miercuri, 31 octombrie 2012



O fabrică de cărămidă din secolul al XVII-lea a fos descoperită de arheologi în Cetatea din Târgu Mureş.

Arheologii români au descoperit o fabrică în care erau arse lunar mii de cărămizi şi care a furnizat materia primă pentru castelul din Iernut în perioada principelui Gheorghe Rakoczi I. Fabrica a fost descoperită în Cetatea din Târgu Mureş, în urma lucrărilor de reabilitare şi modernizare a acesteia.

Cuptorul, unde se realizau 4.000 de cărămizi dintr-o singură ardere, s-a păstrat intact chiar şi după 400 de ani.

Reprezentanţii Muzeului Judeţean Mureş s-au declarat surprinşi de descoperire şi au precizat că vor să păstreze fabrica, aceasta urmând să fie un nou obiectiv turistic al cetăţii.


Descoperire UNICĂ în ţară
Directorul Muzeului Judeţean Mureş, Soos Zoltan, a declarat că săpăturile arheologice din Cetatea din Târgu Mureş, începute în urmă cu câteva luni în cadrul lucrărilor de reabilitare şi modernizare a acesteia, din fonduri europene, au scos la iveală o fabrică de cărămidă din secolul al XVII-lea, în România nefiind identificate până în momentul de faţă alte monumente industriale din acea perioadă.
"Din perioada respectivă nu cunoaştem alte monumente industriale similare identificate, cel puţin în momentul de faţă, în România. Din perioada următoare există mai multe descoperiri similare, dar din perioada secolelor XVI-XVII nu cunoaştem să fi fost identificate structuri industriale similare", a spus Soos, potrivit sursei citate.

               http://www.historia.ro/

marți, 23 octombrie 2012

Valea Regilor Traci


~ Articol de Aurora Petan ~

"De la Giurgiu la Russe e o aruncatura de bat. Un pod ce separa doua tari, peste o Dunare-granita care in trecut lega, si nu despartea, ca acum, malurile. Si care era o adevarata coloana vertebrala a Europei.

Sunt pentru prima oara in Bulgaria. Pentru mine e o tara straina, cu o limba straina. Si totusi, acum doua mii de ani, de o parte si de alta a apei, traia acelasi neam si se vorbea aceeasi limba. Asa cum de o parte si de alta a Muresului sau pe un mal si altul al Oltului traieste acelasi popor. Oamenii se strigau de pe un mal pe celalalt al Dunarii in acelasi grai. Flacaii mergeau la petit cu barcile, iar pescarii de pe ambele tarmuri se intalneau in mijlocul apei la povesti despre stime si balauri cu sapte capete. Dar ce s-a intamplat? Unde a disparut bucata aceasta de istorie comuna?

Din vremurile indepartate ale neoliticului, Dunarea a fost o singura casa pentru cei de pe ambele sale maluri: aceeasi cultura, aceleasi manifestari artistice, aceleasi traditii si stil de viata. Au intrat apoi in istorie daco-getii, numiti asa la nordul Danubiului si numiti “moesi” la sud. In campia sudica marelui fluviu, pe fasia ce se intinde de la tarmul Dunarii, pana la sirul de munti Stara Planina, numiti odinioara Haemus (Balcani), ce strabat Bulgaria de la vest la est, locuiau acesti moesi sau mysi, de la numele carora teritoriul acesta se va numi Moesia.

Aceasta este tara dacilor de la sud de Dunare, o tara orientata spre fluviu si continent, spre spatii inchise, pamanturi roditoare si clima temperata. In sud, dincolo de muntii Balcani, se aflau insa tracii, inruditi cu dacii, dar puternic influentati de lumea grecilor: o lume orientata catre mare, catre spatii deschise si clima calda, mediteraneana. Bulgarii vorbesc doar despre acei traci. Pe ei ii considera stramosii lor si se mandresc cu mostenirea lor tracica. Cel mai numeros neam dupa inzi, cum spune Herodot despre traci, au lasat in urma lor constructii si tezaure fabuloase, pe care bulgarii au stiut sa le scoata la lumina, sa le conserve si sa le arate intregii lumi. Ceea ce noi, romanii, nu am stiut sa facem cu dacii nostri.

Neam razboinic si mandru, tracii au avut perioade de mare glorie. Homer insusi ii aminteste ca fiind aliati ai troienilor, in razboiul impotriva grecilor. De fapt, insisi troienii se pare ca erau de neam tracic. Negurile istoriei sunt cu atat mai dense, cu cat ne indepartam mai mult in timp, iar peisajul de azi al campiilor bulgare nu mai evoca cu nimic vremurile de altadata. Tracii, care traiau divizati in multe triburi, au reusit in secolul al VI-lea inainte de Hristos sa se adune sub coroana regelui Teres, formand un mare regat, cel al odrisilor. Apogeul acestuia a fost atins in timpul dinastiei Cotizonilor si a regelui Sitalces, in secolul al IV-lea inainte de Hristos.
Dar romanii si-au intins stapanirea si peste Tracia, transformand-o in provincie, in secolul I i.Hr. Cercetatorii considera ca la venirea slavilor, care s-a petrecut in secolul al VI-lea dupa Hristos, tracii isi pierdusera deja identitatea si fusesera romanizati sau grecizati. Asa incat slavii s-ar fi asezat probabil pe un substrat romanic. Totusi, ceva nu e clar in aceasta poveste: exista asemanari mari de structura intre bulgara si romana, care nu au nimic a face cu latina si, ca urmare, sunt socotite de unii lingvisti “coincidente”.

Mai mult, trebuie facuta o distinctie intre daco-moesiana vorbita intre Dunare si Balcani si traca vorbita dincolo de Balcani. Cat despre romanizarea moeso-dacilor sau a tracilor, in absenta probelor e greu de sustinut acest proces. E usor de spus: tracii au fost romanizati, dar apoi au venit slavii care i-au asimilat si nu au mai ramas urme ale romanizarii. Dar nu e argumentabil stiintific. In schimb, nu s-au sters cu totul urmele substratului dacic al limbii bulgare. Iar bulgarii nu se straduiesc sa studieze acest aspect.


Tara de dincolo de Dunare

Am pornit in cautarea dacilor si a tracilor de la sud de Dunare, intr-o zi de vara, strabatand Bulgaria de la Russe spre inima tarii, prin paduri nesfarsite si sate marunte ce par pustii. Russe, Byala, Gorna, Veliko Tarnovo, Dryanovo, Gabrovo, pasul Shipka, Kazanlak – acesta e traseul care duce de la Dunare in renumita Vale a Regilor Traci.

Un traseu initiatic, ce urca brusc dupa Gabrovo, din campie in inima muntelui, unde temperatura scade instantaneu cu 20 de grade, ceturile sunt atat de dense, incat nu se mai vede nici marcajul pe sosea, iar serpentinele ametitoare sunt strajuite de paduri neguroase. Un drum prin pacla, frig si intuneric, bajbaind la limita, care dupa o ora de infern coboara triumfator in lumina, in valea vestitilor trandafiri de Damasc si a mormintelor regale, pictate cu cai si printese.

Ca si acum, in antichitate, acesti munti trebuie sa fi fost o pavaza teribila in fata dusmanilor, o granita de piatra. Nu e o intamplare ca regii traci si-au construit mormintele, dar si capitala, la poalele acestor munti. Iar faptul ca s-au asezat la sud arata ca dominatia lor se intindea spre Grecia, in vreme ce la nord de Balcani e posibil ca neamul daco-moesilor sa-si fi creat o lume oarecum diferita, mai putin influentata de civilizatia grecilor si mai aproape de cea a Carpatilor.

Ca si la noi, nici in Bulgaria nu au existat, dupa 1990, prea multi bani pentru sapaturi arheologice. Fusesera descoperite vestigii tracice imediat dupa al doilea razboi mondial, existau sute de tumuli funerari despre care se banuia ca adaposteau morminte si tainuiau comori, dar nu se facusera investigatii sistematice la scara mai larga.
In 1992, arheologul bulgar Georgi Kitov a planuit o campanie de sapaturi cu vise mari, dar a obtinut bani putini, doar pentru o saptamana de lucru. Si a avut de ales: sa sape la intamplare, intr-unul din tumuli, sperand ca ceea ce gaseste acolo sa convinga autoritatile sa-i dea mai multi bani, sau sa renunte pe moment, incercand sa obtina fonduri mai mari in viitor. A ales prima varianta. A sapat in tumulul Malkata, unde primele trei zile au fost dezamagitoare. 

Apoi a inceput sa apara aurul: mormantul fusese dezvelit. Dar si pacea celui adormit fusese tulburata. Ploi teribile si vanturi puternice s-au starnit dintr-o data, spulberand tabara arheologilor. Kitov a mers inainte. A obtinut fonduri si a condus expeditia timp de sapte ani. In acei ani a descoperit comori fabuloase, constructii funerare incredibile, picturi murale impresionante, simboluri si taine de nedescifrat. Intr-un cuvant, o lume intreaga ce parea sa fi fost pierduta pentru totdeauna. Asa a iesit la lumina Valea Regilor Traci.

Cele mai multe dintre mormintele regale ale tracilor se afla la mica departare de Kazanlak. Tumuli exista in Bulgaria cca 1500. Cercetati sunt cateva zeci. Astazi, mormintele sunt incluse in patrimoniul mondial UNESCO si sunt extrem de bine conservate. Mormantul de la Kazanlak are chiar o replica la scara, pe care o pot vizita turistii, pentru ca originalul sa fie cat mai putin expus.

Exista drumuri de acces in stare perfecta pana la aceste morminte, iluminare, ventilare, conditii de conservare, exista indicatoare si ghizi. Autocarele cu turisti se revarsa ritmic, iar blitzurile aparatelor de fotografiat clipesc in mainile japonezilor veniti de peste mari si tari sa viziteze lumea tracilor. (Dar nu si pe cea a dacilor!) Bulgarii au dezvoltat un infloritor turism cultural, bazat pe mostenirea tracica. Vorbesc mereu de traci, se mandresc cu ei, motivul tracic a devenit un fel de amprenta a civilizatiei de azi a bulgarilor.


Mormantul regelui Seuthes

Muzeul din Kazanlak adaposteste multe dintre minunatiile descoperite in Valea Regilor, chiar daca unele sunt replici, caci originalele se afla la Sofia. Dar e minunat sa poti vedea laolalta, chiar la fata locului, obiectele care alcatuiau lumea tracilor. Cel mai incredibil obiect din muzeu il constituie, cu siguranta, coroana regelui Seuthes al III-lea, descoperita in mormantul acestuia din movila Golyama Kosmatka: o cununa din ramuri, frunze de stejar si ghinde din aur, delicata si impunatoare in acelasi timp, o opera de arta fara egal. Alaturi se afla bustul de bronz al regelui Seuthes. Cu parul suvite, barba bogata, nasul puternic, coroiat, si privirea usor incruntata, dar patrunzatoare, regele Seuthes pare sa scruteze viitorul cumva asemenea dacilor de pe arcul lui Constantin. Alaturi, splendide vase de aur si argint, amfore, arme, si toate cele trebuitoare sa-l insoteasca pe cel plecat.

