar începând cu acest an, ziariștii îi vor urmări pas cu pas activitatea desfășurată în țară și peste hotare.

Smaranda însă era uimită și întristată totodată de răceala autorităților române, comparativ cu primirea și felicitările pe care le primise în Germania. La întoarcerea în țară, a întâmpinat noi refuzuri în ceea ce privește urmarea cursurilor școlii de pilotaj.

În mai 1929, Smaranda (32 ani) se plânge în ziarul ”Curentul” că nu i se dădea voie să-și valorifice brevetul de parașutist și i se puneau bețe în roate în ceea ce privește doborârea recordului mondial de 6500 m (la acea dată).

”Autoritățile aviației nu i-au permis nici să facă școala de pilotaj și nici să încerce stabilirea recordului feminin de coborâre cu parașuta.”

Pe 30 mai 1929, are loc  al treilea salt de la înălțimea de 2000 m. În timpul coborârii Smaranda ”a desfășurat în aer un enorm tricolor.”

Sandu Voinea, în ziarul ”Lupta”, scria că Smaranda Brăescu contribuise la stabilirea încrederii în umbrela albă (parașută), în rândul piloților români, prin salturile sale reușite.

Nu a primit însă ”nici măcar aparatul, benzina și uleiul necesar exercițiilor și antrenamentului. I s-a cerut să le plătească.” Elocvent, nu?! Mai ales că ”unica noastră parașutistă... a făcut pentru propaganda aviației mai mult decât 10 discursuri de politicieni sau generali la un loc. (Nicolae Staicu-Buciumeni)

La acea vreme, în ziarul ”Lupta”, Sandu Voinea spunea despre Smaranda că ”este o fată mică la trup, cu figura rotundă, vioiciunea ochilor contrastează cu tristețea unui zâmbet, ce pare uneori forțat.” Acest zâmbet trist se datora refuzului autorităților de a-i aproba să urmeze școala de pilotaj sub motiv că nu avea dreptul să facă parte din armată, benzina era scumpă... fel de fel de șicane, zgârcenii, invidii și un premiu ieftin, ca de serbare de sfârșit de an la școala primară, atitudini care i-au întipărit pe chip o amărăciune pretimpurie și când și când un surâs stingher.”

Remarcabil este faptul că în ciuda tuturor șicanelor și piedicilor care i s-au pus, Smaranda Brăescu tot a reușit să stabilească recordul mondial feminin, cu un salt de la 6000 m (1931) și apoi, recordul  mondial absolut, sărind de la 7233m (1932), și-a obținut brevetul de pilot în S.U.A. (1932) (pentru că în țară nu i-au aprobat niciodată cererea de a urma cursurile de pilot). A fost primul pilot care a traversat Marea Mediterană de la Roma la Tripoli, dintr-o singură escală. Apoi în timpul celui de-al II-lea Război Mondial, a făcut parte din ”Escadrila Albă” a Crucii Roșii, salvând viața a sute de răniți grav.

După cum se observă, ”toate’s vechi și nouă toate”, vorba lui Emimnescu, însă nu pot spune că nu m-a surprins cât de izbitor se aseamănă situația politcă de la acea vreme cu cea actuală. Este incredibil. Iar asta mă uimește cu atât mai mult cu cât se știe că în perioada interbelică România a avut totuși o perioadă de bunăstare, chiar de înflorire s-ar putea spune. Se pare că este o ”tradiție” la noi să ne ignorăm valorile. E păcat. Asta, însă, nu înseamnă că la noi nu se poate. Ba se poate!

Dacă Smaranda Brăescu, o fată de la țară, a putut într-o epocă dominată și condusă de bărbați să devină pilot și să stabilească recorduri mondiale la parașutism. Eu sunt covinsă că SE POATE! Totul depinde de cât de mult îți dorești!

Referințe pe scurt

Studii:

- Şcoala Primară din satul Vizureşti (1904-1909) ; Şcoala Profesională de Fete din Bârlad (1911-1916);

- Şcoala Normală "Principesa Elisabeta" din Bucureşti ; Academia de Belle-Arte din Bucureşti (1924-1928);

- Cursurile „Heinecke”la Şcoala de Paraşutism "Schroeder" Berlin, brevet internaţional de paraşutist (1928);

- Şcoala civilă de pilotaj din New York, obţinând brevetul de pilot la 8 octombrie 1932;

-  obţine certificatul de aviator emis de Aeroclubul Regal al Angliei (25 martie 1935);

- echivalează brevetul de pilot primind brevetul românesc nr. 167 de pilot aviator (1937).

Activitate socio-profesională:

- zboară pentru prima dată pe aerodromul din Tecuci (1923); face primul salt la Berlin, de la 600 m (05/07/1928);

- instructor de desant al batalionului de paraşutişti militari înfiinţat la Băneasa în 1942;

- încadrată în escadrila Grupului Aerotransport Militar de la Băneasa şi în Escadrila Sanitară (sept. 1942);

- comandant al unui pluton de voluntare din Detaşamentul „Corneşti” şi din Escadrila Sanitară (1944-1945);

- în 1946 semnează alături de alte personalităţi un raport confidenţial ce denunţa furtul alegerilor din 1946;

- este condamnată la doi ani de închisoare, fiind acuzată de legături cu grupuri anticomuniste (nov. 1946);

- se ascunde pentru a scăpa de arestare în jud. Iaşi şi Bacău şi la Congregaţia Maicii Domnului din Cluj.

Performanţe:

- primul salt de la 600 m înălţime, în Germania, devenind prima româncă paraşutistă (05/07/1928);

- prima campioană mondială a României cu un salt de la 6000 m (în 21 min. şi 25 sec.) (02/10/1931);

-  record mondial absolut cu un salt pe aeroportul din Sacramento de la 7233 (în 25 minute) (19 mai 1932);

- primul aviator european ce obţine un brevet de pilot în SUA (08/10/1932);

- traversarea, cu avionul, a Munţilor Iugoslaviei (27/04/1936) şi a Mării Mediterane, Roma-Tripoli (19/05/1936).

Distincţii - Decoraţii:

- Ordinul "Virtutea Aeronautică", clasa "Crucea de Aur" (1931); baretă la „Crucea de aur” pt. saltul din 19/05/1932;

- Crucea „Regina Maria” clasa a III-a, pentru activitatea desfăşurată în cadrul Escadrilei Sanitare (1943).

Surse:

- ”Anii de glorie ai Smarandei Brăescu” - Neculai Staicu-Buciumeni, Editura ”Vasile Cârlova”, București, 1998

- ”Eroina fără cruce” - Smaranda Brăescu - Articol Formula AS, Nr. 959, 2011

- Referințe Biblioteca V.A. Urechia