vineri, 25 mai 2012

O iubire imposibila

Mircea Eliade şi Maitreyi Devi

Dintr-o iubire imposibilă, desparţită de continente, religii şi principii, s-au născut două romane de dragoste din categoria celor de excepţie: "Maitreyişi "Dragostea nu moare". Sunt două mărturii extraordinare ale aceleiaşi poveşti, zidite cu cărămizile unei iubiri pasionale dintre Mircea Eliade şi Maitreyi.


Mircea Eliade s-a născut la 19 martie 1907 la Bucureşti, ca al doilea fiu al Ioanei şi al ofiţerului Gheorghe Eremia Eliade. După absolvirea Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti, în decembrie 1928, a plecat în India pentru a studia sanscrita şi yoga, cu profesorul Surendranath Dasgupta. După trei ani s-a întors în ţară unde a devenit asistent universitar. În anul 1940, a fost trimis ataşat cultural la Londra şi la Lisabona. După război a preferat să rămână în exil la Paris, iar în 1957, s-a stabilit la Chicago.

Pentru lucrarea sa de mare întindere şi profunzime, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, statul francez i-a acordat Legiunea de Onoare, iar Academia Franceză i-a acordat premiul Bordin.

A scris peste 40 de studii ştiinţifice, 20 de romane, nuvele şi povestiri. Opera completă este cuprinsă în 80 de volume şi consemnează traduceri în 18 limbi. S-a stins din viaţă la 22 aprilie 1986, la Chicago, la vârsta de 79 de ani. Este înmormântat la cimitirul Oakwood.


Marea sa iubire, Maitreyi Devi, s-a născut la 10 septembrie 1914, într-o mică localitate din Bengal. Debutează în 1929 cu volumul de poeme Uditta (Răsăritul). După moartea mentorului ei, Tagore, în 1941 scrie o carte de memorialistică Rabindranath la Mongpu. În anul 1974, publică romanul său autobiografic Dragostea nu moare, avâdu-l pe Mircea Eliade ca protagonist. Romanul este premiat în 1976 de Academia de Litere din India. Apreciata autoare a murit în 1990, în vârstă de 76 de ani.

Din dezvăluirile cronicarului Dana Ciobanu, aflăm că dragostea celor doi a avut ceva ieşit din comun. La început, Eliade nu a fost atras de tânăra indiancă pe care a caracterizat-o chiar urâtă, pe lângă alte tinere indience. A fost copleşit, totuşi, de iubire, mai ales datorită misterului, spiritualităţii alese şi farmecului lui Maitreyi. Pentru a se înţelege pe portativul comunicării, Eliade a început să o înveţe pe Maitreyi limba franceză, iar aceasta, la rândul ei, a început să-i dea primele noţiuni de bengaleză.

Tânărul s-a hotărât să renunţe la celibat. I-a scris mamei sale să-i ceară permisiunea să se însoare cu o hindusă în vârstă de 16 ani. Totodată, aştepta răspunsul regelui şi actele universitare care aveau menirea de a-i asigura existenţa în India, cu un venit lunar de 35 lire sterline.

O dragoste pasională ii ardea sufletul. Era hotărât să treacă la hinduism. Dar a fost refuzat când a cerut-o în căsătorie pe aleasa inimii. Familia ei nu a fost de acord.


Au început să se iubească pe ascuns. Întâlnirile lor au ajuns la urechile profesorului Dasgupta, tatăl fetei, care îl avertizează pe amorez să părăsească imediat acele locuri. Jignit de îndrăzneala europeanului i-a spus raspicat: “Eşti un mare maestru în arta disimulării. Niciodată, dar niciodată să nu mai încerci să vii la mine acasă, sub nici un motiv.” Tânăra a fost pedepsită dur pentru încălcarea tradiţiilor şi ritualurilor hinduse.