Mormantul regelui, aflat la 15 minute distanta de Kazanlak, se afla in plin camp. Strajuita de ciresi incarcati de rod si de pajisti cu flori multicolore, movila rasare domol din campie, ca un animal garbov. Asfaltul negru duce pana la intrarea in “grobnita”, cum le spun bulgarii acestor morminte. La intrare vorbesc cu ghidul, care imi spune cate in luna si in stele despre traci si Seuthes, dar nu a auzit nici de daci, nici de Decebal. Intru in pantecele cocoasei de pamant, unde ma asteapta lumea celor plecati dincolo. Dupa un coridor de piatra lung de 13 metri, si doua incaperi boltite, urmeaza o a treia, sapata toata intr-un singur bloc de piatra, ce a fost transformata in incapere-sarcofag. Aici a fost inmormantat marele rege Seuthes al III-lea, a carui capitala, Seuthopolis, se afla astazi sub apele lacului de acumulare Koprinka.

Totusi, mormantul acesta nu mi se pare cu mult mai impresionant decat cel din movila Documaci, de langa Mangalia. Cele doua se aseamana foarte mult ca arhitectura si chiar si nuantele de vopsea conservate pe pereti par a fi identice. Dupa mormantul lui Seuthes, mai vizitez movilele Helvetsia si Ostrushka. Acum incep sa inteleg rostul acestor morminte-temple. La Helvetsia, mormantul reprezenta matricea, uterul, iar cel decedat se intorcea inapoi de unde venise, prin tainele si riturile care se practicau asupra lui. Acest mormant chiar are forma si neregularitatile unui uter si multe alte indicii trimit spre aceasta interpretare.

La Ostrushka, s-au conservat cateva picturi splendide, intre care chipul indurerat al unei nobile, probabil sotia decedatului, o femeie frumoasa, distinsa, cu parul roscat. Dar cele mai uluitoare picturi murale se gasesc in mormantul de la Kazanlak. Aici arta tracilor este prezenta in plin apogeul sau, prefigurand arta Europei de mult mai tarziu. Cupola ametitoare e acoperita de cercuri concentrice, cu scene diverse, asemenea unei biserici pagane. Culorile si formele pastrate aievea evoca o lume serena, cu cai frumosi, femei gratioase si mese imbelsugate, un fel de paradis in ocru si albastru, ce converge spre personajul regal ce-si tine soata de mana cu tandrete.

Mormintele tracilor nu par simple morminte. Sunt constructii impresionante, cu coridoare si incaperi boltite, cu usi de marmura strajuite de capete de zei si cu sisteme de inchidere a usilor care si astazi functioneaza. Sunt lumi in sine la scara mai mica, in care se petrec lucruri tainice, la hotarul dintre viata si moarte, lucruri care pentru universul profan in care traim nu mai au nici inteles, nici importanta.

Epoca pe care o acopera este cea a secolelor VI-II inainte de Hristos. Spre deosebire de traci, dacii aveau o alta viziune asupra lumii de dincolo. Exceptand influentele tracice din Dobrogea, lumea dacilor nu cunoaste astfel de “pregatiri” pentru lumea de dincolo, ci trupurile celor decedati erau incinerate. Cenusa era depusa intr-o urna, iar in epoca de varf a regalitatii (sec. II i.Hr. – I d.Hr.), nici urnele nu mai sunt de gasit. Probabil cenusa era imprastiata in patru vanturi sau pe ape, iar spiritul era eliberat de povara trupului.

Cat de mult din lumea aceasta a tracilor ne apartine? Nu stim prea bine. Imi vin in minte unele similitudini, fara sa le pot lega intr-un fir prea solid, din lipsa de alte informatii: o coroana asemanatoare cu cea a lui Seuthes, dar mai putin elaborata, s-a gasit in mormantul cu papirus de la Mangalia, un inel de aur cu broasca testoasa, asemanator cu cel descoperit de bulgari in movila Sineva, s-a descoperit in movila de la Documaci, iar aceasta din urma este extrem de asemanatoare cu mormintele tracice pe care le-am vizitat. Insa la noi nu se accepta ca cele doua morminte – de la Callatis si de la Documaci – sunt tracice. “Nu se stie”, mi s-a spus: pot fi grecesti, scitice, tracice mai putin. Sa vina bulgarii sa ne lamureasca.

Drumul prin Valea Regilor este un drum luminos, chiar daca trece printre morminte. Un drum curat, ce respecta trecutul. Si nu pot sa nu ma gandesc la dacii nostri, la drumurile, muzeele, indicatoarele noastre. La gunoaiele din cetatile dacice, la dezinteresul oficialitatilor, la furturile din situri, la infinitele gropi facute de cautatori, la nepasarea ucigatoare a celor ce ar fi in drept sa faca ceva. Ceva, orice, cat de putin, pentru noi, romanii. Nu neaparat autostrazi, pentru autocarele cu japonezi.


Dacii din sudul Dunarii

Poate ca nu in cautarea tracilor ar fi trebuit sa pornesc, ci in cautarea dacilor de pana la Muntii Balcani. Nu stim prea bine nici astazi care erau raporturile dintre daci si moesi, dintre daci si traci. Stim ca erau inruditi, poate dacii o ramura a tracilor, poate doua ramuri surori.

Dar daca tracii sunt mai departe de lumea noastra, in schimb moesii au fost mereu in contact cu locuitorii de la nordul Dunarii. In vremea lui Augustus au avut loc transbordari uriase de populatie getica, de la nord de Dunare la sud. Multe cetati infloritoare au incetat brusc sa fiinteze, depopulate cu ordin de la Roma. In acest fel romanii incercau sa tina sub control granita de pe Dunare.

Aceste sute de mii de daci adusi in sud au consolidat nucleul de dacism din Moesia. O a doua deplasare majora de daci, de la nord la sud, are loc in perioada retragerii aureliene, dupa anul 271, cand, pe langa armata si administratie, trec in sud si multe familii care doresc sa ramana in imperiu, pentru a fi protejate de invaziile migratorilor. Acolo ii gasesc, fireste, pe oamenii locului, frati de sange cu ei. Probabil ca astfel de treceri de o parte si de alta a apei nu au fost putine de-a lungul timpului.

Nu e deloc intamplator faptul ca Aurelian creeaza in sudul Dunarii o noua provincie, Dacia Aureliana, impartita administrativ, ulterior, in Dacia Ripensis si Dacia Mediterranea. Daca teritoriul acesta nu ar fi fost locuit de daci, Aurelian nu l-ar fi numit “Dacia”. Ce s-a intamplat cu acesti daci? Cu limba lor? Cu zestrea lor culturala si genetica? Odata cu retragerea aureliana, Dunarea devine granita a imperiului, iar dacii sunt divizati, o parte in imperiu, o parte in afara lui.

Acesta este inceputul sfarsitului in istorie. Insa doar in istorie, caci viata maselor, ce curge dincolo de istoria scrisa de invingatori, si-a urmat cursul neclintita. Asadar, daca din manuale nu putem afla mare lucru despre ce s-a intamplat cu acesti daci si cum de-am ajuns dupa atata timp sa fim doua tari straine pe doua maluri straine, putem incerca sa aflam altfel.


Bulgara si romana – surori nestiute?

Nu inteleg mare lucru din limba bulgara. Asa cum probabil n-as intelege mai nimic nici din limba albaneza. Si totusi, romana, bulgara si albaneza formeaza nucleul a ceea ce lingvistii numesc “uniunea lingvistica balcanica”. Adica aceste limbi, desi apartin unor familii diferite (bulgara e slava, albaneza traco-ilira, iar romana e considerata romanica), au, totusi, in comun, trasaturi foarte importante, care nu se regasesc decat aici, in Balcani. La aceasta “uniune” mai participa partial si greaca.

Unii lingvisti au sustinut, fara prea mult temei, ca trasaturile acestea au aparut independent, in fiecare limba. Cei mai multi insa sunt de acord ca ele provin dintr-un substrat balcanic comun. Desi nu intelegem mare lucru din aceste limbi, pentru ca difera vocabularul, totusi, structura, scheletul lor fundamental, care este mult mai stabil decat cuvintele care adesea vin si pleaca, este asemanator.

Iar aceste lucruri nu se imprumuta, ci se mostenesc. Asta inseamna ca bulgara s-a format pe un substrat asemanator cu romana. Aceasta limba slava sudica, ce difera de celelalte grupe de limbi slave, va fi purtatoarea unei intregi culturi ecleziastice, care va duce si la raspandirea alfabetului chirilic, impreuna cu slavona bisericeasca. Dar cine sa se mai intrebe care este originea reala a alfabetului chirilic, creat pe teritoriul dacic? El are, desigur, la baza, alfabetul grec. Insa bulgarii in nici un caz nu-si vor pune problema de unde au luat Chiril si Metodiu unele semne care nu exista in alfabetul grec si pentru care specialistii nu au gasit o origine.

Noi am luat tot de la toata lumea si nimeni nu a imprumutat nimic de la noi – pare sa fie postulatul preferat al oamenilor de stiinta din domeniul lingvistic. Iar daca e vorba de slava, cu atat mai mult. Exista, totusi, cercetatori straini, precum Giuliano Bonfante sau Mario Enrietti, care sustin ca slava a devenit slava numai in urma contactului cu protoromana, cand si-a conturat principalele caracteristici.

Dar vorbind strict de bulgara, putem spune ca aceasta este un fel de sora cu romana, poate sa-i zicem sora vitrega, caci cele doua surori au un parinte diferit si nu mai seamana la chip. Aici, in aceste trasaturi de limba, precum postpunerea articolului hotarat, formarea viitorului si a perfectului, evitarea infinitivului si altele, in spiritul limbii pe care lingvistii bulgari nu-l cerceteaza, iar cei romani nici atat, se ascund dacii din sudul Dunarii, abandonati de istorie, cu limba lor cu tot.


Imperiul vlaho-bulgar

Au venit apoi vremuri tulburi, in care nu stim ce s-a intamplat cu urmasii dacilor de la sud de Dunare. Daca ar fi sa dam crezare manualelor, nu a mai ramas nimic din neamul lor. Cand slavii au impanzit Peninsula Balcanica, dupa secolul al VI-lea, au asimiliat ce a mai ramas din urmele tracice, care fusesera expuse romanizarii. De fapt, ce au gasit slavii in actuala Bulgarie? Intre Dunare si Balcani, o populatie de sorginte dacica, ce vorbea ori vechea limba a dacilor, daca romanizarea nu apucase sa se produca, ori o protoromana. Cu alte cuvinte, bulgara este o limba slava cu substrat traco-dacic sau chiar stravechi romanesc. Cu populatia s-a intamplat la fel: slavii nu au exterminat populatia locala. Asa incat actuala etnie a bulgarilor trebuie sa aiba o componenta genetica foarte asemanatoare cu cea de la nordul Dunarii.

