joi, 12 noiembrie 2009

O floare rosie cu tulpina verde...

Intr-o zi un baietel s-a dus la scoala. Baietelul era mic, iar scoala era mare. Dar cand baietelul a vazut ca intrarea in clasa lui se facea printr-o usa direct din curte a fost foarte fericit… iar scoala nu i s-a mai parut atat de mare ca la inceput.

Intr-o dimineata cand baietelul se afla in clasa, profesoara le-a spus copiilor:
-Astazi o sa facem un desen.

-Grozav, a spus baietelul, caci ii placea foarte mult sa deseneze. Stia sa deseneze o multime de lucruri: lei si tigri, pui si vaci, trenulete si vapoare. Si si-a scos cutiuta cu creioane colorate si a inceput sa deseneze…

Dar profesoara a zis:
-Asteptati! Nu incepeti inca! Si a asteptat pana cand toti copiii au fost pregatiti.
-Acum o sa desenam o floare, a zis profesoara.

“Grozav” s-a gandit baietelul, caci ii placea sa deseneze flori. Si a inceput sa deseneze flori frumoase, si le-a colorat in roz, portocaliu, albastru.

Dar profesoara le-a zis copiilor:
- Asteptati, va voi arata eu cum sa colorati. Si a desenat o floare rosie cu o tulpina verde.
- Acum puteti incepe, a zis profesoara.

Baietelul a privit floarea profesoarei, apoi s-a uitat la floarea sa. A lui era mai frumoasa decat a profesoarei; dar n-a spus nimic. A intors doar pagina si a desenat o floare ca cea a profesoarei… Era rosie, cu o tulpina verde.

Intr-o alta zi, cand baietelul intrase in clasa prin usa din curte profesoara le-a spus copiilor:
- Astazi o sa facem ceva din argila.

-Grozav, a spus baietelul, caci ii placea sa lucreze cu argila. Stia sa faca tot felul de lucruri din argila: serpi si oameni de zapada, elefanti si camioane. Dar a asteptat pana ce toti copiii au fost gata.
- Acum o sa facem o farfurie, a zis profesoara.

„Grozav”, s-a gandit baietelul caci ii placea sa faca farfurii de toate formele si marimile. Si a inceput sa faca farfurii de toate formele si marimile.

Dar profesoara le-a spus copiilor:
- Asteptati, va arat eu cum se face! Si le-a aratat cum sa faca o farfurie adanca.
- Asa! Acum puteti incepe!, a zis profesoara.


Baietelul s-a uitat la farfuria profesoarei si apoi la ale sale. Ii placeau mai mult farfuriile lui, decat farfuria adanca a profesoarei. Dar n-a spus nici un cuvant. Si-a transformat farfuriile lui intr-o bila mare de argila din care a facut o farfurie adanca si mare ca cea facuta de profesoara.

Si foarte curand baietelul a invatat sa astepte si sa priveasca si sa faca lucruri ca cele facute de profesoara, si foarte curand n-a mai facut nimic de unul singur.

Si s-a intamplat intr-o zi ca baietelul si familia lui s-au mutat intr-o alta casa, intr-un alt oras. Si baietelul a trebuit sa mearga la scoala. Scoala cea noua era si mai mare si nu mai avea nici o usa prin care sa intre direct din curte in clasa lui. Trebuia sa urce niste trepte inalte si sa mearga de-a lungul unui coridor lung pana ajungea in clasa lui.

In prima zi de scoala profesoara le-a zis copiilor:
- Astazi o sa facem un desen!
- Grozav, a zis baietelul, si a asteptat sa-i spuna profesoara ce sa faca…

Dar ea n-a zis nimic. S-a plimbat prin clasa. Cand a ajuns langa baietel i-a spus:
- Tu nu vrei sa desenezi?
- Ba da, a zis baietelul.
- Ce desen facem?
- Nu stiu pana nu-l faci, a zis profesoara.
- Cum sa-l fac? zise baietelul.
- Cum isi place tie! raspunse ea.
- Sa-l colorez cum vreau eu? a mai intrebat baietelul.
- Cum vrei tu!, a fost raspunsul ei. Daca toti ati face acelasi desen , si l-ati colora la fel, cum sa stiu eu cine l-a facut?
- Nu stiu, zise baietelul.