În anul 1932, Mircea Eliade s-a întors în ţară, iar doi ani mai târziu s-a căsătorit cu Mina Mareş, care va muri în 1944. În acest interval, întâmplarea a făcut ca Editura Culturii Naţionale să organizeze concursul pentru cel mai bun roman inedit care urma să fie premiat cu suma de 20 de mii de lei. Astfel, Eliade s-a apucat de lucru. Trăise dezamăgirea unei iubiri imposibile şi s-a hotărât să scrie volumul Maitreyi. Simţea că trebuie să aştearnă pe hârtie acea experienţă rară, unică. Consemnată şi detaliată, dragostea lor avea să fie ferită de pierderea în anonimat.

Într-o seară de decembrie, s-a apucat să adune material documentar pentru roman: corespondenţa parfumată dintre cei doi tineri, scrisorile primite de la profesorul indian, o fotografie veche, o suviţă de păr, flori uscate între paginile unei cărţi, jurnalul zilnic al acelor ani şi multe altele.

Romanul de dragoste început avea ca scop să reflecte întâmplări adevărate, cu oameni care au avut un rol hotărâtor în tinereţea autorului. Naraţiunea urcă şi coboară pe topoganul destinului, se apropie şi se îndepărtează de fericirea atât de căutată de cei doi îndrăgostiţi cărora le este interzis dreptul să se întâlnească, datorită deosebirilor de principii şi religie. Tot arsenalul acelor oprelişti făcea ca iubirea lor să fie din ce în ce mai puternică. Dragostea lor incandescentă a cerut un şir de sacrificii. Amândoi se iubiseră într-o lume potrivnică şi pasiunea lor a fost arzătoare. Aveau în mână pana geniului ce se va dezvălui în viitor. Au alergat mult pe cărarea fără de sfârşit a contopirii destinelor.

Pe parcursul romanului, aflăm că Maitreyi nu se hotărăşte să-i devină parteneră de viaţă decât după lungi clipe de cumpănă. Ceremonialul dintre cei doi este mistic. Legământul lor este de o frumuseţe înălţătoare, având la bază o iubire pasională şi statornică: “Mă leg de tine, pământule, că eu voi fi a iubitului meu şi a nimănui altcuiva. Voi creşte din el ca iarba din tine. Şi cum aştepţi tu ploaia, aşa îi voi aştepta eu venirea.”

Descoperim, astfel, că povestea lor de dragoste cucereşte prin farmec liric. Eliade foloseşte tehnica narativă a confesiunii. Formulările sunt incisive, succinte şi lucide, pe un fundal temperamental plin de aţâţări şi ademeniri, de candide provocări şi şovăieli inocente. Cum se întâmplă de obicei, gelozia macină necruţător frumuseţea liniştii interioare şi scoate în calea iubirii obstacole de natură religioasă.

Celibatarul intransigent se hotărăşte să treacă la hinduism, acceptând orice sacrificii pentru a se căsători cu aleasa inimii lui. Romanul devine astfel şi dovada unei convertiri acceptate de autor.

La concursul literar cu pricina, succesul volumului a fost răsunător. Lucrarea a fost tradusă şi retipărită de zeci de ori.

În jurul anului 1935, Eliade s-a apropiat de ideologia Mişcării Legionare. A scris multe articole în ziarul Buna vestire, organ de presă al Mişcării. Cu toate că, pe parcurs, s-a îndepărtat de doctrina respectivă, totuşi a rămas un admirator al valorilor legionare.

După ce şi-a terminat mandatul de ataşat cultural la Londra şi Lisabona, a obţinut o catedră la Universitatea Sorbonna din Paris, unde s-a căsătorit cu o altă frumuseţe a timpului, Christina Cotescu. În 1957, s-a stabilit la Chicago, unde, după 16 ani, a primit o veste mare: şi-a anunţat vizita dragostea sa din tinereţe, vechea sa iubire, venită din îndepărtate meleaguri indiene, Maitreyi. Emoţia a fost de nedescris. Cuvintele sunt prea sărace să descrie clipa revederii după 40 de ani, fiecare petrecându-şi viaţa la mii de kilometri. Înaltul oaspete i-a dezvăluit lui Eliade că a aflat recent la Calcutta, atât despre existenţa romanului ce-i poartă numele, cât şi adresa de la Chicago a autorului.