Dar ce s-a intamplat mai departe? Cand s-a pierdut, cel putin in memoria colectiva, legatura dintre nordul si sudul Dunarii? Probabil ca niciodata. Chiar daca dacii dispar din istorie, apar vlahii, urmasii acestora, al caror nume poate sa fi insemnat chiar “lupii”. Ei sunt cei care, in numeroase randuri, vor scrie istoria Balcanilor.
Si tot ei sunt cei carora li se va refuza, pana astazi, dreptul la istorie. Si nu este vorba doar de comunitatile compacte de vlasi sau vlahi (aromani, meglenoromani sau istroromani), ci de mase mari ce impanzeau peninsula Balcanica si o parte a Europei Centrale, despre care nimeni nu vorbeste. Ei sunt urmasii dacilor, ai dacilor liberi, ai dacilor din provinciile nord si sud-dunarene, ai dacilor bejeniti, plecati spre apus, dar si spre rasarit, cand urgia romana s-a abatut asupra tarii lor. Ei sunt oierii ce au impanzit Europa cu turmele lor, care au dat atatea nume romanesti muntilor si catunelor prin care si-au gasit adapost.

Acesti vlahi, firi aprige si neinfricate, au scris pagini din istoria Bulgariei. In iarna anilor 1185-1186, birurile Imperiului Bizantin devenisera atat de grele, incat vlahii, impreuna cu bulgarii, s-au rasculat. A luat nastere Imperiul romano-bulgar sau Taratul vlaho-bulgar, cunoscut in istoriografia moderna sub numele de Al II-lea Tarat Bulgar. Intemeietorii acestui tarat au fost trei frati de origine vlaha, din dinastia Asanestilor: Petru, Asan si Ionita Caloian. Toate sursele medievale sustin ca cei trei frati erau de neam vlah. Cu toate acestea, istoricii bulgari nu accepta originea lor vlaha si sustin ca erau bulgari, afirmand ca prin “vlahi”, sursele medievale intelegeau “bulgari”. 

Ei insisi s-au autointitulat “imparati ai vlahilor si bulgarilor”. Capitala taratului a fost la Veliko Tarnovo, splendid oras medieval, ce si astazi pastreaza parfumul vremurilor trecute. Dinastia Asanestilor a stralucit timp de un secol si si-a impus dominatia in Balcani, luptand impotriva bizantinilor, a ungurilor si a cruciatilor. S-a stins dupa marea invazie tatara din 1241, dar imperiul a mai dainuit o vreme, destramandu-se spre sfarsitul secolului al XIV-lea, in mai multe state feudale, cucerite apoi de otomani. Bulgarii si-au sters din istorie numele de “vlah”, refuzand sa accepte ca aceasta perioada de maxima glorie, libertate si stralucire ni s-a datorat in mare masura noua, romanilor.


O istorie pierduta

Cat de mult este a noastra lumea tracilor? Poate cea a tracilor de dincolo de Balcani nu este a noastra decat in parte. Dar cea a dacilor dintre Dunare si Balcani este a noastra intru totul. Vremurile ne-au inlaturat-o din istorie si cine stie daca o va mai revendica cineva in manuale sau in constiinta urmasilor nostri. Bulgaria ramane tara de dincolo de Dunare, cu oamenii sai, cu istoria sa, in care regimul trecut nu a vrut sa se amestece, pentru a pastra buna vecinatate. Dunarea a devenit granita prin chiar mijlocul sufletului dac, involburata de un spirit slav potrivnic, ce refuza sa-si recunoasca substratul dacic sau romanesc, precum si stralucirea geniului vlah, fara de care Bulgaria nu ar fi avut istoria pe care o are. Ce avem totusi de invatat de la bulgari: sa pretuim ceea ce avem. Ei o fac. Noi, nu."



miercuri, 17 octombrie 2012

Despre istoria romanilor. Atat de putin cunoscuta. Atat de des ignorata.

În Europa de Vest nu se cunoaste istoria României si cei care o viziteaza acum vãd sãrãcia materialã de astãzi, si nicidecum milenara ei bogãtie culturalã si spiritualã. In plus, propaganda maghiarã din SUA se bazeazã pe milioanele de dolari ale D-lui Soros, care finanteazã edituri si opinii la Bucuresti, în timp ce în Elvetia am auzit de la un doctor în istorie (la Geneva, în iunie 1999) cã Transilvania a apãrut în secolul XIII si de la un ambasador francez în România (la Lausanne, în noiembrie 1998) cã poporul român a dispãrut timp de 1000 de ani ca sã reaparã, ca prin miracol, în secolul XIV !


Cu toate acestea, nimeni nu mentioneazã cã cea mai veche scriere din Europa a fost atestatã arheologic in 1961, tot în Transilvania, in satul Tãrtãria, pe râul Mures, în judetul Alba, de cãtre Profesorul Nicolae Vlassa, de la Universitatea din Cluj. În afarã de România, Tãblitele de la Tãrtãria, datate 4.700 î.e.n., au fãcut ocolul lumii anglo-saxone (Colin Renfrew, Marija Gimbutas) si au creat dezbateri aprinse pe tot globul. Desi românii stiau sã scrie acum 7000 de ani, acest detaliu esential nu este nici în ziua de azi, dupã mai mult de 40 de ani, cunoscut publicului românesc si nu apare în manualele de istorie.
Ce ne spun specialistii din România? În 1998 s-a publicat « Istoria României » (Editura Enciclopedicã , Bucuresti) de cãtre un colectiv academic sub conducerea unei « autoritãti în materie », Prof. dr. Mihai Bãrbulescu, culmea culmilor, de la aceeasi Universitate (din Cluj), care nu spune ca Profesorul Vlassa a descoperit Tãblitele. La pagina 15 a acestui impresionant volum, Tãblitele de la Tãrtãria sunt mentionate cu semnul întrebãrii într-o foarte scurtã frazã, fãrã nici un comentariu: « Într-o groapã de cult de la Tãrtãria, s-au gãsit (…) trei tablete de lut acoperite cu semne incizate (scriere?), cu analogii în Mesopotamia.»

Dar Dl. Bãrbulescu nu-si aduce aminte oare cã scrierea proto-sumerianã apare cu 1000 de ani mai tîrziu si cã cea cicladicã, proto-greacã, dupã 3000 de an? El a uitat cã metalurgia în Europa apare tot în Transilvania, în jur de 3500 î.e.n.? Cã tracii sunt primul mare popor indo-european care intrã în Europa tot în jur de 3500 î.e.n., cu mai mult de douã milenii înainte ca celtii, etruscii, romanii, germanii, sau slavii sã aparã pe harta Europei? Si cã tracii ocupau tot teritoriul intre Muntii Ural si Tatra de la est la vest si de la Marea Balticã la Dunãre si Marea Neagrã de la nord la sud?

De asemenea, si în acelasi context, nici un specialist în istoria României nu atrage atentia asupra altui “detaliu” primordial, si anume cã limba traco-dacicã este cu mii de ani anterioarã latinei (care apare abia în secolul VI î.e.n.) si cã, în consecintã, limba românã nu se trage din latinã, pentru cã, desi din aceeasi familie, existã istoric înaintea latinei, deci este o limbã proto-latinã. Latina se formeazã din etruscã si greacã, care, desi amîndouã indo-europene, sunt scrise cu un alfabet fenician, rãspîndit în lumea mediteranã a epocii. În plus, estruscii ei însisi erau o bransã a celtilor, coborâti în sudul Alpilor în jur de 1200 î.e.n. La rîndul lor, celtii erau o bransã a tracilor care migrau spre vestul Europei, si erau numiti ca atare, adicã traco-iliri pânã în secolul VI î.e.n., când se deplaseazã din Noricum (Austria) spre Alpii elvetieni, unde se numesc helveti.

Atâtea detalii ignorate despre originea, continuitatea, si însãsi existenta poporului român dau de gândit. Cine schimbã si interpreteazã istoria României?
În mozaicul de limbi si popoare de pe harta Europei, singurii care au o continuitate de 9000 de ani pe acelasi teritoriu, si o scriere de 7000 de ani, sunt românii de azi. Transilvania nu a fost maghiarã si nici nu putea fi când strãmosii maghiarilor de azi locuiau în nordul Mongoliei, sursã turco-finicã nu numai a ungurilor, dar si a bulgarilor (care nãvãlesc în România si în teritoriile Bizantine din sudul Dunãrii în secolul VI), a turcilor si a finlandezilor din zilele noastre. Hunii pãtrund în Europa pânã la Paris, Roma si Constantinopole sub Atila în secolul V, dar se retrag spre Ural pânã în secolul IX, când nãvãlesc din nou în Panonia, teritoriu ocupat la acea datã de daci liberi (80%) amestecati cu slavi (20%).

Poporul si limba dacã sunt deci cu mult mai vechi decât poporul roman si limba latinã, dar cele douã limbi erau foarte asemãnãtoare, si de aceea asimilarea s-a fãcut atât de repede, în câteva secole. Ovidiu, poet roman exilat la Tomis pe malul Mãrii Negre, nu numai cã a învãtat daca imediat, dar în sase luni scria deja versuri în limba lui Zalmoxis ! Invadarea Daciei, de fapt a unui coridor spre Muntii Apuseni, a avut ca scop precis aurul pe care Împãratul Traian (de origine ibericã) le-a dus la Roma ca sã refacã tezaurul golit al Imperiului. Peste mai mult de 1000 de ani, dupã cãderea Constantinopolului sub turci în 1453, tributul plãtit sultanilor otomani va fi tot în aur, în formã de “techini”. Si tot în aur se plãtesc în ziua de astãzi anumite interese în România, dupã ce tezaurul national de 80 tone-aur a fost vîndut de Ceausescu la licitatie în Zürich si cumpãrat de Banca Angliei.
Cele cateva milioane de români din afara României înteleg si simt acum, mai bine ca niciodatã, sensul versurilor transilvane “Muntii nostri aur poartã, Noi cersim din poartã-n poartã!”

În aceeasi ordine de idei, Imperiul Bizantin, care a durat mai mult de 1.000 de ani (330-1453), în timp ce Europa de Vest dormea sub jugul Bisericii Romane si a analfabetismului, este complet necunoscut pe aceste meleaguri. Cultura si civilizatia europeanã si-au mutat centrul de la Roma la Constantinopole în 330, când Bizantul devine capitala Imperiului Roman. Desi se studiazã istoria si limba Greciei antice, Imperiul Bizantin este nu numai complet ignorat în istoria Europei, dar chiar considerat “barbar” si “incult”. Nici un istoric elvetian nu a fost capabil sã-mi dea un singur nume de scriitor Bizantin, nici mãcar Ana Comnena !

Nimeni nu cunoaste aici cultura si civilizatia Bizantinã, religia ortodoxã (“ortodox” este în limbile occidentale un termen peiorativ), si cu atât mai putin istoria si traditia românã. Faptul, esential, cã analfabetismul nu exista în Bizant, dar exista în Europa de Vest în aceeasi perioadã este si mai necunoscut. Academiile “pãgâne” (socratice, pitagorice, orfice, druidice, etc.) au fost toate închise în secolul VI, iar când în cele din urmã universitãtile au început sã aparã în Occident în secolul XIII (Oxford, Cambridge, Padova) ele erau controlate de Biserica Romanã si studiau teologia. Numai cãlugãrii si clericii stiau carte, se îmbogãteau prin exproprierea de pãmânturi în favoarea mânãstirilor, si luau puterea în toate tãrile vestice, prin misionarism si prozelitism la început (prin teroare si Inchizitie mai târziu), pânã în secolul XI, când ultimul tinut liber, al vikingilor din Scandinavia, cade sub puterea Romei Papale.
Renasterea italianã apare ca o consecintã clarã si directã a cãderii Constantinopolui (1453), cu emigrarea în masã a savantilor Bizantini cãtre Italia. De exemplu, numai Cosimo de Medici primeste 5000 de savanti exilati din Bizant într-un singur an la Florenta, acolo unde în curând vor scrie Petrarca, Dante si Boccacio, si unde vor picta Michelangelo si Leonardo da Vinci.

