miercuri, 28 martie 2012

"Elevii digitali"

sau cum INDOBITOCESC tineretul noile tehnologii si internetul. ATENTIE, PARINTI… si nu numai!

Evoluţia tehnologiei are efecte nefaste asupra noii generaţii. Elevii sunt depăşiţi de operaţii aritmetice simple, iar jumătate dintre adulţii tineri au abilităţi de calcul situate la nivelul unui copil de 11 ani.

Accesul permanent la tehnologia mobilă şi la internet influenţează modul de funcţionare a creierului, susţin cercetătorii americani şi britanici. Efectele, din păcate adesea negative, sunt cel mai vizibile în cazul elevilor şi studenţilor aflaţi astăzi pe băncile şcolii care, născuţi în era digitală, sunt în mare parte dependenţi de gadgeturi şi mediul online.

Mai exact, obişnuiţi să gândească internetul şi calculatorul pentru ei, deprinşi să primească informaţia de-a gata, „elevii digitali” au devenit incapabili să opereze calcule simple sau să memoreze şi să analizeze date, arată studii recente realizate de specialişti de la grupul de lobby în educaţie RSA, din Marea Britanie, şi de profesorii de la Universitatea din Carolina de Nord, SUA.

„Când are de rezolvat o operaţie de aritmetică elementară, şcolarul de azi întinde instinctiv mâna după telefonul mobil pentru a accesa aplicaţia «calculator», în loc să se gândească la problemă“, se arată în raportul „Rezolvând problema matematicii”, publicat de RSA şi înaintat guvernului britanic.


Matematica, eliminată din universităţi

Problema dependenţei de tehnologie şi modul în care ea afectează sistemul de învăţământ a fost evidentă atunci când mai multe universităţi din Marea Britanie au decis să elimine cursurile de matematică din programă pentru că studenţii s-au dovedit depăşiţi de dificultatea materiei. Mai grav, a avertizat RSA, este că nici profesorii n-au confirmat că ar fi capabili să rezolve probleme complexe, iar soluţia la îndemână a fost pur şi simplu renunţarea la disciplina respectivă, dar şi la materiile care necesită cunoştinţe matematice, ca de pildă economia, ştiinţele sociale sau psihologia.

Din nefericire, situaţia este la fel în majoritatea statelor europene, relevă o cercetare efectuată în 11 state din UE, citată de presa britanică. Astfel, potrivit studiului realizat pe 7.000 de subiecţi, aproape jumătate dintre adulţii tineri, de până în 30 de ani, au abilităţi de calcul situate la nivelul unui copil de 11 ani. De asemenea, 15,9% din europenii care au terminat cel puţin şcoala primară întâmpină greutăţi majore în descifrarea facturilor la utilităţi sau a etichetelor de pe produsele alimentare.


Cu mâna „lipită” de mobil

Nici România nu a scăpat de consecinţele neplăcute ale dependenţei de tehnologie. Mariana Rachieru (53 de ani), profesoară de matematică la o şcoală generală din Bucureşti, spune că cea mai dificilă sarcină a sa a devenit aceea de a-i convinge pe elevii din clasele V-VIII să smartphonerenunţe la telefonul mobil în timpul orelor.

„Dacă ar putea, ar ieşi cu telefoanele şi la tablă. Când le dau extemporal, butonează calculatorul pe sub bancă în loc să-şi pună capetele la contribuţie. Le-am atras atenţia şi părinţilor, şi nu o singură dată, să nu-i mai lase pe copii cu tot felul de gadgeturi la şcoală, însă demersul meu s-a dovedit inutil”, povesteşte Mariana Rachieru.

De partea cealaltă este Cosmin Rotaru, elev în clasa a VIII-a la aceeaşi şcoală, care susţine că, dimpotrivă, tehnologia îl ajută să fie un şcolar mai bun. „Cu telefonul la îndemână nu mai pierd timpul cu socoteli simple, aşa că pot rezolva o problemă de matematică mai repede. La limba română e la fel: în loc să pierd câteva zile citind o carte, mai bine caut pe internet un rezumat de două pagini şi, în câteva minute, ştiu despre ce e vorba”, spune Cosmin.

Efort puţin, minte puţină

Specialiştii, însă, îl contrazic pe elevul de gimnaziu. „Ajutorul tehnologiei scade obişnuinţa cu efortul intelectual, solicitările cognitive fiind reduse. Elevul nu mai este deprins să memoreze multe informaţii pentru pentru că ele sunt mereu la îndemână. Astfel, este evitat studiul diverselor materiale, pentru că subiectele sunt deja sintetizate pe internet. Efortul asocierilor şi înţelegerea de ansamblu nu este solicitată de individ pentru că este deja extrasă şi concluzionată, singurul efort fiind acela de a căuta informaţia «gata preparată»”, este de părere psihologul Keren Rosner, din Bucureşti.

Specialistul explică şi de ce este matematica atât de importantă pentru dezvoltarea mintală a elevului. „Prin calcule matematice copilul exersează nişte scheme de corelaţie care sporesc capacitatea de memorare şi de aplicare a informaţiilor memorate. Cu cât înaintează în vârstă, copiii încep să înveţe prin testarea ipotezelor şi chiar limbajul este deprins prin acest mod. Aşadar, şi limbajul copilului va avea de suferit în urma acestei renunţări la analiză, calcul, forţarea memoriei, exerciţiu intelectual. Nu mă refer doar la cuvinte, ci la folosirea limbajului în crearea şi exprimarea gândurilor, ideilor, emoţiilor“, punctează psihologul Keren Rosner.



Fără calculator în școli

Ministrul Educaţiei din Marea Britanie, Nick Gibb, vrea să le interzică elevilor din clasele primare folosirea calculatorului la şcoală. Decizia vine în urma rezultatelor unui sondaj realizat la nivel internaţional care a arătat că britanicii sunt mult în urma altor naţiuni la capitolul abilităţi de calcul.


Să învăţăm cu RICAR

Cea mai eficientă tehnică de memorare a unui material scris s-a dovedit a fi metoda RICAR (Răsfoieşte, Întreabă, Citeşte textul, Aminteşte-ţi ideile principale, Recapitulează în gând), susţine psihologul Keren Rosner. „Dacă elevul nu practică această tehnică, el riscă să uite repede informaţiile acumulate la un moment dat. În plus, dacă nu există un fond de cunoştinţe condiţionate de o organizare riguroasă, vor apărea eşecuri de reactualizare a memoriei, situaţii în care soluţiile la problemele de zi cu zi vor fi din ce în ce mai greu de găsit“, precizează specialistul.


Generaţie ultramodernă, sistem învechit

Elevii născuţi în era digitală întâmpină dificultăţi de adaptare în sistemul actual de învăţământ, susţine americanul Marc Prensky, consultant pe probleme de educaţie şi autor al cărţii „Digital Natives, Digital Immigrants”. „Până să împlinească 18 ani, copiii din ziua de azi petrec, în medie, peste 10.000 de ore jucându-se pe calculator, trimit şi primesc peste 200.000 de e-mailuri şi mesaje instant, vorbesc la telefon aproape 10.000 de ore şi se uită la televizor mai mult de 20.000 de ore, în special pe MTV. În acelaşi timp, în cel mai fericit caz, petrec aproximativ 5.000 de ore citind”, scrie Marc Prensky, care încearcă să demonstreze că mintea unui „elev digital” funcţionează diferit faţă de cea a părinţilor săi, din cauza expunerii excesive la tehnologie.