Si a inceput sa deseneze o floare rosie cu o tulpina verde…

Morala?

Creativitatea umana este un dar nepretuit. Iti aduci aminte de usurinta cu care puteai sa iti imaginezi jocuri cand erai copil, sau sa vezi in jucaria de carpe cea mai frumoasa papusa din lume? Cine spune ca floarea trebuie sa aiba petale rosii si frunze verzi? Puterea de a fi creativi este ceea ce ne defineste ca oameni.

Einstein spunea ca “Mintea intuitiva este un dar sacru iar mintea rationala este servitorul ei de incredere. Am creat o societate care onoreaza servitorul si a uitat darul. ”


dupa Jack Canfield


Sursa: http://www.damaideparte.ro/index.php/369/369/

luni, 9 noiembrie 2009

Maybe tomorrow...


We have many wishes in our life, we want to get somewhere, we want to BE „something”, except what we are at the present moment.

We always think that, in order to get where we want, we have to gain more experience, to attend one more course, to prepare ourselves etc. There is always something more to do when we plan to be ourselves.
And it isn’t natural to be this way: you cannot plan on being you. You are or you aren’t. And when you choose being, just like that, it doesn’t matter how much experience you’ve gained or what courses you attended. You simply exist and vibrate here and now.

When you really want to do something stop waiting for the right moment, that moment is NOW. Spaţiere de la stânga la dreaptaSimply choose being, doing what you want and existing through what makes you vibrate. Choose acting in the desired direction, which you feel clearly, without conditioning.

When you postpone something ask yourself what are you afraid of?! Ask yourself if you wait for the right moment because you actually don’t know what you really want... Or you wait for the right moment because it’s just easier in your confort area where you know what is going to happen?
Are you afraid of failure? Or maybe are you afraid of success? Which way will you go? Imagine yourself old and looking back you realize how many things you could have done if you didn’t say to yourself: maybe tomorrow... maybe when I’d be ready... maybe some day.

And don’t forget, you are special and TODAY, for sure, you are ready to be the way you are! Do not put off till tomorrow!

Article by Delia Muresan

Poate maine...

Articol de Delia Muresan

In viata avem multe dorinte, vrem sa ajungem undeva, vrem sa FIM “ceva”, mai putin sa fim noi asa cum suntem in acel moment.

Ne gandim tot timpul ca pentru a ajunge unde vrem trebuie sa mai acumulam experienta, sa mai facem un curs, sa ne pregatim etc. Intotdeauna mai e ceva de facut atunci cand ne planificam sa fim noi.
Si nu e normal sa fie asa: sa fii tu nu se poate planifica. Esti ori nu esti. Iar cand alegi sa fii pur si simplu nu mai conteaza cata experienta ai, ce cursuri ai urmat, ci pur si simplu tu vibrezi si existi aici si acum.

Atunci cand iti doresti sa faci ceva cu adevarat nu mai astepta momentul potrivit, acela este ACUM. Alege sa fii, sa faci ceea ce vrei si sa existi prin ceea ce vibrezi, pur si simplu. Alege sa actionezi in sensul pe care ti-l doresti, pe care clar il simti fara a-ti impune vreo conditionare de niciun fel.

Atunci cand amani intreaba-te de ce ti-e frica?! Intreaba-te daca astepti momentul potrivit pentru ca de fapt tu nu stii ce iti doresti? Sau astepti momentul potrivit pentru ca e mai bine in zona de confort unde stii ce te asteapta?
Ti-e frica de esec? Sau poate ti-e frica de succes? Dar tu incotro vrei sa te indrepti? Imagineaza-ti ca ai o varsta inaintata si cand te uiti inapoi te gandesti cate ai fi putut face daca nu ti-ai fi spus: poate maine… poate cand voi fi pregatit.. poate intr-o zi.

Nu uita, esti deosebit si AZI cu siguranta esti pregatit sa fii asa cum esti! Nu lasa pe maine!

miercuri, 4 noiembrie 2009

Spoonfeeding

A rabbi spoke with God about heaven and hell.