Între timp, cultura Bizantinã este pãstratã si cultivatã în tãrile Române (de exemplu la Putna), care nu numai cã îsi pãstreazã autonomia fatã de Imperiul Otoman, plãtind-o în aur – ca de obicei -, dar voevozii români trimit anual aur în Grecia pentru a sustine mânãstirile ortodoxe (de exemplu la Muntele Athos).

În Occident, o scurtã istorie a României apare în 1943, scrisã de Mircea Eliade în englezã la Lisabona si publicatã la Madrid (“The Romanians, a Concise History”, Stylos, Madrid, 1943), si republicatã peste alti 50 de ani în România (“The Romanians, a Concise History”, Roza Vânturilor, Bucuresti, 1992). În timp ce prima istorie serioasã a Bizantului apare, tot în englezã, de abia în 1988 (Lord John Julius Norwich, “A Short History of Byzantium”, Penguin Books, London, 1988, 1991, 1995, 1997). Cu toatã bunãvointa lui de a reabilita “misterioasa” istorie a uitatului Imperiu Bizantin, din nefericire nici mãcar Lord John Julius, de la Universitatea din Oxford, n-a avut acces la texte Bizantine, pentru simplul motiv cã nu stie greaca, nici veche nici nouã.

În final, se pune întrebarea de ce nouã milenii, atestate arheologic, de civilizatie neîntreruptã pe teritoriul României sunt ignorate nu numai în Europa de Vest dar si în România ? Cu ce se ocupã istoricii români ? Si reprezentantii României peste hotare? Cine promoveazã cultura milenarã a României ? Dacã dentistii, si nu profesorii de românã, vor sã facã scoli în românã la Geneva, sã nu ne mirãm dacã profesorii vor deschide în curând cabinete dentare în acelasi oras.*

În 1996, când am fost la Bucuresti pentru a face cercetãri în mitologia tracicã la Academia Românã, spre uimirea mea, mi s-a pus întrebarea de ce mã intereseazã tracii si dacii, când acesta era subiectul de predilectie a lui Ceausescu**, fapt pentru care subiectul trebuie acum total ignorat. La rândul meu, mã întreb ce conteazã 50 de ani de comunism în comparatie cu cele 9 milenii de istorie româneascã ?

Prof. dr. Maria-Luminita Rollé, Universitatea din Edinburgh, Academic Consultant in European Mytholgy



marți, 16 octombrie 2012

Suntem urmasii primilor fauritori de orase din lume


~ Articol de Valentin Roman ~

Printre cei mai vechi intemeietori de asezari proto-urbane si urbane din lume se numara proto-tracii si tracii. Realitatea arheologica ne-o confirma. Nu noi facem din vietuitorii vechimii de pe aici “buricul pamantului’, asa cum deseori ni s-a reprosat, ci stiinta o face.
Inainte cu mii de ani ca zorii civilizatiei miceniene, ai Romei, Atenei sau maretelor orase egiptene sa se anunte, stramosii nostri ridicau asezari urbane in zone locuite neintrerupt de atunci si pana in zilele noastre.
Asa cum vom arata in cele ce urmeaza, in arealul geografic corespondent Romaniei si Bulgariei de astazi, vatra poporului trac, arheologia a scos la lumina vestigiile unora dintre cele mai vechi orase ale lumii. Vom trata fiecare zona a Pamantului in parte, enumerand acele asezari ce prezinta locuire continua, impreuna cu datarile aproximative, emise de specialisti.


Orientul Mijlociu

Ierihon, Israel/Palestina – Este considerat, in prezent, cel mai vechi oras al lumii, cu urme de locuire umana ce se intorc in timp pana la nivelul mileniului 9 i.e.n. Totusi, despre o asezare de tip proto-urban in acest loc ne putem referi incepand cu 6800 i.e.n, din acea vreme datand primele fortificatii ale asezarii.
Damasc, Siria – Desi unele descoperiri atesta o locuire pe vatra actualului oras inca din mileniul 9 inaintea erei noastre, totusi, dovezile care atesta o prezenta umana la scara larga dateaza din preajma anului 2000 i.e.n.
Byblos, Liban – Datarile cu carbon relevat urme de locuire umana in zona amintita inca din perioada anului 7000 i.e.n, insa despre o asezare de tip proto-urban in acest areal vorbim abia de la nivelul mileniului 3 i.e.n.
Sidon, Liban – Prezenta umana aici, intr-o asezare mai evoluata fata de cele rurale, este atestata arheologic de la nivelul mileniului 4 i.e.n.
Medinat Al-Fayoum sau Arsinoe, asa cum era cunoscut in antichitate, Egipt – Locuire umana confirmata incepand cu mileniul 4 i.e.n.
Rey, Iran – Asezarea este amintita in Avesta, un text ce contine rugaciuni zoroastriene. Prezenta umana aici este atstata inca din mileniul 3 i.e.n.
Beirut (Liban), Ierusalim (Israel) si Tyr (Liban) -  Orase in care prezenta umana a fost confirmata arheologic din perioada 3000-2750 i.e.n.
Kirkuk, Irak – Intemeierea acestei asezari este aproximata in perioada 3000-2200 i.e.n.


Asia Centrala si de Sud

Ghor, Afhganistan – Cea mai veche asezare proto-urbana a zonei dateaza din preajma mileniului 5 i.e.n
Delhi, India – Asezarea indiana capata profil proto-urban in preajma anului 3.500 i.e.n
Thanjavur, India – O asezare de intindere mai mare este atestata aici incepand cu mileniul 3 i.e.n.
Balkh, Afhanistan – O prezenta umana numeroasa si organizata in aceasta zona este confirmata arheologic de la nivelul anului 1500 i.e.n.


Cele mai varstnice asezari europene

Atena, Grecia – Orasul care a dat lumii democratia si care, o perioada indelungata de timp a fost izvorul culturii si civilizatiei europene, releva prezenta umana de la nivelul mileniului 4 i.e.n
Argos, Grecia – Este considerat cel mai vechi oras al Elladei, fiind intemeiat in mileniul 5 i.e.n.
Kutaisi, Georgia – Asezare urbana datata din mileniul 2 i.e.n.
Teba, Trikala, Chalcis (Grecia) -  Asezari intemeiate in perioada culturii miceniene, ele dateaza din intervalul de timp 1400-1200 i.e.n.
Lisabona (Portugalia) si Cadiz (Spania) – Cele doua orase iberice prezinta urmele unor asezari proto-urbane ce se intorc in timp pana in preajma aului 1100 i.e.n.


Asia de Est, Asia de Sud-est si Africa

In Asia de Est, Asia de Sud-est, cele mai vechi asezari urbane pot fi identificate in China de astazi.Luoyang (2070 i.e.n.), Xi’an (1100 ie.n.) si Beijing (aproximativ 1000 i.e.n.) sunt cele trei asezari urbane cu cea mai mare vechime confirmata arheologic din acest areal geografic.
In Africa, orasul Luxor este considerat ca fiind prima asezare urbana a continentului, avand o vechime atestata din jurul mileniului 3 i.e.n.


Proto-tracii: cei mai vechi intemeietori de orase din Europa si din lume

La Turdas, recentele cercetari au relevat faptul ca aici exista o locuire neintrerupta ce se intoarce in timp in preajma mileniilor 4-5 i.e.n.Volumul mare de material arheologic descoperit aici atesta o locuire intensa inca din perioada la care facem referire. Prin urmare, fara a exagera, se poate afirma clar ca, atunci cand vorbim despre aceasta zona, vorbim despre o asezare proto-urbana care este una dintre cele mai vechi ale lumii, ce ar putea fi inclusa in primele 4-5 astfel de asezari la nivel mondial.

De asemenea, Dealul Cetati Devei si platoul de la poalele ei, corespondent unei parti a actualui oras sunt locuite neintrerupt din mileniul 3 i.e.n, asa cum releva descoperirile arheologice din acest an, element ce include si acest areal in lista extrem de scurta a spatiilor locuite neintrerupt de mai bine de 5000 de ani.

Plovdiv, Bulgaria  – Asezare intemeiata de traci sau proto-traci, capata caracter proto-urban in preajma mileniului 4 i.e.n, cele mai vechi urme umane din zona datand din mileniul 6 i.e.n. Este considerata, de catre unii cercetatori, drept cea mai veche asezare proto-urbana a Europei.

Aceste datari ale centrelor proto-urbane din Romania si Bulgaria, cumulate cu certitudinea ca, in acest areal, au fost folosite primele forme de proto-scriere si scriere din lume (tablitele de la Tartaria, Iasi si, recent descoperite, placile de pe fundul lacului Bicaz), conduc la concluzia ca spatiul despre care vorbim a insemnat zona de aparitie a primelor forme si manifestari ale civilizatiei, cel putin la nivelul Europei.
Acest lucru este intarit si de faptul ca sursele literare antice vorbesc despre o raspandire radiala, din estul continetului, zona Marii Negre si a Dunarii, a elementelor civilizatoare, catre vest si nord.


marți, 9 octombrie 2012

Capitala nimanui: Sarmizegetusa Regia. ("Toate-s vechi si noi sunt toate".)


~ Articol de Dan Oltean ~

In vreme ce bulgarii isi salveaza monumentele tracice, redandu-le turismului international, comorile dacice de la Sarmizegetusa sunt lasate in paragina 

Minuni tracice

Sarace in zestre materiala, Bulgaria si Romania detin, in schimb, valori uriase in materie de spiritualitate si istorie. Mai ales perioada epocii preromane are o oferta inegalabila, cum putine tari ale vechiului continent, cu exceptia Greciei si Italiei, ar visa vreodata sa stapaneasca. Stramosii bulgarilor si romanilor, tracii si dacii, au lasat posteritatii cetati si sanctuare cum nu au avut nici celtii, nici germanicii, nici hispanicii si nici brittanii. In cazul in care toate aceste monumente antice s-ar fi aflat in Vestul Europei, ele ar fi fost conservate, restaurate, cercetate si puse in valoare, nu numai ca monumente ale trecutului, ci si ca simboluri ale prezentului. Ce fac insa bulgarii si romanii cu monumentele identitatii lor? Ce fac si ce au facut bulgarii cu Seuthopolis si ce se intampla la romani cu Sarmizegetusa Regia? Daca un turist de oriunde ar cauta pe harta Seuthopolis-ul, va afla cu stupoare ca el nu exista. Capitala tracilor, unul din cele mai importante monumente preistorice ale Bulgariei si ale intregii umanitati, a disparut.