Deşi creierul copiilor de astăzi funcţionează diferit – capacitate de analiză şi putere de memorare pe termen lung scăzute, dar un potenţial crescut de interpretare şi corelare a imaginilor în mişcare – sistemul de învăţământ a rămas la fel cum a fost creat pentru părinţii şi bunicii acestor elevi.


Jocul digital, noul „prof de mate”

Americanul Marc Prensky este de părere că problema este a sistemului, şi nu a şcolarilor. „«Copiii digitali» se descurcă mult mai bine cu informaţia în format electronic, decât cu cea pe suport de hârtie. Ei sunt la fel de inteligenţi şi de talentaţi ca părinţii lor, numai că mintea lor funcţionează altfel. Pentru a nu-i pierde definitiv pe aceşti copii, sistemul educaţional ar trebui să se adapteze lor şi invers. Există metode de învăţare prin intermediul jocurilor digitale, care au fost deja probate cu succes. Dependenţa de gadgeturi ar trebui folosită în avantajul acestor elevi“, afirmă scriitorul.

În acest moment, şcolile ignoră cu desăvârşire tehnologia, iar consecinţele se văd în abilităţile din ce în ce mai scăzute ale elevilor de a acumula informaţie prin metode clasice de studiu. Când au fost întrebaţi de Marc Prensky, în cadrul unui sondaj premergător redactării cărţii, elevii americani s-au declarat la unison dispuşi să accepte în sala de clasă noi tehnologii de studiu. „Singurul impediment este că mai trebuie să fie de acord şi şcolile”, punctează Prensky.

200 de mii de e-mailuri şi mesaje instant trimit şi primesc, în medie, copiii din ziua de azi până să împlinească 18 ani.


Apare pericolul de mediocritate prelungită

Atunci când tehnologia înlocuieşte gândirea un timp îndelungat, consecinţele negative ale acestui fapt vor afecta individul în mod definitiv, explică specialiştii.

„Saltul peste etapele fireşti ale cunoaşterii, definite de lectură şi învăţare, va conduce la diminuarea motivaţiei individului, la lipsa de curiozitate şi la o disponibilitate redusă de implicare în viaţa socială. Se va aplatiza dorinţa de autodepăşire şi competitivitatea elevului, care se va mulţumi cu informaţii standard, «prefabricate» de alţii şi postate pe internet. Ambiţia de a afla şi de a se evidenţia prin unicitatea interpretărilor va avea de suferit. Mediocritatea va absorbi tot mai mulţi elevi şi va genera tot mai mulţi adulţi blazaţi”, spune psihologul Keren Rosner.


Antrenamentul memoriei

Specialistul adaugă faptul că „lipsa de solicitare a memoriei, a cogniţiei, a voinţei, a perseverenţei şi a încrederii în cunoştinţele proprii şi în capacitatea de deducţie va împiedica o dezvoltare psihică armonioasă”.

„Cu cât materialul supus memorării este mai organizat, cu atât mai uşor va fi de accesat şi de reactualizat. Dacă elevul nu-şi însuşeşte cunoştinţele într-un mod corect, atunci nici nu va beneficia de avantajul acelor cunoştinte. Exersarea reactualizării informaţiilor este o modalitate de îmbunătăţire a memoriei care va dispărea dacă elevul nu se antrenează constant în procesul de învăţare. Practica mintală implică repetarea imaginară a deprinderii perceptual-motorii în absenţa mişcării”, conchide Keren Rosner.

“Saltul peste etapele fireşti ale cunoaşterii, definite de lectură şi învăţare, va conduce la diminuarea motivaţiei individului, la lipsa de curiozitate şi la o disponibilitate redusă de implicare în viaţa socială.”
Keren Rosner psiholog

marți, 27 martie 2012

Un inginer timişorean a intrat în "Hall of Fame" al ştiinţei din SUA

Profesorul Voicu Safta a primit recent placheta care confirmă faptul că numele lui a fost adăugat în „World Hall of Fame" pentru „integritate şi distincţie în domeniul ştiinţei". Titlul a fost acordat de American Biographical Institute, o editură care, din 1967, „culege" biografii ale oamenilor care au influenţat în mod decisiv un domeniu sau altul.

American Biographical Institute a creat acest „Hall of fame" cu ocazia aniversării a 45 de ani de activitate, iar inginerul de la Universitatea Politehnică este unul dintre cei aleşi pentru această onoare. „După analizarea realizărilor a mii şi mii de persoane în cei peste 40 de ani de existenţă a institutului, consiliul de conducere confirmă nominalizarea dumneavoastră pentru World Hall of Fame", se spune în scrisoarea oficială prin care Institutul cere permisiunea timişoreanului, sub semnătura preşedintelui companiei, de a-l introduce în acel club select.

Cercetătorul timişorean lucrează într-un domeniu despre care majoritatea nu ştim nimic mai mult decât regulile de bază ale fizicii studiate în timpul şcolii: ştiinţa şi ingineria materialelor, încercări de materiale, defectoscopie. Descoperirile sale au făcut ca tehnologia să avanseze, iar americanii au avut grijă să-i recunoască meritele.

Peste 50 de ani în cercetare

Profesor doctor inginer Ionel Voicu Safta s-a născut la Cluj, în 1933, a urmat loceul „Fraţii Buzeşti" din Craiova şi a absolvit, ca şef de promoţie, Facultatea de Mecanică, specializarea „Maşini hidraulice", din cadrul Institutului Politehnic din Timişoara, în 1957. S-a specializat apoi, la Academia Română, Centrul de cercetări tehnice Timişoara, în domeniul Încercări de materiale, studii care au durat 10 ani, între 1960 şi 1970.

Şef al catedrei Utilajul şi Tehnologia Sudurii de la Politehnică pentru 20 de ani, între 1980 şi 2000, Voicu Safta a elaborat nu mai puţin de 320 de lucrări ştiinţifice, dintre care 12 cărţi, lucrări care i-au asigurat un loc important între cercetători. Ca recunoaştere a activităţii sale, profesorul Safta a primit premiul „Aurel Vlaicu" al Academiei Române, în 1986, şi a fost numit membru titular al Academiei Europene de Ştiinţe şi Arte, în anul 2004, dar şi al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România. Timişoreanul prin adopţie este şi profesor onorific al Universităţii „Transilvania" din Braşov.

Premiile sunt bogăţia lui

Ajuns la 79 de ani, profesorul Voicu Safta se mândreşte cu premiile şi diplomele care îi recunosc contribuţia la ştiinţă, chiar dacă nu a obţinut, de-a lungul carierei, mari foloase materiale. „M-am încăpăţânat să trăiesc toată viaţa din salariul de profesor universitar. Însă aceste lucruri, diplome, premii, care certifică munca pe care am făcut-o de-a lungul anilor valorează pentru mine milioane de dolari", a spus cercetătorul de la Institutul de Sudură şi Încercarea Materialelor din Timişoara.