După şocul revederii, indianca a făcut un popas la Bucureşti, pentru a cunoaşte pe mama şi pe sora celui pe care l-a iubit mult şi de care nu a avut parte. Le-a dăruit câte un exemplar din romanul vieţii ei, Dragostea nu moare.

În cuprinsul cărţii, arată că după despărţirea de Mircea Eliade, prin sentinţa neiertătoare a destinului, tânăra a pătruns în viaţă conform unor tipare comune fericirii aparente. Şi-a întemeiat un cămin, s-a alăturat unui soţ iubitor. În adâncul sufletului însă nu putea să dispară pasiunea trăită în braţele românului, o frumoasă poveste de iubire, sfârşită trist, precum un vis la ivirea zorilor.

Mircea Eliade a primit cetăţenia americană în 1966. Din 1957 fusese numit profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea Loyola din Chicago şi în 1962 devenise titular de catedră.

Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spaţiu şi timp sacru. Spaţiul sacru a fost, în opinia lui, centrul universului, pe când timpul sacru a fost o repetiţie a elementelor de la originea lumii. În această concepţie, fiinţele umane arhaice erau orientate în timp şi spaţiu. În omul modern, ar exista o dimensiune subconştientă, guvernată de prezenţa secretă a unor profunde simboluri religioase.

Catedra de Istorie a Religiilor de la universitatea amintită îi poartă numele şi a fost preluată de asistentul său Ioan Petru Culianu, un alt savant român de talie internaţională, asasinat la 21 mai 1991, pentru ve­derile sale anticomuniste. Cazul nu a fost elucidat nici până în prezent.


P.S. - Am recitit de curand cele doua romane si mi s-a facut din nou dor de Eliade. Ce poveste incredibila... Ce oameni deosebiti...


Despre Mircea Eliade

joi, 24 mai 2012

Raspuns...

~ de Maitreyi Devi

Chiar dacă mă vei prinde sub plasa de oţel
N-am să strig.
Golurile se vor mări de la sine
Destul ca să-mi scot mâna şi să cuprind luna

Şi de vei face ziduri de piatră
Nicicând n-ai să zideşti închisoare pentru mine.
Pietrele se vor nărui de la sine
De îndată ce voi apărea eu.

Dacă mă vei exila şi mă vei trimite peste un ocean
Într-o barcă găurită
Am să desfid oceanul
Şi n-am să pierd nici această bătălie marină.

Sau dacă mă vei trimite în deşertul Saharei
Unde nisipul duşmănos e fierbinte,
Deodată va sufla parfum de iasomie
Ca să-mi umple serile pustii.

Ai uitat că într-una din primele noastre dimineţi
Mi-ai pus în mână o săgeată care poate opri sunetul
Şi că tu ai fost cel care m-a învăţat
Să trag la ţintă fără greş.

Şi azi, dacă vrei să mă umpli de întuneric
De nu-mi mai pot vedea drumul,
Fii sigur c-am să netezesc cerul
Şi am să umplu lumea de lumină într-o noapte fără lună.

N-ai decât să stai cu spatele întors la mine,
Am să-ţi umplu cerul ca un cântec
Tăcut ca o rază. Iar tu, mirat, n-ai să ştii
De unde vine revărsarea aceasta de lumină

miercuri, 9 mai 2012

Nu te da NICIODATĂ bătut!

Van Gogh a vândut un singur tablou pe perioada vieţii lui. Şi acesta surorii lui, pe un preţ infim. Asta nu l-a oprit, însă, să picteze peste 800 de tablouri.


În 1954, Jimmy Denny, managerul lui Grand Ole Opry, l-a concediat pe Elvis Presley, după un singur concert. I-a spus: "Nu vei ajunge nicăieri, fiule. Mai bine te-ai întoarce la condus camioane.

Beethoven a fost considerat de către profesorii săi fără nicio şansă ca şi compozitor. Nu i-a ascultat însă, şi a compus, fiind complet surd, 5 dintre cele mai bune simfonii ale sale.

Albert Einstein nu a vorbit până la 4 ani şi nu a citit până la 7. Una dintre profesoare l-a descris ca fiind "încet la minte, nesociabil şi pierdut pentru totdeauna în vise prosteşti". A fost exmatriculat de la şcoală şi a pierdut admiterea la Politehnica de la Zürich. Totuşi, a învăţat să vorbească, să citească şi chiar să facă puţină matematică si fizică, nu?