Pana nu am ajuns la muzeul Iskra din Kazanlak, unde am intalnit primul bulgar care m-a lamurit unde se afla fosta capitala a tracilor, nimeni nu stia aproape nimic despre capitala lui Seuthes al III-lea. Cand i-am vorbit ghidului despre intentiile mele de a vizita capitala de acum 2500 de ani, acesta, cu o usoara jena, dar intr-o limba franceza impecabila, mi-a dezvaluit actualul "secret tracic": "Capitala se afla sub ape. A fost acoperita de apele barajului G. Dimitrov (numit actualmente barajul Koprinka). Este o crima ce au facut comunistii..." Imediat, mi-a venit in minte destinul asemanator al Sarmizegetusei Regia, cu zidurile betonate de comunisti, batjocorita de arheologi si jefuita de cautatorii de comori. Pentru Sarmizegetusa Regia, acelasi turist ipotetic, venit de oriunde, ar gasi pe harta o locatie cu totul gresita pentru capitala regilor daci. Denumirea de Sarmizegetusa desemneaza astazi colonia lui Traian, capitala Daciei de dupa cucerirea romana, si nu adevarata Sarmizegetusa dacica. Pe cele mai multe harti, Sarmizegetusa dacica poarta numele de Gradistea Muncelului, adica Ruina Muncelului (gradiste inseamna ruina in limba slava).

Oare cati turisti romani si straini nu cad in aceasta capcana, confundand Sarmizegetusa Regia, capitala dacilor, cu actuala comuna numita impropriu Sarmizegetusa, aflata pe soseaua nationala spre Caransebes?
Adevarata Sarmizegetusa, cea din munti, chiar daca nu a fost acoperita de apele unui baraj de acumulare ca in Bulgaria, a patimit atrocitati la fel de mari ca Seuthopolis-ul. Prin anii '80, in graba pregatirilor pentru organizarea Congresului International de Istorie, comunistii au betonat Sarmizegetusa. Unele plinte originale ale sanctuarelor de calcar au fost impinse cu buldozerul in prapastie si inlocuite cu replici din ciment. Tot atunci, un zid dacic, cu inaltimea de 6 metri s-a pravalit la vale.

Revenim la Muzeul Iskra din Kazanlak, unde cu o amabilitate de exceptie, ghidul ne invita sa vizitam sectia de tracologie a muzeului, sectie care acopera circa 90% din spatiul de expozitie al institutiei. Trecem, rand pe rand, dintr-o sala in alta, si ramanem fascinati de ceea ce vedem: fresce viu colorate, monede de toate tipurile, pietre cu inscriptii in limba tracica, coliere si podoabe din aur, inele si aplici din acelasi metal, coifuri, armuri din bronz. Totul culmineaza in ultima sala, unde este expus inventarul mormantului regelui tracic Seuthes al III-lea. Coroana sa regala, cu frunze de stejar lucrate in aur, este cu adevarat unica, o podoaba care va intra, cu siguranta, in toate cataloagele care infatiseaza comorile acestei lumi.

Este extrarordinar ce au facut bulgarii dupa caderea regimului comunist cu monumentele tracice din jurul Seuthopolis-ului, care nu au fost inghitite de lacul de acumulare. Totul a inceput in 1992, cand a fost descoperit primul tumul sub care se afla un mormant intact, al unui rege trac. Tumulul se afla la Biniova, si continea un veritabil tezaur de bijuterii de argint si de aur.

Descoperiri similare au continuat an de an. Astfel, in 1993, s-a descoperit un alt mormant intact al unui rege trac, la Ostroucha, unde cel trecut in lumea vesniciei era aparat de un bloc de granit cu greutatea de 60 de tone. Intre 1995-1996, au fost cercetate alte 7 asemenea morminte. In anul 2004, sub tumulul de la Svetitsa, a fost aflata o masca masiva din aur cu chip uman. Este un artefact asemanator cu cele ale faraonilor din Egipt. De fapt, aceste morminte ale regilor traci combina in mod ingenios arhitectura minoica cu cea egipteana, in ceea ce priveste reprezentarile despre lumea de apoi.


 Un Tutankamon al Bulgariei

La iesirea din muzeu, ghidul bulgar, cu aceeasi amabilitate, ne indruma sa vizitam tumulul unde a fost descoperit, cu cativa ani in urma, mormantul regelui Seuthes al III-lea. Parasim Kazanlak-ul si ne indreptam spre pasul Shipka. Dupa nici 2 kilometri, mai multe indicatoare, foarte vizibile, ne indica directia spre tumulul de la Goliama Kosmatka. Inaintam inca un kilometru pe un drum asfaltat de curand, printre lanurile de floarea-soarelui. Mormantul lui Seuthes al III-lea este perfect conservat. Aflam inca de la intrare ca este un monument UNESCO. Ghidul ne intreaba politicos daca dorim sa conversam in engleza. Aflam intreaga poveste a descoperirii acestui mormant si despre cum s-a ajuns la concluzia ca acolo era inmormantat fondatorul Seuthopolis-ului. Aflam, de asemenea, ca regele trac era un stramos indirect al lui Lisimah, cel care a fost invins de doua ori de regele get Dromichaites. Il intreb pe ghidul nostru despre cum a fost posibil ca un asemenea monument sa nu fi fost jefuit, si ii explic situatia de la Sarmizegetusa Regia. Bulgarul zambeste si imi arata ca obiectivul este supravegheat in permanenta de paza militarizata. In plus, cateva camere video de ultima generatie filmau, atat ziua, cat si noaptea, uriasul tumul. L-am acaparat in totalitate pe ghidul bulgar, fara a observa ca la iesirea din tunelul rece de piatra al monumentului regal se stransesera alti zeci de vizitatori.

Mormantul lui Seuthes al III-lea, care s-a descoperit absolut intact, este pentru bulgari similar cu ceea ce este pentru egipteni mormantul lui Tutankamon. Totul s-a gasit asa cum a fost lasat acum aproape 2500 de ani. Am putut vedea bustul regal din bronz, armura din acelasi metal, inclusiv coiful si cnemidele, de asemenea, splendida cununa cu frunze de stejar lucrata in aur, multe aplici si pocale din aur masiv. Bulgarii se pot, pe buna dreptate, mandri cu acest Tutankamon al Traciei care este Seuthes al III-lea.


Lehamitea romaneasca

Ce s-a intamplat, in acelasi timp, la Sarmizegetusa Regia?

Ce faceau romanii, in vreme ce autoritatile bulgare excavau zeci si zeci de morminte, in Valea Regilor, asa cum este numita astazi regiunea Kazanlak? Putem spune, fara teama de a gresi catusi de putin, ca la romani, toti si-au vazut nestingheriti de... lehamitea lor. Arheologii au sapat vara de vara atat la Sarmizegetusa Regia, cat si in imprejurimi, fara a gasi nimic "semnificativ", desi au folosit detectorul de metale. O cisterna in capitala... un turn in vecinatatea Blidaru-lui...si cam atat. In cisterna Sarmizegetusei, astazi canta broastele, iar in turnul de langa Blidaru se adapostesc vacile localnicilor...

Si cautatorii de comori si-au vazut de-ale lor, dupa 1990. In loc ca arheologii si autoritatile statului sa cerceteze si sa protejeze vestigiile trecutului in Romania, si mai cu seama la Sarmizegetusa Regia, cautarea aurului si a argintului a cazut in seama localnicilor si a anumitor personaje mafiote din Deva, protejate de oameni sus-pusi, din institutiile statului. Datorita acestor complicitati flagrante, astazi nici unul dintre acesti infractori nu a fost condamnat. In vreme ce la mormintele regilor traci, in timpul sapaturilor arheologice, a venit chiar presedintele Bulgariei, Parvanov, si ambasadorii marilor puteri, la Sarmizegetusa Regia si pe dealurile din preajma colindau doar cautatorii de comori, cu detectoarele lor de metale.

Ceea ce a dobandit Bulgaria dupa 1990 nu va putea fi negat, contestat de nimeni, niciodata. Tezaurele regilor traci gasite intacte in mormintele de pe Valea Regilor sunt bunuri ale patrimoniului mondial, care releva date sigure despre civilizatia tracica. Romania a reactionat tardiv, si mai ales la presiunile institutiilor U.E., in legatura cu jaful de patrimoniu comis dupa 1990, la Sarmizegetusa Regia. In comparatie cu artefactele tracice gasite in situ, bratarile de aur presupuse a fi fost gasite la Sarmizegetusa Regia, chiar daca ar fi autentice, au valoare incontestabil redusa, datorita conditiilor in care au fost gasite, traficate si apoi rascumparate. Nici pana astazi nu stim cu exactitate cine sunt persoanele (persoana ?) din S.U.A., de la care au fost rascumparate, la ce pret si ce comisioane au incasat functionarii statului roman.

Iata ca in vreme ce monumentele tracice ale bulgarilor, in pofida inundarii Seuthopolis-ului, le confera vecinilor din sud o imagine identitara clara si precisa, imagine care atrage mii si mii de vizitatori, in Romania, bratarile dacilor sunt rascumparate in conditii dubioase, pe banii contribuabilului roman, pur si simplu de la niste anonimi. (Nu cumva aveti si dvs. cateva "artefacte dacice" spre vanzare? Autoritatile romane vor gasi imediat "experti" din Germania, care le vor autentifica drept dacice.)

La Kazanlak, zona din vecinatatea orasului se numeste, mai nou, Valea Regilor Traci (in locul vechii denumiri de Valea Trandafirilor). Zeci si zeci de autocare cu turisti occidentali, dar si din Rusia (in zona fiind si manastirea ruseasca de la Shipka, unde isi duc somnul de veci mii de soldati rusi, cazuti in razboiul contra turcilor din 1877), sunt gazduite de comunitatile locale, in hoteluri si pensiuni.


Toamna dacica

In schimb, la Sarmizegetusa Regia, padurea continua sa cada peste vechile ziduri, drumul de acces nu a fost asfaltat si este un adevarat dezastru. Nu exista nici un ghid in toata aceasta zona, nici macar unul care sa vorbeasca in limba romana. Panourile de prezentare ale monumentelor sunt vechi, si desi vestigiile de aici sunt inscrise in patrimoniul UNESCO, nu exista nici macar un rand de text in vreo limba de circulatie internationala. Marcajele spre cetati sunt furate in mod repetat si inlocuite cu scanduri de lemn scrijelite. Balariile acopera absolut totul si, din cand in cand, cautatorii de comori mai dau cate o lovitura, in pofida "agentilor acoperiti", care patruleaza cat se poate de previzibil prin zona. Locuitorii de pe Valea Regilor din Muntii Dacilor nu si-au deschis pana acum decat doua pensiuni, si acelea modeste. Dupa caderea regimului comunist, nimeni nu a beneficiat de pe urma imensei bogatii de monumente istorice si naturale, cu exceptia cautatorilor de comori si a recuperatorilor de bratari. Sarmizegetusa Regia ramane in continuare... capitala nimanui.



sâmbătă, 6 octombrie 2012

Fizica cuantica si sentimentele


"Noi gândim în continuu, fie că vrem sau nu aceasta. Fiecare dintre noi are aproximativ 60.000 de gânduri pe zi. Iar toate aceste gânduri ale noastre produc consecinţe, pentru că fiecare gând este de fapt o energie pe care o lansăm în Univers şi nu doar în direcţia dorită, ci în toate direcţiile.
Energia emisă de gândurile noastre îşi caută apoi, în drumul ei, o altă energie cu care să vibreze la unison, după principiul „ceea ce se aseamănă se adună”.