În vremurile în care pseudo-valorile fac cel mai mare rating în mass-media, profesorul speră că cercetarea românească va supravieţui şi va merge mai departe. Acesta a mai primit o medalie din partea American Biographical Institute, în 2010, pentru contribuţia la progresul ştiinţei. De asemenea, a mai fost inclus şi în celebrul catalog al personalităţilro cunoscut sub titlul de „Who's who", iar în 2011 a fost inclus de Centrul Biografic Internaţional, cu sediul în Cambridge, într-un top al oamenilor de ştiinţă.

Sursa: http://ro.stiri.yahoo.com/

vineri, 23 martie 2012

Urmasii tracilor in Europa

O ancheta exceptionala a revistei Formula As!

"Cu toate panzele sus!"

Este povestea unei imense calatorii, care dureaza de zece ani. Calatoria unei echipe de reporteri entuziasti, navigatori "nebuni" dintr-o parte in alta a Europei, in incercarea de-a gasi ultimele urme romanesti stravechi, pe tot intinsul batranului continent, de la Atlantic si pana dincolo de Marea Neagra, de la Adriatica la Marea Nordului, de pe piscurile Pindului, Pirineilor, Alpilor italieni si elvetieni, pana in insulele Adriaticii sau indepartatele pasuni involburate de vant ale Scotiei. O misiune grea, de documentare minutioasa si deplasari costisitoare (masini de teren, hoteluri, sase-sapte reporteri si fotoreporteri), aproape "un vis", cum numeam la inceput aceasta ampla campanie de presa a "Formulei AS", la care sefa noastra, Sanziana Pop, nadajduise de mult. Da, "un vis" ziceam, in acele vremuri de planuiri infierbantate, incepand de prin anul 2000, cand speram impreuna la mari reportaje de anvergura internationala, exuberanti si cam nestiutori deocamdata, cand unora dintre noi - mai carcotasi - inca nu le venea sa creada ca romanii au putut trai candva pe intinderi atat de mari si-n tinuturi atat de stranii si de "exotice". Apoi, intr-o buna zi, am plecat. "La pas", tara dupa tara, an dupa an, in acele renumite "luni de septembrie" ale calatoriilor noastre in strainatate, tot mai departe si mai departe, fericindu-ne de tot ceea ce descopeream pe teren, sarbatorind cu chiuieli, ca niste copii, fiecare "urma" gasita pe taramuri necunoscute. Asa a fost. Sanziana Pop la timona, impreuna cu grupul ei de reporteri...

Dar dupa zece ani, putem spune linistiti ca visul s-a transformat in realitate. Zeci de mii de kilometri prin lumea larga. Prin locuri pe care doar le banuiam vag c-ar putea avea radacini romanesti si pe care nici unul din "ilustrii" nostri cercetatori de azi - o spunem cu tristete, rusine si indignare! - n-a avut curiozitatea sa le vada ori sa le studieze. Am fost pionieri, de multe ori, in acest domeniu, primii care au pus piciorul in "puncte" fierbinti pentru istoria noastra. Am descoperit astfel o "Europa necunoscuta", alta decat cea a marilor atractii turistice, pe care o viziteaza pe banda rulanta milioane de turisti obisnuiti. Am cautat asezarile si teritoriile cele mai vechi, izolate, care arata intocmai ca ale noastre, de-acasa, inca mustind de traditii si graiuri comune. O Europa... romaneasca!

Da, oricat ar parea de bizar, un adevarat imperiu al numerosilor pastori traci, daci, apoi al valahilor, tronand pe munti inca de la inceputuri, dintr-o parte in alta a continentului, o patrie imensa, nestiuta, de ciobani liberi, nemiscati din datinile lor batrane. O "Valahie" ancestrala pe care, daca doar ne-am imagina-o cat a fost de mare candva, am fi mandri. Si mereu am trait uimirea sa constatam ca acesti "frati" ai nostri sunt inca multi. Foarte multi. Sute si sute de mii... I-am gasit raspanditi prin localitati cocotate pe varfuri de munti, avand aceleasi obiceiuri ciobanesti ca la noi, aceleasi nume de munti, de oameni, de case, vorbind limbi stravechi, atat de asemanatoare cu a noastra, incat le puteam intelege sau compara. Fie ca sunt rude mai vechi si incetosate din Occident, precum friulii, romansii, ladinii, goralii sau bascii, fie unele rubedenii "de sange", mult mai clare, precum puzderiile de vlahi, rumeri, cici, aromani, morlaci, meglenoromani, istroromani, ce impanzesc si azi toate tarile peninsulei Balcanice (lasati de izbeliste de politicienii romani, prada instrainarii si discriminarii), toti acesti oameni ne sunt, fara dubii, frati de limba, istorie, dar mai ales de "fire", de fel de a fi. Cine sunt? Cati romani stiu astazi ceva despre ei? Noi stim. I-am vazut. Le-am vorbit. Am intrat in casele lor. Le-am citit istoria acolo, acasa la ei, am scris despre ei ani la rand zeci si zeci de reportaje. A fost aceasta, credem, o performanta jurnalistica! Ceva cu care acum, dupa douazeci de ani de la aparitia "Formulei AS", putem sa ne mandrim putin. Iata doar cateva repere ale acestor calatorii, care pentru noi au devenit fericire curata.


Bascii

A fost prima mare calatorie a revistei "Formula AS" in strainatate. Bascii din Pirinei.

Super-reporteri pe un super-munte:
Turcanu si Lupescu
O deplasare pregatita din vreme, documentata atent, dinainte, de cativa reporteri ai echipei (alesi dintre cei mai "in forma" ai momentului), asteptand apoi c-o nerabdare febrila ziua in care vom pleca intr-acolo, departe. Septembrie. Mereu in septembrie au fost aceste mari deplasari, durand cam cate trei saptamani, in fiecare tara pe care o banuiam c-ar mai putea pastra cateva ramasite de romanitate. Asa a fost si acea "toamna de aur", cand masinile noastre au pornit pentru prima data spre alte zari, spre extremitatea sud-vestica a Frantei, spre Pirineii cu piscurile infipte in cerul albastru, spre Tara Bascilor. Am plecat sa cautam un loc ciudat, despre care citisem si auzisem ca e locuit de o populatie cu o vorbire necunoscuta, fara legatura cu o alta limba europeana, dar sunand, in mod straniu, a romaneste. O populatie incapatanata sa ramana agatata de munte si oierit, dispretuitoare fata de avantajele industrializarii occidentale, dar infipta neclintit in traditie. Triburi dacice ratacite la marginea Imperiului Roman? Tipare celtice, lasate deopotriva in Pirinei si Carpati?... Tara Bascilor pare un peisaj romanesc miscat.