"I will show you hell," God said, and they went into a room which had a large pot of stew in the middle.

The smell was delicious, but around the pot sat people who were famished and desperate. All were holding spoons with very long handles which reached to the pot, but, because the handles were longer than their arms, it was impossible to get the stew back into their mouths.

"Now I will show you heaven," God said, and they went into an identical room. There was a similar pot of stew, the smell was delicious, and the people had identical spoons, but they were
well-nourished and happy.

The rabbi looked puzzled.

"It's simple," God said. "You see, the people here have learned to feed one another."

(Medieval Jewish story)


Moral: There is nothing we can't achieve if we work together.

luni, 2 noiembrie 2009

Zbucium de copil

~ Articol de Ovidiu Miron

La scoala mi se spune zi de zi ca “doar daca” iau note mari am sanse de a obtine o slujba “sigura” si “bine platita”. Acasa sunt certat ca am luat nota mica la fizica, desi mie imi place muzica si acolo sunt cel mai bun din clasa. Ieri am vazut cum profesoara de limba romana ii explica (desi, “ragea” ar fi un termen mai potrivit) unui coleg de ce va ajunge el sa umble cu vaca si cum nu e “absolut nimic” in capul lui. Colegul nu este foarte talentat in a compune un eseu. Dar mie mi se pare un geniu in informatica. D

De ce tot fac pe desteptii cu noi?

Cand m-am intors azi acasa, parintii iar m-au luat deoparte: “Suntem foarte ingrijorati cu tine. Scoate-ti gargaunii cu muzica ta din cap!”. Apoi m-au intrebat de ce fiul colegului lor de serviciu a luat 9 la matematica, iar eu doar 7. Mi-e greu. Mi-e foarte greu.
La noi in oras tocmai s-a lansat un partid in campania electorala. Eu sunt mic, dar tot am avut senzatia ca sunt luat de idiot (am auzit cuvantul asta la aia mai mari)! :D
Pe banca din fata blocului, de 3 saptamani doarme un nene. Prietenii imi spun ca a fost muncitor la uzina, dar ca fabrica lui nu mai este. Apoi mi-am adus aminte de discursurile politicienilor.

Am senzatia ca asist la o piesa de prost gust acompaniata de un sunet ciudat

Eu nu cred ca saracia e nobila. Eu vreau sa compun cantece. Si sa castig bani din asta. Cel mai bun prieten al meu vrea sa devina jucator profesionist de sah. Aproape ca parintii nu il mai primesc acasa.
Zi de zi mi se spune din toate directiile: “Nu mai visa atat!”. Dar mie imi place. Anul trecut am visat ca voi ajunge cunoscut prin ce voi compune. Si ziarul local a publicat versurile unei piese scrise de mine. Atunci mi-am dat seama ca asta e drumul. Sa visez, sa cred si sa muncesc pentru asta.
Eu stiu ce vreau de la viata. Imi doresc sa fiu fericit. Iar eu nu pot fi fericit fara muzica, asa cum Marius nu poate fara sah. Cred ca de cele mai multe ori, cei din jur au intentii bune cu mine. Doar ca ei nu inteleg ce vreau eu de fapt.
Si, daca ma gandesc bine, nici n-au cum sa inteleaga. Ei sunt ei, eu sunt eu. Am ajuns la o concluzie ce nu imi da pace de 3 nopti. Viata oamenilor seamana doar in aparenta. In realitate, difera de la om la om. Si sunt o mie de lucruri distincte! Cred ca ne asemanam doar prin faptul ca suntem diferiti. Azi noapte pe la 3 mi-a venit ideea asta.
De asta nu imi urasc profesorii sau parintii. Le respect punctul de vedere. Dar de facut, tot ca mine voi face. Si inca ceva. Uitasem sa va spun, dar mie imi place de o fata venita la noi in tara tocmai din Nigeria. Si ei ii cam place de mine. :) Parintii au fost socati cand au auzit asta! Eu ii inteleg. Apoi ies la o plimbare cu Chimma.