Fiecare gând, indiferent că este bun sau rău, declanşează un proces de rezonanţă. Tot ceea ce va vibra la unison cu energia gândurilor noastre va fi atras automat în viaţa noastră.
Gândurile tale secrete, felul în care îi judeci pe ceilalţi, vorbăria interminabilă a minţii – totul formează un fel de intenţie.

Aşadar, prin gândurile noastre, noi emitem permanent energie către exterior, fapt care influenţează într-o mare măsură ceea ce atragem în viaţa noastră. De aceea, o scanare atentă a propriilor gânduri, mai ales a celor despre noi înşine, ne ajută să conştentizăm ce anume avem de schimbat. Ştiţi ce este minunat aici? Faptul că stă în puterea noastră să ne alegem gândurile. Precum la un televizor, putem comuta pe diferite programe, iar dacă v-aţi săturat de emisiunea „Sunt un prost. Nu fac nimic cum trebuie”, apăsaţi butonul şi alegeţi „Dragostea lui Dumnezeu mă înconjoară şi mă susţine în fiecare clipă a vieţii”. Veţi simţi diferenţa.


1. În crearea realităţii noastre, nu doar gândul este „implicat”. Mai este şi altceva…

Până nu demult, oamenii de ştiinţă au crezut că doar prin gândurile noastre emitem energie către exterior şi că  cel mai puternic emiţător energetic din corpul nostru ar fi creierul, cu impulsurile sale electromagnetice.
Dar trupul nostru dispune de un emiţător şi mai puternic – INIMA – care generează un câmp electric mult mai mare decât cel al creierului. Aceasta este una dintre cele importante descoperiri ale secolului XX: faptul că inima omenească are un rol mult mai important decât acela de a pompa sânge în corpul uman.
Responsabil pentru această descoperire este Institutul de Cradiologie din California care a realizat un studiu aprofundat al inimii. Astfel s-a descoperit faptul că acest organ uman este înzestrat cu ceea ce numim „inteligenţa inimii” şi că influenţele acesteia sunt foarte profunde pentru noi.

Măsurătorile realizate au arătat că inima generază un câmp electric care se extinde cu mult în afara corpului nostru. Acest câmp electric are o anumită formă, aratând ca un inel lat împrejurul trupului, cu o rază de aproximativ 2-3 metri.
Institutul de Cardiologie a mai descoperit că inima interacţionează atât cu trupul, cât şi cu mediul exterior prin câmpurile electromagnetice pe care le generează. Avem motive să credem că acest câmp generat de inimă are influenţă la mulţi kilometri în afara corpului nostru, pornind de la locaţia fizică a inimii.

Cum poate inima să facă aceasta? În ce fel comunică ea? Cum sunt transmise informaţiile?
În primul rând prin EMOŢII.
Ştiinţa ne spune că atunci când simţim o emoţie, ea este transpusă în energii electrice şi magnetice corespunzătoare, care interacţionează cu celulele corpului nostru şi cu atomii lumii înconjurătoare pentru a produce acele efecte formidabile de care vorbesc toate tradiţiile spirituale autentice. Ele ştiu cum să orienteze atenţia aspirantului către inimă, pe când noi o orientăm către raţiune, creând astfel o societate foarte mentală, bazată doar pe logică.

Alte studii asupra inimii au arătat că aceste câmpuri electromagnetice generate de inimă au şi o altă cauză la fel de importantă şi anume CONVINGERILE noastre, toate acele lucruri pe care le credem cu tărie şi în jurul cărora ne modelăm vieţile.
Deci nu numai emoţiile noastre sunt emise în afară, ci mai ales convingerile noastre. Iar inima este un fel de interfaţă care transformă toate emoţiile şi convingerile noastre în energii electromagnetice.
Asadar prin sentimentele noastre, prin iubire, iertare, compasiune, dar şi prin mânie, ură, supărare, noi putem produce modificări atât în trupul nostru, cât şi la mulţi kilometri în afara noastră.

Trăgând linie, este bine să reţinem următorul aspect: deşi creierul emite şi el câmpuri electromagnetice, oamenii de ştiinţă au arătat că undele electrice produse de inimă sunt de o sută de ori mai puternice, iar undele magnetice sunt de 5.000 de ori mai puternice decât cele generate de creier.
Astfel se explică de ce vindecarea se obţine mai repede printr-o susţinere afectivă decât doar printr-un proces de gândire, pentru că noi emitem mai multă energie prin intermediul inimii decât prin intermediul creierului.


2. ADN-ul uman are o influenţă directă asupra lumii înconjurătoare

Există încă o descoperire ştiinţifică importantă care ne arată cum influenţăm realitatea în care trăim.
Ştim, teoretic, că totul este interconectat şi în mod tainic interdependent. Dar să vedem cum se traduce această lege, la nivelul micro-universului nostru.
Studiile de laborator au arătat că ADN-ul uman influenţează direct particulele elementare responsabile pentru toate fenomenele electromagnetice, numite fotoni (fotonul fiind denumit şi cuantă de lumină).
Fizicianul rus Vladimir Poponin a realizat nişte experimente faimoase la începutul anilor ’90. El a pus într-o eprubetă închisă ADN uman şi fotoni, dorind să afle ce influenţă are ADN-ul uman asupra fotonilor. Dintr-una dintre eprubete s-a extras tot aerul, pentru a obţine “vid” (vidul este un termen care induce în eroare, deoarece el nu este un spaţiu gol, ci este plin de informaţii şi energie). Într-un astfel de spaţiu există fotoni care pot fi măsuraţi destul de exact cu unele aparate specifice.

În experimentul lui Poponin, aceşti fotoni s-au distribuit, aşa cum era de aşteptat, în mod dezordonat, fără să respecte o anumită ordine.
Apoi a fost introdus ADN uman în această eprubetă vidată. Şi acum s-a produs un lucru foarte surprinzător. ADN-ul uman avea o influenţă directă asupra fotonilor: printr-o forţă misterioasă, el ordona fotonii în forme regulate.
Acest aspect este foarte, foarte profund, deoarece arată că substanţa din care suntem creaţi, adică ADN-ul, are o influenţă directă asupra particulelor din care este creată lumea înconjurătoare, adică fotonii atomilor. 

Este prima dată când ştiinţa occidentală a demonstrat ceea ce tradiţiile spirituale străvechi au spus cu mult timp în urmă: suntem parte integrantă din această lume şi o influenţăm în permanenţă.
Iar experimentul nu se opreşte aici… Când ADN-ul uman a fost extras din eprubetă, fotonii s-au comportat ca şi cum ADN-ul era încă prezent acolo. Şi-au păstrat poziţia lor ordonată. Fotonii şi ADN-ul uman încă mai păstrau legătura, deşi fuseseră separaţi fizic. Părea că un anume câmp subtil încă le ţinea conectate.

Concluzia experimentului lui Poponin a fost aceea că există un câmp cuantic care ne uneşte cu tot ceea ce există în jurul nostru. Prin intermediul acestui câmp, suntem mereu în legătură cu toţi şi cu toate, fie că suntem conştienţi sau nu de aceasta.


3. ADN-ul uman este influenţat, la rândul său, de sentimente

Senimentele umane care izvorăsc din inimă, având în spate convingerile noastre puternice, modifică efectiv forma ADN-ului, iar acesta influenţează atomii, după cum am văzut.
S-au testat efectele sentimentelor pure asupra ADN-ului. Pentru aceasta a fost izolat ADN de la diferite persoane  în câte o eprubetă. Aceste eprubete cu ADN au fost supuse unor puternice câmpuri emoţionale. Pentru aceasta, subiecţii experimentului au folosit diferite tehnici emoţionale şi spirituale.

S-a observat un lucru care, protrivit vechilor legi ale fizicii, nu ar fi trebuit să se petreacă. În timp ce participantul emitea un câmp emoţional puternic, au putut fi măsurate reacţii electrice la nivelul ADN-ului. Persoanele care au participat la acest test puteau influenţa  molecula de ADN din eprubetă doar prin intermediul emoţiilor lor puternice.
Când subiecţii experimentului emiteau stări de iubire, recunoştinţă, molecula de ADN se dilata, lanţurile ADN-ului se deschideau, se măreau.
Când subiecţii respectivi trăiau stări de furie, frustrare, stres, molecula de ADN se micşora şi bloca astfel multe din codurile sale, răspunzând emoţiilor negative printr-o evidentă contracţie.
S-a observat astfel, în mod empiric, cum emoţiile, convingerile, sentimentele noastre pot modifica structura moleculei de ADN, precum şi ordonarea acesteia în celule.
Mai mult chiar, oamenii de ştiinţă au remarcat că această blocare a codurilor ADN putea fi anulată deîndată ce experimentatorii emiteau din nou stări de recunoştinţă, iubire şi fericire.

Aceste descoperiri, care au arătat că genele ADN-ului sunt modificate de energiile din exterior, stau la baza întemeierii unei noi ştiinţe, denumită Epigenetică. Creierul este un centru de comandă care interpretează evenimentele din exterior şi apoi trimite în trup semnale corespunzătoare. Printre aceste semnale se numără atât reacţiile  biochimice, cât şi undele electromagnetice. Aceste semnale influenţează în mod direct celulele şi produc astfel modificări ale codurilor lor genetice.

Cu ajutorul unui ceas atomic foarte precis, s-a măsurat diferenţa de timp dintre emiterea unei emoţii şi reacţia ADN-ului. S-a observat că reacţia ADN-ului avea loc întotdeauna simultan.
Tot ceea ce gândim şi simţim, ADN-ul nostru percepe în mai puţin de o nanosecundă (0,000000001 secunde), iar aceasta indiferent dacă mostra de ADN se află lângă noi sau pe cealaltă parte a Pământului.

Concluzia?
Gândurile şi sentimentele noastre pot modifica ADN-ul, iar ADN-ul modifică în mod direct materia din care este structurată lumea.

Atunci când trăim anumite stări, cum ar fi, de exemplu, compasiune, iertare, dragoste, dar şi stări negative, ca de exemplu mânie ură, supărare, gelozie, noi influenţăm direct structura ADN-ului nostru, iar aceste modificări se propagă în trupul nostru, cât şi în afara noastră pe distanţe extraordinar de mari, datorită câmpului cuantic, influenţând tot ceea ce există în această lume."

Fragmente din FILMUL “Legea rezonanţei”
În documentar apar oamenii de stiinta: Dr. Bruce H. Lipton, Gregg Braden, dr. Rupert Sheldrake, Prof. Dr. Dr. Ervin Laszlo, Prof. Dr. Fritz A. Popp, Lynn McTaggart Bärbel Mohr, Prof. Dr. James Hurtak, Dr. Masaru Emoto, dr. Eric Pearl, prof. dr. Hans-Peter Dürr, Dr. James L. Oschman, Dr. John Hinwood, Dr. James M. Sigafoose, Patricia Atanas, Dr. Peter Bancel, Renée Coltson, dr. Desiree Hurtak, Anna Rocker, Isabelle de Fallois, Michaela Merten, Julia Franckh, Fantuzzi, Lionel Wharton si Max Alberti.


joi, 4 octombrie 2012

Romania 2012 - anul marilor descoperiri arheologice

~ Articol de Valentin Roman ~

Cercetarile arheologice desfasurate in acest an in diverse puncte din tara noastra au scos la lumina un numar impresionant de vestigii ce apartin unor perioade diverse, de la eneolitic pana in epoca moderna. Unele elemente descoperite de arheologi au o insemnatate exceptionala, mai ales atunci cand vorbim de placi care contin scriere sau asezari care pot fi catalogate drept printre cele mai vechi din Europa. Va propunem, in cele ce urmeaza, o sinteza a rapoartelor din teren la nivelul anului 2012.