Sat basc
O fotografie usor expusa, alunecand uneori spre neclar. Un halou de lumina, asa cum era toamna pe care am gasit-o in Pirinei, toamna aceea mirosind nebuneste a grozama si a lavanda salbatica, a ierburi si pajisti fierbinti, prin care ciobani stravechi, deodata cu lumea, isi manau turmele pazite de caini. Ciobanii basci, migrand in transhumanta pe varfuri de munte, purtatori de opinci cu nojite legate peste picioare, inveliti in bunde pe care le joaca in spinare cand coboara la vale, in sarbatorile lor colorate si vesele, pline de cantece leganate (ca doina) si de dansuri "purtate" (ca dansul fetelor de la Capalna), dansuri rituale, stravechi. Si la fel de "ucigatoare" (pentru un locuitor din Carpati) sunt si bisericile basce din piatra, vechi ca lumea, atarnate de cer si de clopote, biserici cu turla lunga si ascutita, despre care ti-e frica sa crezi ca au aceeasi sorginte cu bisericile din Maramures si din Salaj, desi cimitirele sunt pline, si-acolo, ca pe la noi, de cruci rotunde, acoperite cu semne solare... Cam despre asta am scris, in primul septembrie de aur si bucurie, la basci.


Romansii

In cautarea romansilor:
Catalin Manole, Sanziana Pop,
Andrei Cheran, Sorin Preda
si Dia Radu
Septembrie, urmatorul an. Calatoriile europene ale revistei noastre continua. Ne insotiti acum in Alpii Orientali, un taram fabulos, unde traieste o alta populatie extrem de asemanatoare cu noi, romanii: romansii, o falanga iliro-traca, refugiata in urma cu mii de ani pe crestele muntilor ce fac parte astazi din teritoriul Elvetiei, regiunea Engadin. Vanatoarea de trecut romanesc ancestral este o aventura spirituala fara egal. Pe parcursul a cateva numere de revista, am incercat sa va facem partasi, prin reportajele noastre, la emotia extraordinara pe care am trait-o intalnindu-ne la o distanta asa de mare, printre ghetari si piscuri de piatra, cu oameni care vorbesc aproape la fel ca noi. Crescatori de vaci si de capre, neclintiti in traditia lor pastorala, romansii nu-si dau libertatea si limba strabuna pe toate bogatiile dimprejur. Nu coboara, in ruptul capului, "la asfalt".

Candva, Nicolae Iorga i-a numit "fratii mai mici" ai romanilor. Bunii, frumosii frati ai nostri din Alpi...


Friulii

Alpii friulani
"Patrie dal Friul". Tara friulilor liberi: cel mai nordic si mai rasaritean tinut al Italiei, intins intre Alpi si marea venetiana. Vechi, salbatic, ca la facerea lumii. Ba chiar de-a dreptul miraculos pentru calatorul roman, uimit sa descopere, prin asa strainataturi occidentale, plaiuri mioritice la fel ca cele de-acasa: pasuni inflorite si turme imense de oi, sate batrane, risipite prin ascunzisurile muntilor, ca-n Maramures, Apuseni sau Bucovina, si-un neam de oameni ce vorbesc o limba izbitor de apropiata de a noastra, habotnici in a-si tine ocupatiile ciobanesti mostenite de mii de ani. Friulii stiu de noi. Cunosc inrudirile lor cu Romania. Sunt convinsi ca ne tragem din aceeasi obarsie, mai veche chiar decat Roma...; poate stramosii celti, prezenti, deopotriva, in Carpati si in Alpi, in genele friulanilor si ale dacilor liberi din nord. Si ce satisfactie mai mare poti avea, ca reporter, decat momentele in care treci prin asezari aflate la 3000 de metri inaltime si aproape 2000 de kilometri departare de casa, saluti oameni pe strada, le spui de unde vii, iar ei iti raspund bucurosi: "Ooo, noi cu voi siamo fratelli!".


Anglia si Scotia. Dacii de la capatul lumii

Scotia. Aripa gratioasa de la F. AS:
Ines Hristea, Dia Radu, Sanziana Pop,
Aurora Petan, Delia Hanzelik si intrusii
Florentin Popa si Bogdan Lupescu
O documentare asidua. Multi se indoiau c-am putea gasi ceva "romanesc" tocmai acolo, pe tarmurile Atlanticului si prin insulele Marii Nordului. Ca vom intalni pe teren specialisti care sa confirme impresionantele asemanari intre monumentele megalitice din insulele scotiene sau din Marea Britanie (inclusiv Stonehenge) si cele de la Sarmizegetusa. Ca vom descoperi pe imperialul zid al lui Hadrian "cea mai indepartata asezare dacica de pe pamant", fabuloasa Banna, cetatea antica unde niste stramosi de-ai romanilor au facut istorie, lasand pana azi urme de nesters. Banna - cel mai mare si mai vechi fort din toate cele de pe Zid, cel mai bine pastrat, cu cele mai multe vestigii, singurul locuit inca multe veacuri dupa destramarea Imperiului Roman de catre urmasii acelor "stralucitori daci!", "briliantii daci!", asa cum ii numea profesorul Robin Birley, unul din cei mai prestigiosi arheologi ai lumii cu care am avut privilegiul sa facem un interviu. Nimeni n-ar fi crezut. Si totusi, noi am fost acolo!


Aromanii

Infloritorii, altadata, atat de prigonitii, astazi, aromani... Am alergat dupa ei ani la rand, dintr-o parte in alta a Balcanilor, incepand cu Bulgaria si apoi prin tot nordul Greciei, pana in Macedonia si Albania, incercand sa reconstituim acea uriasa "tara armaneasca" sud-dunareana, sa ne inchipuim uluitoarea ei inflorire de altadata.

"Formula AS" pe urmele
vlahilor din Tesalia
Am zabovit zile intregi prin fiecare din orasele lor emblematice, Veria si Metsovo din Grecia, Korcea din Albania, Ohrid si Bitolia din Macedonia, am calcat pe ruinele Moscopole-ului, "Mecca aromanilor", faimoasa lor metropola de odinioara, unul din cele mai stralucitoare orase ale Europei, pradata si parjolita pana la temelii de hoardele musulmane, ne-am inchinat la sfintii ortodocsi din bisericile Ohridului, am intrat in casa parintelui martir Haralamb Belimace, "eroul si sfantul aromanilor", ucis cu bestialitate de greci la 1914, am ascultat de atatea ori sfasietorul sau imn "Dimandarea parinteasca" ("Parinteasca mustrare"), cantat cu lacrimi, prin sate din muntii albanezi sau din Pind, in seri albastre de septembrie... Si-am plans si noi, cu sufletul, impreuna cu ei, pentru marea nedreptate care li se face si azi, abandonati fiind in uitare, de politica actuala, fara drepturi, fara scoli, biserici, fara limba, persecutati cu-n sovinism inimaginabil pentru acest veac "tolerant si european".

Acolo jos, sub Dunare, sunt sute de mii de oameni care inca vorbesc cea mai arhaica limba romaneasca, care inca mai spera ca "Dimandarea" lor sa razbata pana la fratii invaluiti in ceturi, de care nu-i desparte decat o mare apa curgatoare... Ce se poate face pentru ei? In ce ne priveste, asta am facut: noi, despre toate astea, am scris!


Istro-romanii

O calatorie in urma careia chiar "s-a schimbat ceva". Cati dintre romanii de rand din Romania stiau ceva concret despre istro-romani?

