“Într-o cursă de atletism din Spania, la începutul lui decembrie 2012, alegătorul Abel Mutai din Kenya se afla la doar câțiva metri de linia de sosire, dar a fost derutat de semnalizările sportive și a încetat să mai alerge crezând că a finalizat cursa și a trecut linia de sosire.
Sportivul spaniol Ivan Fernandez era chiar în spatele lui. Și-a dat seama ce se întâmplă și a început să strige la kenyan să continue alergarea spre finiș.
Dar Mutai nu știa spaniolă și nu înțelegea. Atunci spaniolul l-a împins din spate, la propriu, către victorie.
Întrebat de jurnaliști de ce a făcut
asta, Ivan a răspuns:
- Visul meu este ca, într-o zi, să
putem avea o altfel de viață în comunitate.
- Dar de ce l-ai lăsat pe kenyan să
câștige?
- Nu l-am lăsat să câștige, urma să
câștige.
- Dar ai fi putut câștiga!
- Dar care ar mai fi fost meritul meu? Ce valoare ar fi avut acea medalie? Unde era onoarea mea? Ce ar fi crezut mama despre asta?
Antrenorul spaniolului, fost atlet și
el, a declarat la finalul cursei: „a fost un gest deosebit de onest, un gest
care nu se mai face în ziua de azi. Sau chiar un gest care nu s-a făcut
niciodată. Eu unul nu l-aș fi făcut.”.
”Chiar dacă îmi spuneau că o fac parte din echipa Spaniei la Campionatele Europene nu aș fi furat acea victorie. Cred că am câștigat mult mai mult prin gestul meu decât dacă aș fi obținut victoria. E foarte important să faci lucrul corect, mai ales că în ziua de azi, când lucrurile sunt cum sunt în toate cercurile, în fotbal, în societate, în politică, unde totul pare să fie permis, un gest onest e foarte important”, a spus, după cursă, Ivan Fernandez Anaya.
Dincolo de gestul de bunătate, stau onoarea și adevărul, valori din ce în ce mai mult uitate.
Și fără medalie de aur, Ivan Fernandez
a fost vedeta acelei curse și a rămas în istorie pentru ceva la care nu poți concura.
Comentarii
Trimiteți un comentariu