Tărtăria, descoperirile continuă

Lucrările la autostrada Orăştie – Sibiu scot la iveală bogății arheologice de senzație. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a anunţat, recent, descoperirea unui depozit de piese de bronz şi fier, pe traseul autostrăzii Orăştie – Sibiu, vestigiile datând din perioada epocii fierului.„În cadrul sitului 7 (km 14+100-km 14+500), identificat şi sub denumirea Tărtăria 1, a fost descoperit un depozit de piese de bronz şi fier datând din perioada epocii fierului (sec. IX–VIII a. Chr.). Este vorba despre peste 200 de obiecte de bronz şi fier (podoabe, arme şi piese de harnaşament), depuse într-un vas ceramic”, se arată într-un comunicat al instituţiei.
MTI menţionează că este pentru prima dată când un depozit de acest tip şi datat în epoca fierului a fost găsit în contextul unei cercetări arheologice, nefiind o descoperire întâmplatoare. Descoperirea este una excepţională şi cu o semnificaţie ştiinţifică deosebită, notează instituţia. Cercetările arheologice pe traseul viitoarei autostrăzi, de pe coridorul IV pan-european, sunt coordonate de către Muzeul Naţional de Istorie a României.
Pe tronsonul Orăştie-Sebeş lucrările de diagnostic arheologic au indicat, în toamna anului trecut, existenţa a 11 situri, iar în martie 2012 au fost lansate cercetări în 6 dintre acestea.
Astfel, în raza administrativă a satului Tărtăria, din comuna Săliştea, judeţul Alba, cercetările arheologice preventive au evidenţiat o aşezare datând din perioada epocii fierului. Datele preliminare arată că atât aşezarea – preponderent pe baza analizei ceramicii – cât şi depozitul de bronzuri datează din perioada primei epoci a fierului. Vestigiile au fost aduse la Bucureşti, pentru conservare şi restaurare.


Locuire neîntreruptă de peste 2.000 de ani la Deva

Săpăturile efectuate cu ocazia lucrărilor de construire a lapidariumului muzeului de aici au scos la iveală vase dacice, o locuință de la începutul Epocii Bronzului, dar și obiecte aparținând Culturii Coțofeni
Statui, bucăți de zid dacic, coloane ori inscripții din marmură sau andezit, toate de dimensiuni mari și foarte valoroase, aflate în administrarea Muzeului Civilizației Dacice și Romane (MCDR) din Deva vor fi găzduite începând cu luna decembrie într-o construcție din metal și sticlă.
Zona în care va fi construit lapidariumul arată deja ca un șantier, iar de câteva luni, aici se realizează săpături arheologice în urma cărora au fost scoase la iveală numeroase vase cu o vechime de până la 4.500 de ani, dar și o locuință de la începutul Epocii Bronzului. Arheologii sunt încântați de comorile pe care le scot la iveală din praful istoriei, multe dintre acestea fiind în stare foarte bună, unele doar bucăți, însă recuperarea lor, cel puțin parțială, este posibilă cu ajutorul restaurărilor.
“Pe lângă o serie de complexe medievale pe care le-am descoperit aici, am găsit și vestigii mai vechi, din epoca dacică. Printre ele se află și o groapă menajeră cu mai multe fragmente de vase dacice, dar și mai vechi, de la începutul Epocii Bronzului, aparținând culturii Coțofeni, chiar și o locuință din această perioadă. Deci putem spune că Dealul Cetății și platoul de la poalele ei sunt locuite de circa 4.500 – 5.000 de ani”, a afirmat arheologul Marius Barbu.
Tot la Deva, o echipă de arheologi  curăța circa 60 de blocuri din calcar cu care a fost placat un zid dacic, descoperite în zona Grădiște din Munții Orăștiei, în zona sacră a Sarmizegetusei Regia. O parte dintre aceste bucăți erau inscripiționate cu tot felul de litere grecești, însă specialiștii nu au reușit încă să le deslușească, însă se presupune că sunt marcaje de meșter. Piatra era curățată cu soluții, iar după finalizarea acestei acțiuni, plăcile cu o vechime de circa 2.500 de ani vor fi expuse în viitorul lapidarium.


Descoperiri în județul Sibiu

O descoperire importantă care ne va face să înțelegem mai bine istoria a fost făcută în județul Sibiu.
Vorbim despre sute de obiecte care arată că strămoșii nostrii nu erau deloc înapoiați. Se pricepeau să prelucreze fierul și nu duceau lipsă de nimic, în locuințele lor primitive.
Vestigiile arheologice au fost descoperite de muncitorii care săpau la Autostrada Sibiu – Nădlac. Lucrările au scos la iveală o așezare care se întinde pe 5 kilometri și de care nimeni nu a avut habar.
Arheologii au scos la lumină unelte, arme, chiar și ace de siguranta asemeni celor din zilele noastre. Cel mai prețios obiect a fost găsit însă într-un mormânt. Este vorba despre un car, în miniatură. Obiectul din fier, rupt în 80 de bucăți, a fost reconstruit, asemeni unui puzzle de către arheologi.
Arheologii au mai descoperit sute de bănuți, majoritatea din argint, din vremea dacilor. Monedele grecești au pe avers vaca alăptaâd un vițel și numele magistratului monetar, iar pe revers un pătrat înstelat. Specialiștii Muzeului Brukenthal au expus deja comoara si vizitatorilor.


Unul dintre cele mai vechi orașe din Europa, identificat la Turdaș

Cercetările arheologice de pe traseul viitoarei autostrăzi Sibiu-Nădlac au scos la iveală primul oraş din Transilvania – aşezarea neolitică de la Turdaş, judeţul Hunedoara, care era un centru regional de producţie şi distribuţie a ceramicii.
Sabin Luca, directorul Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, instituţie care a coordonat o parte din lucrările arheologice de pe traseul viitoarei autostrăzi Sibiu-Nădlac, a declarat că în punctul Luncă din judeţul Hunedoara, în apropierea râului Mureş, a fost descoperit primul oraş din Transilvania – aşezarea neolitică de la Turdaş, care datează “de dinainte de piramide”.

Suprafaţa cercetată de arheologii sibieni, între lunile mai – noiembrie 2011, a fost de aproximativ 11 hectare, “o cercetare arheologică imensă, peste orice standard în Europa”.
Aşezarea de la Turdaş era cunoscută de arheologi încă de la jumătatea secolului al XIX-lea, datorită materialului deosebit de bogat descoperit, inclusiv Sabin Luca conducând, din 1992, timp de opt ani, cercetări arheologice în zonă, împreună cu Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, însă acestea au fost de mici dimensiuni.
“Primele cercetări au fost făcute în jurul anului 1850. Poate că e unul din primele situri cercetate în România. Iar prima cercetare sistematică s-a făcut în 1875, de prima femeie arheolog din zona aceasta a Europei, Zsofia Torma”, a mai spus Luca.
Explicaţia materialului arheologic foarte bogat, descoperit de-a lungul timpului în zonă, stă în faptul că această aşezare, estimată la 100 de hectare suprafaţă, era de fapt un oraş, lucru dovedit de existenţa fortificaţiilor din lemn, unul chiar consacrat religios, dovadă fiind sacrificiile umane descoperite.
“De ce spun că e primul oraş din Transilvania, ca să nu spun cel puţin din sud – estul Europei: pentru că am descoperit un sistem de fortificaţie, de împrejmuire, compus din 11 palisade şi şanţuri succesive, pe o profuzime de 200 de metri. Am descoperit două porţi de intrare în sistemul de fortificaţie, cu turnuri, totul din lemn. Acest sistem, de o aşa de mare dimensiune, nu s-a putut cerceta în Europa fiindcă costă foarte mult. Am surprins aceste palisade, şanţuri, turnuri, care ocroteau un nucleu care, din punctul meu de vedere, în stadiul iniţial avea cam 100 de hectare împrejmuit. Faptul că este consacrat după toate regulile se observă din faptul că, la distanţe de aproximativ 200 de metri, în interiorul primei sau celei de-a doua fortificaţii este pus câte un sacrificat. Am găsit vreo cinci (schelete – n.r.). Ceea este curios este că nici unul nu e în aceeaşi poziţie, deci e clar că e sacrificiu, nu este o înmormântare. I-au sacrificat în diverse ritualuri. Sunt puşi fie pe burtă cu mâinile şi picioarele legate, fie pe spate cu mâinile şi picioarele legate, fie cu capul tăiat şi pus pe piept”, a declarat directorul muzeului Brukenthal.
Potrivit acestuia, aşezarea de la Turdaş a fost un centru regional de producţie şi distribuţie a ceramicii, fapt dovedit de descoperirea unui număr foarte mare de cuptoare şi obiecte din ceramică, de la vase, în stilul Turdaşului, “unic în Europa”, până la statuete antropomorfe, zoomorfe, şi “statuete pe tron”, care exemplifică regalitatea şi care au mai fost găsite doar în “două – trei situri din Europa”.
“Trebuie să ne gândim la un mare centru regional al acelui moment. (…) Am găsit explicaţia asupra numărului mare de vase şi statuete de lut descoperite aici. Am găsit 60 de cuptoare pentru arderea obiectelor de mici dimensiuni şi singura concluzie care se poate trage este că aici se făcea plastica de statuete, idolii, pentru o ţară. Şi această mare aşezare sacră cu caracter urban livra aceste piese, consacrate deja, spre comunităţi. E singura aşezare din toate cele cercetate până acum din Europa neolitică care are un număr aşa mare de cuptoare. (…) Putem argumenta ideea că suntem în faţa unei aşezări protourbane aidoma marilor aşezări din Orient, o aşezare care avea sigur regi, datorită statuilor pe tron”, a explicat Sabin Luca.
În situl de la Turdaş au fost descoperite şase orizonturi diferite, datate în neoliticul timpuriu, eneoliticul timpuriu şi dezvoltat, perioada dacică şi cea medievală, în jurul secolului XII.
Potrivit lui Luca, aşezările neolitice descoperite aici erau suspendate, la şase-opt metri înălţime, datorită inundaţiilor, localnicii dovedind cunoştinţe inginereşti şi datorită sistemului de fortificaţii care a rezistat calamităţilor. De asemenea, s-a putut dovedi existenţa în acea perioadă a “metalurgiei cuprului, lucru ce toată lumea bănuia până acum”.
“Săpăturile din ultimul an şi jumătate au creat un nou muzeu, avem deja mii de piese întregi restaurate, extrem de reprezentative, unicat, de la ceramică la metal, de la piatră la os. La cercetarea aceasta se va mai lucra patru-cinci ani până când vom tipări volumele. (…) Până acum s-a cercetat un eşantion ceramic de doi-trei la sută şi s-a cercetat cam trei-patru la sută din oase. La cea mai mare cercetare din Europa nu poţi să estimezi nimic, decât că la final vom raporta cel mai mare eşantion ceramic cercetat în Europa, cel mai mare eşantion osteologic cercetat în Europa, cel mai mare, pentru că ăsta a fost norocul nostru”, a adăugat Sabin Luca.