Printre istro-romanii din
Susnevita
De aromani cu siguranta au auzit, fiindca multi dintre acestia s-au stabilit prin Dobrogea noastra si unii au devenit chiar persoane publice. Dar cine a auzit de acea biata mana de oameni parasiti la capatul Balcanilor si Dalmatiei, vreo 150 de "frati" singuratici, tarani tot mai "batari" (batrani), ce traiesc in cateva satuce parasite din peninsula Istria, astazi croata? Acesti romani anacronici, rupti de lume, altadata mii si mii, sunt un miracol al supravietuirii. Limba lor e considerata "un muzeu viu al limbii romane vechi si al intregii Europe", trecuta in Cartea Rosie a UNESCO drept una din cele mai mici si mai grav periclitate limbi ale lumii. Am fost primii reporteri care i-am vizitat, sat cu sat, in toti anii de dupa Revolutie (si poate chiar in istorie). Nici un politician roman nu facuse asta pana atunci, in anul 2007, nici un ambasador. Nimeni din Romania nu mai vorbise cu ei de vreun secol, in afara de visatorul nostru prieten, medicul Petru Ratiu de la Roma, si de doi profesori din Timisoara, prea putin cunoscuti. Cand ne-au vazut prima oara in poarta, ne priveau ca pe niste "ciudati": "De unde-or fi astia? Cum se poate ca vorbesc la fel ca si noi?...".

Sanziana a gasit Vlahia
Nici unul nu fusese vreodata in Romania, nu-si imaginau ca graiurile noastre inca seamana asa mult. Ei bine, dupa nici un an, insinguratii istro-romani nu se mai uitau la oaspetii din Romania ca la niste extraterestri. In urma reportajelor noastre, s-au miscat lucrurile. Multimi de scrisori si mesaje catre redactie: "Sa facem ceva pentru ei!", "Ma ofer voluntar!", "Donez carti!", "Salvarea acestei limbi e si responsabilitatea noastra!"... S-au urnit fundatii, institutii, Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Cultural Roman. S-a infiintat, in Jeiani, prima clasa de istro-romana. A fost schimbat ambasadorul de dinainte, care-si recunoscuse ignoranta intr-un interviu, cu altul care e un adevarat luptator. "Zvonciarii" din Jeiani (un renumit grup folcloric istro-roman) au fost invitati in Romania, sa concerteze in mari sali de spectacole. Cercetatori tineri ne-au cautat, ne-au cerut informatii si au pornit intr-acolo, iar apoi au scris carti despre istro-romani, facand repetate apeluri pentru salvarea acestei limbi. Nu stim daca, intr-adevar, se mai poate salva ceva acum. Daca nu e deja prea tarziu, totusi. Un lucru stim sigur: astazi, multi dintre cititorii nostri au aflat de istro-romani. Au aflat drama lor si nu-i vor uita prea curand. Macar ei, cititorii nostri. Si macar pentru asta, putem si noi sa ne simtim putin fericiti...


Vlahii din jurul Romaniei

Serbia, Bulgaria, Bosnia, Muntenegru... Culmea, "romanii" cei mai apropiati de noi sunt si cei mai urgisiti. Multi ani am revenit in mijlocul sarmanilor vlahi lipiti de hotarele Romaniei. Asta, in afara acelor traditionale deplasari ale noastre de septembrie.

Pe urmele Vlahilor
din Muntenegru
Am revenit cu revolta impotriva autoritatilor din aceste tari slave, atat de crude cu minoritatea romaneasca, dar si impotriva politicienilor nostri care si-au abandonat semenii fara nici un regret. In Bulgaria sunt astazi peste o suta de mii de romani. Uitati, parasiti, ignorati de tara mama, a carei limba o vorbesc. In Valea Timocului sarbesc sunt si mai multi, si mai napastuiti. Fara absolut nici o recunoastere, fara nici un drept romanesc. Interzis: scoli, carti, biserica, televiziune, teama chiar si de a vorbi romaneste pe ulita satului. Dupa un recensamant austriac, la inceputul veacului trecut, in Bosnia inca mai traiau cam trei sute de mii de romani "istorici", cu radacini stravechi. Astazi, oficial, nu mai e nici unul. Prezentul ne este bicisnic. Dar cat de bogata istoria... Doar intr-un singur cimitir dintr-un sat bosniac - Cipulici - am trecut printre mormintele cotropite de buruiana a sute si sute de oameni despre care cronicile bisericesti si chiar localnicii marturisesc ca toti au fost vlahi. Asemeni acestei asezari sunt foarte multe acolo, pe pamantul, astazi, musulman. Sute si sute! Sate si orase. Urme ale civilizatiei vlahesti am intalnit chiar si pe cele mai centrale strazi ale Sarajevo-ului. Cetinje, vechea capitala regala a Muntenegrului, a fost intemeiata de un voievod vlah. Cea mai veche biserica ortodoxa din acest oras este tot vlaha: Vlaska Crkva. O groaza de dovezi impresionante de intaietate si vechime a vlahilor in Balcani, pe care istoricii nostri contemporani le ignora din lene sau cu program. Marturii ale unui trecut fabulos, datator de demnitate si de mandrie, pe care orice tara din lume l-ar fi trasformat, pana acum, in glorie. Candva, la inceputul istoriei, traco-dacii si apoi misteriosii vlahi au fost cei mai numerosi locuitori ai sudului si centrului Europei, o populatie pasnica si civilizatoare, bogata si mandra de stirpea ei.

Romania din Bosnia
Astazi, oficial, vlahii nu mai exista nicaieri. Ba, mai grav, aproape nimeni nu-si aminteste sa fi fost vreodata. Cati dintre romanii de pe strazile Bucurestiului stiu, azi, ceva despre vlahii din Bosnia sau Muntenegru? Nu exista alt popor in Europa care sa fi pierdut, cu trecerea timpului, atatea teritorii din jurul sau si care - ironia sortii! - nici macar sa nu stie ca le-a avut candva. Doar noi, romanii de astazi! Asta a fost, de fapt, marea miza a campaniei "Formula AS", marele nostru "pariu": sa le transmitem romanilor nostri, macar asa, ca o vaga stare de spirit, ideea a cat de mari au putut sa fie candva! Cat de multi! Cat de intinsi! Cat de puternici! Fara vorbe goale, pompos-nationaliste. Doar mergand la fata locului, vazand, citind si relatand. Simplu, reportericeste. Caci adesea si noi, seara, la un pahar de vin, stand la o masa prin cine stie ce coclauri din munti straini, gandindu-ne impreuna la toate locurile pe unde am umblat, vazandu-le pe toate in intregul lor, nu ne-am putut abtine sa nu ne uimim, exclamand: "Doamne! Cat de multi am putut sa fim, noi romanii! Toata Europa cea veche e plina de noi!".

Este o datorie de suflet de a transmite si altora starea asta, pe care am trait-o: acest extaz, acest energizant fara putere de comparatie - un anume fel de patriotism trait "pe viu", la fata locului. Starea asta ar fi cam asa: daca stim cat de puternici am fost in trecut, cu siguranta vom fi puternici si astazi.

