joi, 7 mai 2015

(re)Găsiri

de Maria Cotoi

Sub aripile tale de om îţi ţii ascunse aripile de înger.
Şi-n lunga zi a vieţii în care te-ai născut
Ai sperat că vei afla Lumina pe pământ.
Ai căutat-o în ochii oamenilor care ţi-au zâmbit
Şi în gura râurilor în care te-ai spălat,
Dar n-ai găsit-o.


Te-ai dus, apoi, departe-n zări străvechi
Crezând că plecările tale te vor apropia mai mult
De Lumina după care îţi tânjeşte sufletul.
Te-ai întors, într-un târziu, spre tine.

Şi ţi-ai pisat visele în mojarul eternităţii.
Ai aprins cu ele tot cerul şi, accidental,
Ţi s-au aşezat şi pe pleoapele grele de nerăbdare.
Abia atunci ai putut să-ţi vezi în oglindă chipul.

Şi te-ai minunat că Lumina ţi-a fost mereu acolo.
În privire.
Te aştepta, plină de speranţă, pe o buturugă de timp.
Ai atins-o şi palmele ţi s-au încălzit
Ca într-o împreunare a stelelor care se iubesc sub apă.
“Câtă eternitate îmi este dat să trăiesc în Lumină!”
ţi-ai spus surâzând misterios, ca apoi să vrei mai mult.

Şi ai început să-ţi cerni sufletul
prin sita deasă a înţelepciunii.
Ca să-ţi potoleşti setea de Înălţime,
te-ai luat la trântă cu vântul.
Încercând să-i cunoşti misterele,
ai fost alungat de pe tărâmul banalităţii

Şi condamnat la simplitate.
Ai înţeles abia atunci că Înălţimile, ca şi Lumina,
Îşi trec vrăjitele cărări tot prin tine.
  
Şi-ţi mai lipsea ceva. Ah, da! Era Căldura.
Senzaţia unei intimităţi ingenue,
Trăită într-o îmbrăţişare înainte de răsăritul soarelui.
Ţi-ai trimis zâmbetele departe ca să afle răspunsuri
La enigmele inimii tale.

Dar zâmbetele, prietene trădătoare, s-au oglindit în fiinţe
Pentru care nu ai fost pregătit.
Şi s-au întors din lumea largă să-ţi spună
Ceea ce ştiai deja: şi Lumina, şi Înălţimile, şi Căldura
Erau în tine.

Doar ceasul trebuia să-l întorci ca să-ţi măsoare din nou
Verbele în care îţi conjugi viaţa:
“Cred în Lumină, Sper în Înălţimi şi Iubesc Căldura.
Pentru că sub aripile mele de om
sunt aripile mele de înger.
Iar sub aripile mele de înger sunt întreg.”


Cartea ”Răsuciri de suflet” a doameni Maria Cotoi o poți achiziționa de aici.

Sursa: [Photo]