Morminte din Epoca Bronzului, găsite lângă Ploiești

Un mormânt din Epoca Bronzului, vechi de aproximativ 5.000 de ani, a fost descoperit de arheologi la ieşirea din municipiul Ploieşti spre Târgovişte. În interiorul mormântului, care se afla sub o movilă de 1,1 metri, au fost descoperite rămăşiţele unei persoane tinere, resturile umane nefiind însoţite de alte obiecte.
De asemenea, în apropiere de zona în care a fost descoperit acest mormânt se mai află încă cinci tumuli.
Alte trei morminte din Epoca Bronzului au fost descoperite în luna septembrie a anului trecut în localitatea prahoveană Păuleşti, la câţiva kilometri de municipiul Ploieşti, iar un alt mormânt, vechi de 4.500 de ani, a fost descoperit în luna iunie a anului 2011 la Ariceştii Rahtivani.


Noi descoperiri și la Buridava

Specialiştii Muzeului Judeţean Vâlcea, în urma cercetărilor efectuate în aşezarea dacică „Buridava”, de la Ocnele Mari, au făcut o serie de descoperiri arheologice.
Despre aceste descoperiri, Claudiu Tulugea, directorul Muzeului Judeţean Vâlcea, a spus: 
“În urma cercetărilor arheologice întreprinse de Muzeul Judeţean Vâlcea, în colaborare cu Universitatea Piteşti -Facultatea de Istorie, au fost descoperite la poalele dealului Cosota, în aşezarea dacică „Buridava”, de la Ocnele Mari, o serie de fragmente ceramice. Este vorba de ceramică lucrată la roată, dar şi ceramică făcută cu mâna. Avem şi ceramică uzuală, care se folosea în viaţa de zi cu zi, dar şi ceramică de bună calitate folosită de aristocraţia dacică”.
Există un singur nivel de locuire de epocă geto-dacică. De asemenea, au mai fost descoperite opt vetre de locuire, cu două gropi, pe care le considerăm că ar fi gropi ritualice (de cult). S-au mai descoperit două lame de cuţit, două fibule de secol I d. Hr, şi o formă ceramică imitaţie Khantaros datată tot secol I d. Hr.
“Cercetările arheologice din acest an s-au încheiat săptămâna trecută şi sperăm ca în 2013, în funcţie de fondurile de care va dispune atât Universitatea din Piteşti, cât şi Muzeul Judeţean Vâlcea, să continuam cercetările arheologice”, a mai precizat Claudiu Tulugea.


Sebeș, o zona intens populată în neolitic

Pe traseul viitoarei autostrăzi Deva-Sibiu, tronsoanele dintre Orăştie-Sebeş şi Sebeş-Miercurea Sibiului lucrează şi arheologi de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia.
S-au constatat următoarele de către arheologii albaiulieni în zona viitoarei autostrăzi Deva-Orăştie-Sebeş-Sibiu:

I. Situl arheologic Sebeş/Lancrăm – Glod (sector 1 – km 26+990 – 27+120, sector 2 – sens giratoriu bretea Lancrăm Nord).
În urma săpăturilor arheologice desfăşurate pe traseul viitoarei autostrăzi, mai precis între km 26+990 şi 27+120, pentru primul sector şi viitorul sens giratoriu de pe breteaua Lancrăm N, pentru cel de-al doilea, la ieşire din Lancrăm, spre Sebeş, pe partea dreaptă, au fost descoperite vestigii aparţinând unor aşezări din prima epocă a fierului şi epoca medieval timpurie.

Este vorba de două sate de agricultori care au ocupat, la o diferenţă de aproape 2000 de ani, aceeaşi terasă aflată în marginea unui pârâu care se vărsa în râul Mureş. Primul sat era locuit acum 2500-3000 de  ani (începutul primei epoci a fierului, cultura Gava), oamenii micii comunităţi de aici locuind în colibe construite din lemn şi lut, acoperite cu stuf. Mâncarea era adăpostită în gropi săpate în pământ. Ei se ocupau cu creşterea animalelor, cultivarea plantelor, vânătoarea.

Mai târziu (acum 900 de ani, epoca medievală timpurie), altă comunitate de oameni îşi întemeiază un alt sat, având ocupaţii asemănătoare. Locuinţele sunt tipice acestei perioade, de formă patrulateră, cu dimensiuni considerabile, prevăzute cu vetre (instalaţii de încălzire). Cea mai mare parte a materialului arheologic descoperit constă în ceramică, aparţinând categoriei uzuale.
Ca elemente de inventar mai deosebite se pot enumera 2 lame de cuţit, două pandantive de bronz, două inele de buclă, din argint, fusaiole. Printre obiectele speciale se numără şi un idol fragmentar.

II. Situl arheologic Sebeş – între km 29+850 şi 30+090. 
În punctul Între Răstoace au fost cercetate vestigii din trei epoci diferite: 

1. Necropolă cu 62 de morminte de incineraţie din Epoca Bronzului (cultura Wietenberg, aprox. 2000 Î. Chr.), cea mai mare cunoscută până în prezent aparţinând acestei culturi; arderea mortului se făcea în afara necropolei, probabil. Resturile cinerare erau adunate după răcirea rugului funerar, practicându-se o selecţie a oaselor.
Acest fapt este demonstrat de lipsa cenuşei şi a cărbunelui din urne. În cele mai multe cazuri, oasele se regăsesc la baza vasului urnă. Peste urnă era aşezat un vas cu rol de capac, în cele mai multe morminte fiind depus cu gura în sus. 

2. O aşezare din Epoca Fierului, din care au fost identificate şi cercetate 6 complexe arheologice, între care şi locuinţe (cultura Gava, aprox. sec. XI-IX Î. Chr.).
Printre materialele arheologice din această perioadă se remarcă diferite tipuri de vase din lut ars (vase bitronconice, străchini, căni), căţei de vatră din lut ars, un ac de păr şi o daltă cu toc de înmănuşare (ambele confecţionate din bronz). 

3. Două complexe arheologice din epoca migraţiilor, de fapt două locuinţe din această perioadă, cu o amenajare din pietre care par să le delimiteze. Ca inventar arheologic au fost descoperite fragmente ceramice şi vase de animale. De asemenea, a mai fost descoperit un complex cu funcţionalitate şi datare incertă (în stadiul actual al cercetării).

III. Situl arheologic Sebeş – Podul Pripocului, între km 32+250 şi 32+550. 
În urma săpăturilor arheologice desfăşurate pe traseul viitorului tronson de autostradă Orăştie-Sibiu, în locul numit Podul Pripocului din localitatea Sebeş, au fost descoperite vestigii care se întind pe un larg palier cronologic, respectiv din perioada eneoliticului, Epocii Bronzului, La Tene, epoca post-romană, evului mediu timpuriu şi chiar modernă şi contemporană.

Din perioada de tranziţie a Epocii Pietrei spre cea a Bronzului avem descoperite gropi menajere, care conţineau fragmente ceramice. Cele mai spectaculoase descoperiri sunt mormintele de inhumaţie descoperite în stare bună de conservare, apartinând epocii migraţiilor. Două şanţuri, din epoci recente, ne confirmă continuarea practicării agriculturii în această zonă.

IV. Răhău – între km 35+150 şi 36+500. 
Cercetările arheologice preventive de aici nu s-au încheiat, ele fiind în curs de desfăşurare. Principalele descoperiri: gropi menajere şi de provizii, un şanţ (cel mai probabil de împrejmuire sau, eventual, şi de apărare), care înconjoară aşezarea, bordeie, locuinţe de suprafaţă de formă aproximativ patrulateră, de mari dimensiuni, cu foarte mult chirpic ars şi multă ceramică, o parte din ea ornamentată cu pictură.

Sub podinele (sparte) ale unora dintre construcţii se aflau depuse schelete umane aparţinând epocii migraţiilor (gepide). Toate acestea (cu excepţia mormintelor gepide) aparţin epocii eneolitice, cultura Petreşti (cca. 4500 Î. Chr.). Vorbind de cultura Petreşti, cele mai spectaculoase descoperiri sunt construcţiile de suprafaţă, de mari dimensiuni (unele dintre ele ajungând chiar la o lungime de aproape 20 de m şi o lăţime de 10 m, îndeplinind, cel mai probabil, rolul de „temple”, „sanctuare” sau „case ale comunităţii”). Acestea erau împodobite cu capete de animale (de taur în special), realizate tot din lut ars, aşa cum ne arată, spre exemplu, un bot aparţinând acestui animal descoperit la demontarea uneia dintre aceste construcţii.

Idolii, atât antropomorfi, cât şi zoomorfi, nu lipsesc nici ei, la fel ca și protomele zoomorfe de pe anumite vase. De asemenea, au fost descoperite unelte de os şi de silex. Alte construcţii, tot de suprafaţă, dar de dimensiuni ceva mai mici, îndeplineau rolul de locuinţe. Toate acestea ne îndreptăţesc să credem că aici a existat o foarte importantă aşezare a culturii Petreşti, nu numai din punct de vedere economic, dar mai ales spiritual, un adevărat „centru” în acest sens.

În plus, în imediata vecinătate a aşezării a fost descoperită şi este în curs de cercetare, prima necropolă descoperită vreodată a acestei culturi  (de fapt cimitirul care deservea așezarea succint descrisă mai sus). În jurul km 36 a fost descoperită o aşezare medievală, cu gropi de provizii şi menajere, locuinţe, dar şi morminte aparţinând Epocii Bronzului (cultura Noua) si epocii migraţiilor (Gepide).

În prezent, descoperirile rezultate (şi care vor rezulta în continuare) în urma cercetărilor arheologice preventive efectuate de Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia în cele patru situri enumerate mai sus sunt în curs de restaurare şi prelucrare ştiinţifică de către membrii colectivului de cercetare, cele mai reprezentative urmând să-şi ocupe locul în expoziţia de bază a instituţiei noastre. De asemenea, după finalizarea prelucrării ştiinţifice a acestor descoperiri, ele vor vedea lumina tiparului prin apariţia unor volume şi studii de specialitate, intrând astfel în circuitul ştiinţific românesc şi internaţional.

Sursa: http://adevaruldespredaci.ro/


P.S.
- 08.10.2012-
Este de necrezut pana unde poate ajunge reaua-vointa si prostia sistemului, doua dintre aceste situri arheologice risca deja sa fie distruse. Mai multe detalii in articolul de mai jos:
Siturile de la Turdas si Tartaria ar putea fi aproape distruse (video)

- 11.10.2012-
Daca vrei sa iei atitudine impotriva acestei nedreptati, semneaza si tu petitia de mai jos:
Semneaza petitia: "Stopați atentatul la istoria străveche a neamului!"