P.S: Anul trecut i-am gasit pe vlahi pe niste insule exotice din Adriatica, astazi croate, pana nu demult apartinand Italiei. Cam cinci insule mari, aproape cat un judet de-al nostru, pline de peste o mie de ani cu ciobani stra-romani, care isi aduceau turmele cu barcile in mijlocul marii. Desi pare incredibil, lucrurile astea, pe noi, deja nu ne mai mira. Aventura gasirii de urme romanesti in lume nu e nici pe departe a fi incheiata. Anul acesta vom porni din nou. Abia asteptam, inca de pe acum, magicul septembrie. Sa mergem! Sa plecam! In fiecare an, pentru noi, aventura abia incepe...

(Cei ce vor sa citeasca toate textele referitoare la deplasarile noastre in strainatate pot folosi arhiva noastra de pe internet: http://www.formula-as.ro/arhiva. Cautati numerele de revista publicate in perioada octombrie, la jumatatea lunii - cam trei numere consecutive -, incepand din anul 2004 si pana in 2011.)



joi, 22 martie 2012

Premieră naţională în domeniul astronomiei

la Observatorul din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi


Astronomii gălăţeni au reuşit să facă observaţii şi fotografii, pentru prima dată în România, ale unei planete din afara sistemului nostru solar. Descoperirea exoplanetelor este dificilă deoarece se află la distanțe imense și nu emit lumină proprie.

Specialiştii Observatorului Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi, impreuna cu Alexandru Dumitriu, membru al Astroclubului "Călin Popovici", au observat pentru prima oară în România o planetă din afara sistemului solar, denumită cu indicativul HAT- P- 27 b.
Pentru această observaţie a fost utilizat telescopul principal, cu diametrul de 400 de milimetri.
Exoplanetele se rotesc în jurul altor stele decât Soarele.
„Planeta HAT- P- 27 b orbitează o stea puţin mai mică decât Soarele, o dată la trei zile, aşa că, dacă am locui pe ea, am serba Anul Nou din trei în trei zile. HAT- P- 27 b are diametrul egal cu cel al planetei Jupiter, dar o masă mult mai mică" a declarat muzeograful Ovidiu Tercu, coordonatorul Observatorului Astronomic din Galaţi
Distanţa până la steaua în jurul căreia orbitează planeta HAT- P- 27 b, aflată în constelaţia Fecioara, este de 665 ani-lumină. Până în prezent, este confirmată existenţa a 760 de planete care orbitează alte stele.

În galaxia noastră există miliarde de stele, și se apreciază că peste 15 % din ele dispun de planete care le înconjoară.

Descoperirea exoplanetelor este dificilă deoarece se află la distanțe imense și nu emit lumină proprie.

Exoplanetele sunt importante și pentru eventuala existență a vieții extraterestre.

miercuri, 21 martie 2012

Studenţii români, pe primul loc la olimpiada internaţională de matematică SEEMOUS 2012


Studenţii români au câştigat primul loc la olimpiada inter-națională 
de matematică SEEMOUS* 2012 care a avut loc în oraşul bulgar Blagoevgrad în perioada 6-11 martie.




La competiţie au participat 24 de echipe din opt ţări. Primele trei locuri au fost ocupate de studenţii din România, Grecia şi Bulgaria, iar competiţia individuală a fost câştigată de românul Victor Pădureanu.

__________________________________

* South Eastern European Mathematical Olympiad for First and Second Year University Students with International Participation — competition for the Balkan region.
.

marți, 20 martie 2012

ROMÂNII PREMIAŢI la OSCAR 2012


Doi români au primit cea mai înaltă distincţie oferită de Academia Americană de Film pentru tehnologiile care au schimbat faţa industriei cinematografice. Petru Pop şi Radu Corlan au făcut parte, alături de Andy Jantzen şi Richard Toftness, din echipa de la Vision Research care a creat camera digitală ultrarapidă folosită la filmarea unor pelicule precum "Inception", "Sherlock Holmes" 1 şi 2, "Resident Evil Afterlife", "Green Hornet", "Secretariat", "Zombieland", "Source Code", "Captain America: The First Avenger", TRON: "Legacy" sau "Melancholia" de Lars von Trier.


"La prima noastră întâlnire, cei de la Kodak au încercat să ne sperie"

În noaptea Oscarurilor, creaţia lor a fost prezentată pe ecranul pe care au rulat cele mai bune filme ale anului. Însă acest lucru ar fi putut să nu se întâmple niciodată, dacă în urmă cu 20 de ani, când au creat noua cameră, cei doi ar fi făcut o altă alegere. "La prima noastră expoziţie cu noua cameră, cei de la Kodak au încercat să ne sperie cu lunga lor lisă de patente, oferindu-ne alternativa de a ne angaja la ei. 20 de ani mai târziu, Kodak e în faliment şi patru salariaţi de la Vision Research primesc premiul Academiei Americane de Film", îşi aminteşte pentru gândul Petru Pop.

Povestea celei mai performante camere digitale ultrarapide care reuşeşte să surprindă 16.000 de imagini pe secundă la rezoluţie HD a început în anii '80 cu o întâlnire. Cea dintre inginerul Alexandru Aciu şi Petru Pop, care lucrau împreună în anii '80 într-un institut de cercetare. Au început să colaboreze atunci când institutul a trebuit să creeze un software pentru maşinile de echilibrat şi s-au despărţit în 1990, când Alexandru Aciu a plecat în SUA.

După o scurtă perioadă în care a lucrat la un fastfood, Aciu a fost angajat de firma Vision Research, care producea camere rapide cu film şi care era interesată de trecerea la tehnologia digitală. Alexandru Aciu a trecut în nefiinţă în 2004, în urma unei boli necruţătoare.

"Pentru a realiza proiectele respective, ne-a invitat pe mine şi pe Radu, care atunci era student la Electronică. În 1993, aveam deja un prototip de cameră digitală, cu rezoluţie de 512x512 pixeli la 500 de imagini pe secundă, iar peste doi ani am obţinut şi un patent în SUA pentru proiectul nostru", spune Petru Pop. Camera ultrarapidă pentru care au fost premiaţi a fost proiectă în România şi construită de Vision Research în SUA.

Folosite în domeniul militar şi la testele de impact auto

Potrivit lui, camerele rapide sunt folosite de dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial. La început, companiile de telecomunicaţii aveau nevoie să vadă cum se mişcă lamelele din relee, apoi armata americană a avut nevoie de astfel de dispozitive pentru a filma efectele exploziei atomice. Camerele ultrarapide sunt folosite la testele de siguranţă pentru maşini, pentru a studia în detaliu impactul, la o astfel de testare fiind necesare 15-20 de camere.

"Dacă vrei să vezi cum îşi mişcă aripile şi reuşeşte să zboare o muscă, cum este străpuns un obiect de un glonţ sau cum se întâmplă injecţia şi arderea combustibilului într-un cilindru al unui motor, ai nevoie de o cameră ultrarapidă. Câteva mii de astfel de camere sunt produse în fiecare an de firma noastră şi de competitori din toată lumea pentru clienţii din testarea şi proiectarea automobilelor, supravegherea lansării rachetelor, filmarea cu încetinitorul pentru transmisii sportive, efecte speciale pentru filme ", spune Petru Pop.

