duminică, 27 iulie 2008

Aikido



  • Recreeaza fiecare zi imbracandu-te cu cerul si pamantul, imbaiaza-te cu intelepciune si iubire si stai in inima Mamei Natura.

  • Economia este baza societatii. Cand economia este stabila, societatea se dezvolta. Economia ideala combina spiritualul si materialul, iar cele mai bune marfuri sunt sinceritatea si iubirea.

Combina si slefuieste
Spiritul luptatorului
In timp ce servesti in lume.
Lumineaza Calea
Cu propria ta lumina.

  • Nu exista intreceri in Arta Pacii. Un adevarat luptator este invincibil deoarece el nu se intrece cu nimeni si nimic. A invinge inseamna sa biruiesti spiritul certaret pe care il gazduiesti in tine.

  • Trupul ar trebui sa fie triunghiular, iar mintea circulara. Triunghiul reprezinta generarea energiei si este cea mai stabila pozitie fizica. Cercul simbolizeaza linistea si perfectiunea, sursa tehnicilor nelimitate. Patratul reprezinta soliditatea, baza controlului aplicat.

  • Nu mai privi lumea cu repulsie si frica. Infrunta cu curaj tot ceea ce iti scot in cale zeii.

  • Spiritul este adevaratul tau scut.

Arta Pacii poate fi rezumata asa: "Adevarata victorie este victoria asupra ta insuti; apropie-te cat mai mult de acea zi!"
"Adevarata victorie" inseamna curaj de neclintit;
"victoria asupra ta insuti" simbolizeaza un efort continuu.
"Apropie-te cat mai mult de acea zi" reprezinta momentul glorios al triumfului, care se petrece aici si acum.

  • Renunta la ganduri care te limiteaza si intoarce-te la vidul adevarat. Fii una cu Marele Vid Creator. Acesta este secretul Caii Luptatorului.

  • In cele din urma poti uita de tehnica. Cu cat progresezi mai mult, cu atat ai mai putin de invatat. Calea cea Mare inseamna de fapt ca nu exista o Cale.
~ Morihei Ueshiba - "Arta Pacii"

sâmbătă, 26 iulie 2008

A se multumi

Un soim fusese prins de un taran si traia legat de un picior in curtea unei ferme. Nu se resemnase insa sa traiasca la fel ca un pui oarecare. Incepuse sa dea lovituri de cioc funiei care-l tinea legat de un stalp puternic al cotetului de gaini. Fixa cu privirea cerul azuriu si pornea spre el din toate puterile sale. Dar funia il tragea in jos. Incerca saptamani de-a randul, pana cand pielea de la picior ii era toata o rana, iar frumoasele lui aripi tot mai jumulite.
Pana la urma se obisnui. Dupa cateva saptamani ii placea chiar si gunoiul puilor. Se multumi sa scurme prin pamant.
Astfel, nu-si dadu seama ca ploile de toamna si zapada iernii facura sa putrezeasca funia cu care era legat.
Ar fi fost de-ajuns o ultima, slaba lovitura si soimul s-ar fi intors la libertate, stapan al cerului.
Dar n-o mai dadu.

Corpul nostru se oboseste si doar sa urce niste trepte. Dar sufletul nostru are aripi.
Iar cerul este al nostru.

~ Bruno Ferrero

duminică, 6 iulie 2008

Zambetul celor mai nefericiti...

Cu siguranţă şi tu ai întâlnit oameni al căror zâmbet e ca o rază de lumină ce umple toate golurile şi colţurile stinghere ale sufletului, cu siguranţă ai trecut cel puţin pe lângă unul. Dacă l-ai văzut sau nu, e altă poveste... Dacă am ratat „ploaia de stele” luna trecută, asta nu înseamnă că ea n-a fost... Ba a fost şi probabil s-a manifestat în toată splendoarea; eu sunt cea care n-a fost acolo şi n-am avut ochi să o văd. Mare păcat, căci am pierdut ceva deosebit. Aşa este şi cu aceşti oameni. Zâmbetul lor poate însenina o lume, deşi povestea lor nu e întotdeauna dintre cele mai fericite. Din contră, unii dintre ei ascund în sufletul lor poveşti atât de dureroase încât, sigur, nici eu, nici tu n-am vrea să încălţăm saboţii pe care-i poartă ei.
Aceşti oameni deosebiţi, întotdeauna m-au impresionat prin curajul şi puterea lor, căci zâmbetul celor mai nefericiţi decât noi este o poveste de mare curaj, curajul de a-şi purta lupta de zi cu zi şi puterea de a merge mai departe zâmbind.
Îi admir enorm şi mă întreb uneori... şi nu pot să înţeleg, de unde au atâta putere, dar în acelaşi timp sper ca niciodată să nu reuşesc să pătrund misterul zâmbetului celor mai nefericiţi decât noi: zâmbetul mamei care şi-a pierdut copilul în vârstă de treisprezece ani şi l-a văzut cum se stinge sub ochii ei în drum spre spital, zâmbetul fetei care şi-a pierdut picioarele într-un accident de tren, zâmbetul celui care luând apărarea aproapelui său – un străin – a ajuns pe patul de spital, luni de zile zbătându-se între viaţă şi moarte... Şi cu siguranţă lista nu se opreşte aici.
Eu zic să nu mai fim morocănoşi şi să nu ne mai plângem de milă, de vreme ce aceia care au trecut prin adevăratele nenorociri nu o fac.
Eu zic, mai bine, să zâmbim, căci un zâmbet ne înseninează ziua, pe a noastră şi pe a celorlalţi.
Şi apoi... gândeşte-te, chiar ai un motiv întemeiat să nu zâmbeşti astăzi?...