În 1944, Emmeline Snively, directoarea unei agenţii de modeling, i-a spus modelei aspirante Norma Jean Baker, "Mai bine ai învăţa să fii secretară sau ţi-ai găsi un soţ". Sunt sigur că ştiţi că Norma Jean a devenit Marilyn Monroe. Acum, cine are habar cine a fost Emmeline Snively?

Sigmund Freud a fost huiduit pe scenă când şi-a prezentat pentru prima oară ideile comunităţii ştiinţifice din Europa. S-a întors la biroul lui şi a continuat să scrie.

Profesorii lui Thomas Edison spuneau despre el că "e prea prost ca să înveţe ceva". A fost concediat de la primele două joburi ale sale, fiind considerat neproductiv. Ca inventator, a făcut 1000 de invenţii lipsite de succes, înainte de a reuşi să inventeze becul. Întrebat de un reporter cum s-a simţit să eşueze de 1000 de ori, Edison a spus: "Nu am eşuat de 1000 de ori. Becul a fost o invenţie cu 1000 de paşi."

La 21 de ani, actriţei franceze Jeanne Moreau i s-a spus de către un director de casting că are capul prea curbat, că nu e destul de frumoasă şi că nu e îndeajuns de fotogenică pentru a face un film. A respirat adânc şi şi-a zis: "În regulă. Atunci cred că trebuie să fac totul în felul meu". După ce a făcut 100 de filme, în 1997 a primit premiul Academiei Europene de Film pentru Realizările de-a lungul Activităţii.

Charlie Chaplin a fost iniţial refuzat de către studiourile din Hollywood, pantomima sa fiind considerată un nonsens.

Profesoara lui Enrico Caruso i-a spus acestuia că n-are voce şi că nu poate să cânte deloc. Părinţii vroiau ca el să devină inginer.

Când Pablo Casals a împlinit 95 de ani, un reporter l-a întrebat "Domnule Casals, aveţi 95 de ani şi sunteţi unul dintre cei mai mari violocenlişti din toate timpurile. De ce încă mai exersaţi 6 ore pe zi?"
Domnul Casals i-a răspuns: "Pentru că încă cred că fac progrese."


Sursa [photo]
http://danielroxin.blogspot.com/

miercuri, 2 mai 2012

Lectii de la Benjamin Franklin

Cum sa obtii ce iti doresti in viata

Benjamin Franklin a fost un om al actiunii. De-a lungul vietii sale, curiozitatea si pasiunea au alimentat o gama diversa de interese. El a fost scriitor, editor, diplomat, inventator si unul dintre parintii fondatori ai Statelor Unite. Inventiile sale includ paratrasnetul, lentilele bifocale si aragazul Franklin. In mod clar, a fost un om care a stiut cum sa obtina succesul.

1. "Tragedia vietii este ca imbatranim prea repede si devenim chibzuiti mult prea tarziu".

2. “Cu energie si persistenta poti cuceri tot".

3. "Cine te-a inselat atat de des, precum tu insuti?"

4. “Exista lucuri extrem de dure/ dificile: otelul, diamantul si a te cunoaste pe tine insuti”.

5. "Rabdarea este mama norocului".

6. "Declara razboi viciilor tale si lasa fiecare an ce vine sa te gaseasca un om mai bun".

7. "Pentru a reusi, profita rapid de oportunitati asa cum sari, de obicei, la concluzii".

8. “Sa nu-ti fie teama de greseli. Vei cunoaste si esecul. Mergi doar inainte”.

9. "Nu confunda miscarea cu actiunea".

10. "Omenirea este impartita in trei clase: cei care sunt de neclintit, cei care sunt mobili si cei care merg intotdeauna inainte".

11. "Cand nu te mai poti reinventa, esti terminat".

12. "Daca nu esti pregatit, esti gata sa esuezi".

13. "Nu lasa pe maine ceea ce poti face azi"

14. "Bine facut este mai bun decat bine spus"

Sursa: http://www.wall-street.ro/