Camera care a schimbat faţa cinematografiei

Colegul său Radu Corlan povesteşte cum au mers însă cu un pas mai departe. "Au existat unii utilizatori, care au folosit camere de-ale noastre în domeniul artistic, în special în producţia de reclame. Asta ne-a încurajat să dezvoltăm o cameră pentru industria cinematografică", spune cercetătorul.

Câtă vreme camerele ultrarapide erau folosite în industrie sau în domeniul militar, calitatea imaginii nu era atât de importantă. Pentru ca un astfel de dispozitiv să fie utilizat în cinematografie, era nevoie însă de cu totul altceva. "Am îmbunătăţit mereu performanţele. Rezoluţia imaginii, viteza de înregistrare, calitatea imaginii, culorile", spune Petru Pop. Faţă de următorul competitor, camera creată de ei înregistrează de două ori mai multe imagini pe secundă: 16.000, faţă de 7.000-8.000. Astfel se face că echipa Vision Research a primit în acest an Oscarul pentru contribuţia la crearea şi dezvoltarea camerelor digitale ultrarapide Phantom folosite în cinematografie.

O singură astfel de cameră în România

Cea mai ieftină cameră ultrarapidă costă 20.000 de dolari, în timp ce preţul celei mai performante se ridică la 180.000 de dolari. Un singur astfel de dispozitiv există la ora actuală în România şi este folosit la filmarea reclamelor. "Poţi filma, de exemplu, felul în care curge berea", spune Petru Pop, pentru care Oscarul pentru Tehnologie nu a fost o surpriză atât de mare: "În urmă cu un an, Vision Research a luat un premiu Emmy de la Academia Americană de Televizune. Pe de altă parte, inginerii şi producătorii sunt răsplătiţi de clienţii lor care le cumpără produsele", spune Petru Pop. Nici pe Radu Corla premiul nu l-a luat pe nepregătite. "Procesul de selecţie pentru premiile tehnice şi ştiinţifice este destul de transparent şi am aflat periodic cum stăm. Premiul ne confirmă că direcţiile noastre de dezvoltare sunt aliniate cu scopurile Academiei, deci suntem pe drumul cel bun", crede el.

joi, 15 martie 2012

Primele imagini ce arată mişcarea unui atom




Pentru prima dată în istorie, cercetătorii au reuşit să surprindă imagini în timp real ce înfăţişează mişcarea atomilor într-o moleculă. Mişcarea surprinsă este de o durată foarte scurtă, de doar o milionime de miliardime de secundă, anunţă portalul descoperă.ro.

Oamenii de ştiinţă au folosit un laser ultrarapid pe care l-au aţintit asupra unor molecule de azot şi oxigen. Fasciculul de lumină a scos din orbită un singur electron, care a revenit în moleculă, provocând astfel o coliziune. Energia eliberată de electron în momentul coliziunii a acţionat ca o „lanternă", făcând lumină asupra mişcărilor atomice ce aveau loc în moleculă, permiţând astfel ca acestea să fie înregistrate de senzori.

Echipa de la Universitatea Ohio State ce a efectuat această cercetare a fost condusă de profesorul Louis DiMauro. Printre membrii echipei se numără şi un român, Cosmin Blaga, cercetător postdoctoral în cadrul universităţii.

Moleculele studiate sunt simple, dar cercetătorii cred că această reuşită deschide calea spre folosirea acestei tehnici şi în cazul altor molecule mai sofisticate.

„Dincolo de potenţialul pe care această tehnică în ceea ce priveşte controlarea reacţiilor chimice, ea ne oferă o nouă metodă de studiere a structurii şi dinamicii materiei", a explicat Cosmin Blaga, pe pagina WEB a Universitatăţii din Ohio.

Rezultatele cercetării vor fi publicate în ediţia din această săptămână a prestigiosului jurnal ştiinţific Nature.

miercuri, 14 martie 2012

Cum functioneaza mintea noastra

4C357 M354J D3M0N57R34Z4 C4 M1N73A N0457R4 E573 C4P4B1L4 D3 4B57R4C71Z4R1 3X7R40RD1N4R3! 4B50LU7 1MPR3510N4N73! L4 1NC3PU7 A FO57 M41 GR3U, D4R 4CUM, L4 4L D01L34 R4ND, M1N73A 74 1NC3P3 54 C17345C4
4U70M4T, F4R4 54 M41 G4ND345C4. P071 54 73 M4NDR3571! NU 7071 04M3N11 P07 C171 73X7UL 4574.

Cum ti se pare? Ai reusit sa citesti textul de mai sus?



marți, 13 martie 2012

O romanca a donat 31 de milioane de euro Universitatii Oxford

Românca Mica Ertegun a donat 26 de milioane de lire sterline (aproximativ 31 de milioane de euro) Universității Oxford, cea mai mare donație pentru științele umaniste din istoria de 900 de ani a Universității. Doamna Ertegun, un foarte cunoscut designer de interior din New York, este văduva mogului din industria muzicală Ahmet Ertegun, cel care a fondat Atlantic Records și a conturat carierele unor artiști ca Ray Charles, Aretha Franklin, Rolling Stones și Led Zeppelin. Ahmet Ertegun a murit în 2006, la vârsta de 83 de ani. “Nu am copii. Ce altceva să fac cu banii, să cumpăr diamante? Mulți oameni donează bani pentru spitale, dar pentru mine a fost mai interesant așa.”

Cine este Mica Ertegun

Tatăl ei, George, fost medic şi ministru la Curtea Regală a României, a fost băgat în închisoare de comunişti în 1947, când aceștia au preluat țara. La insistenţele lui, pentru a reuşi să iasă din ţară, Mica s-a măritat cu aristocratul Ştefan Grecianu. Avea doar 16 ani; soțul ei avea 31. Au ajuns în Elveţia fără niciun ban şi și-au croit drum spre Paris, unde Mica a lucrat, pentru scurt timp, ca model pentru Dior. Apoi, au plecat în Canada. În 1960, a plecat la New York, încercând să facă lobby pentru eliberarea tatălui ei, care murea de cancer. Eforturile sale au eșuat, iar tatăl ei a murit în închisoare.

În timpul unei dineu l-a cunoscut pe Ahmet Ertegun. Fiul ambasadorului Turciei la Washington, Ahmet Ertegun a curtat-o asiduu. În timp ce stătea la hotelul Ritz Carlton din Montreal a angajat o orchestră care s-a ascuns în baia din apartamentul ei, pentru a o suprinde cântandu-i o impovizaţie a melodiei Puttin’ On the Ritz. S-au căsătorit în 1961 și au avut “un mariaj fabulos”. Iar în timp ce Ahmet transforma Atlantic într-una dintre cele mai faimoase mărci din industria muzicală, Mica şi-a construit propria companie de design, MAC II. (The Telegraph)

Banii erau destinați României. Însă românii i-au refuzat.

“Banii au fost adunaţi din muzica pe care a creat-o bărbatul meu. Când am revenit în ţară, eram foarte interesată de anumite lucruri. Unul dintre ele a fost refacerea statuii lui Brâncuşi. Sunt sigură că sunteţi la curent în ce stare am lăsat-o. Şi apoi am cumpărat din banii mei şi ai bărbatului meu o bucăţică de pământ la poalele statuii şi vroiam să construiesc o casă de informaţii pentru străini, în care puteai să vii să vezi locuri, să faci fotografii, puteai să bei o Coca-Cola, dacă era cald. Toate au fost aprobate şi când am vrut să încep, mi s-a spus că nu mai e nevoie, că fac oamenii din Târgu Jiu. Jurnalele de la Tg Jiu erau infernale, parcă aş fi fost o hoaţă. Parte din banii ăştia s-au dus la Oxford. Sper să beneficieze mulţi români de ei. Mă simt jignită că am fost refuzată.” (Realitatea TV)

marți, 6 martie 2012

"Curtat" de NASA, alege totusi Romania...


Nonconformist sau patriot, gălăţeanul Florin Migireanu nu vrea să ia parte la „exodul creierelor" şi a refuzat continuarea unei cariere de succes la NASA. El crede că menirea lui este aceea de a contribui la dezvolarea astronauticii în ţara sa.

Tânărul cercetător ştiinţific Florin Migireanu, un specialist recunoscut în domeniul astronauticii, iese din comun, nu numai prin profesie, ci şi prin faptul că, la cei 28 de ani ai săi, deşi dorit de americani la NASA, preferă să rămână şi să dezvolte acest domeniu ştiinţific aici în ţară.

Parcursul său, atât în şcoală, cât şi mai târziu, în mari laboratoare de cercetare ale lumii, este unul de excepţie.

„Am absolvit Colegiul Vasile Alecsandri, profilul Informatică. Pasionat de fizică şi de aeronautică, în clasa a XII-a, înainte de Bacalaureat, am participat la două concursuri de inginerie, unul organizat de Agenţia Spaţială Europeană şi altul de Utah State University. Astfel, am avut astfel şansa unică de a vizita celebrul Space Dynamics Laboratory, fabrica de sateliţi a americanilor. Directorul acesteia, Frank Reed, mi-a facilitat accesul în zone cu acces restricţionat. În 2002, am avut şansa să văd de aproape cum se lucra la viitorii sateliţi GPS, cu tehnologie ultrasecretă ", povesteşte cu firească mândrie Florin Migireanu.

Gălăţeanul a urmat cursurile Facultăţii de Fizică din Bucureşti doar un an pentru că a beneficiat de o bursă de cercetare la California Institute of Technology, unde a lucrat la diferite proiecte pentru NASA, în celebrul Jet Propulsion Laboratory.

„Acolo, în 2003, am văzut cum se contruiau roverele (vehiculele pentru deplasarea pe suprafaţa altor planete n. red.). Am cunoscut oameni simpli cu minţi strălucitoare. Să nu vă imaginaţi că acolo toate uşile se închid perfect sau că mocheta nu e uzată. Ceea ce face legendare aceste laboratoare, în lumea astronauticii, sunt oamenii şi ideile lor puse în practică", afirmă Florin Migireanu.

Cu toate că şi-a început studenţia la Institutul de la Măgurele, în 2006, a absolvit Luisiana State University, specializarea Fizică-Astronomie.

„La NASA am lucrat, atât în perioada studenţiei, cât şi după absolvire, la diferite programe de cercetare, angajat pe bază de contract. Timp de un an, am realizat experimente cu baloane de mare altitudine, experimente de microgravitaţie, zboruri parabolice la Cape Canaveral (baza de lansare a navelor spaţiale n.red.). Lansarea se făcea chiar de pe pista navetelor spaţiale", spune Florin Migireanu.

Florin Migireanu, pregătind lansarea unui balon de mare altitudine

Deşi pare greu de înţeles pentru majoritatea tinerilor din România, cercetătorul gălăţean nu a rămas în Statele Unite, cu toate că i se oferea totul.

„Din punct de vedere profesional, într-adevăr, NASA este Mecca industriei aerospaţiale şi sigur că nu puteam să fac abstracţie de asta. Acolo mediul de lucru şi mijloacele puse la dispoziţie exercită un efect stimulativ extraordinar. Totuşi, m-a tentat şi să iau parte la strădania unei echipe de etuziaşti români care începuse să lucreze la o rachetă, lansată un an mai târziu la Cap Midia. După acel proiect, am devenit angajatul Agenţiei Spaţiale Române, cu care colaborm din 1998", a mai precizat tânărul cercetător.

Florin Migireanu afirmă că încearcă să aplice în România ceea ce a învăţat în Statele Unite.

„Cred că am reuşit să-mi însuşesc o parte din metodele de lucru ale americanilor şi încerc să le aplic la Agenţia Spaţială Română (ROSA) continuând proiectele de cercetare cu baloanele de mare altitudine. Şi mai cred sincer că aici este locul în care trebuie să contribui la viitorul zborurilor spaţiale. Lucrăm cu Agenţia Spaţială Europeană, pe anumite proiecte la care luăm parte", a mai afirmat Migireanu.

Cinci arhitecti bucuresteni schimba fata Kievului

Tinerii Vlad, Alexandru, Rozina, Cristina şi Iulian au uimit Europa cu un proiect de proporţii prin care Kievul va fi complet refăcut. Cei cinci au câştigat concursul de proiecte, organizat în capitala Ucrainei, în faţa a 300 de echipe participante din întreaga lume.

Felicitari!!!

Sursa: http://www.romaniapozitiva.ro/
.

vineri, 2 martie 2012

Impresionanta dovada de iubire si devotament

Daily Mail publică o galerie foto uimitoare, cu o femeie din Australia care a stat trei ore alături de calul ei, prins într-o mlaştină.

Nicole Graham şi fiica ei ieşiseră la călărit, dar au rămas împotmolite într-o mlaştină, împreună cu cei doi cai ai familiei. După ce i-a dus pe fiica ei şi calul acesteia pe uscat, femeia s-a întors să-l salveze şi pe Astro.


Epuizată şi plină de noroi, femeia a stat timp de trei ore cu mâinile în jurul gâtului lui Astro, încercând să-i ţină capul ridicat, pentru ca animalul de 495 de kilograme să nu se sufoce.

Daily Mail scrie că mlaştina se comporta ca nisipurile mişcătoare, iar, cu cât Nicole încerca mai mult să-l tragă pe Astro la suprafaţă, cu atât acesta se scufunda şi ea împreună cu el.

Până la urmă, fiica femeii a chemat ajutoare, iar pompierii sosiţi la faţa locului au reuşit să-i scoată pe cei doi din mlaştină, după aproximativ trei ore.

Nicole Graham, care deţine peste zece cai şi conduce un cabinet de stomatologie veterinară, a povestit pentru Daily Mail experienţa prin care a trecut. "A fost terifiant şi devastator să văd cum calul meu era epuizat şi se lupta. În 20 de ani de când călăresc, nu am mai păţit aşa ceva. Nu am văzut niciun semn de avertizare şi nu mi-am dat seama că solul e mlăştinos. Când am văzut camioanele de pompieri, am fost foarte uşurată", a spus Graham.