sâmbătă, 23 aprilie 2011

Cantecul Pastelui

Invierea Mantuitorului

Darurile pe care le dobandim prin Invierea Domnului Iisus Hristos

Praznuim Invierea Domnului, cea mai importanta zi din viata unui crestin ortodox. Invierea Mantuitorului inseamna pentru noi dobandirea vietii vesnice.
Unul dintre cei mai importanti duhovnici ai neamului nostru, parintele Teofil Paraian, de la Manastirea Sambata, ne descopera darurile acestui mare eveniment din istoria omenirii.

Iertarea pacatelor
Dupa cum spune parintele Teofil Paraian, „darul cel mai deosebit, darul care izvoreste din Invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, este iertarea pacatelor. Fara iertarea pacatelor nu pot fi traite celelalte daruri ale Invierii. Sfantul Evanghelist Ioan istoriseste ca Domnul Hristos, in cea dintai zi a Invierii Sale, a suflat peste ucenicii Sai si a zis: «Luati Duh Sfant, carora le veti ierta pacatele le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute». Deci, iertarea pacatelor este in legatura cu Invierea. Stiti ca Sfantul Ioan Gura de Aur, in cuvantul de la Pasti, zice: «Nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate, ca iertarea din mormant a rasarit», si asta pentru totdeauna, pana la sfarsitul lumii, pentru ca pana la sfarsitul lumii este si putinta de a pacatui, este si darul de a ierta.“

Bucuria si curajul
„Bucurati-va!“ este cel dintai lucru pe care L-a spus Hristos dupa Inviere. Este un salut si un indemn la bucurie. “Cand Domnul Hristos S-a intalnit cu femeile mironosite care se intorceau de la Mormantul gol le-a spus: «Bucurati-va!» si dupa aceea indata: «Nu va temeti!» Bucurati-va si nu va temeti. Sunt cuvinte din care intelegem ca Domnul Hristos vrea sa ne bucuram si ca din mormantul datator de viata al Mantuitorului izvorasc bucuria si curajul, netemerea. Curajul este o virtute crestina, o virtute morala pe care cu totii voim s-o avem, pentru ca numai asa putem manifesta credinta noastra in Mantuitorul“, spune parintele Paraian.

Pacea
Invierea Mantuitorului Hristos ne-a mai adus inca doua daruri. Cand S-a intalnit cu ucenicii Sai, le-a zis: „Pace voua!“. Prin acest cuvant, Domnul nu numai i-a salutat pe ucenicii Sai, ci le-a dat si pacea. „Domnul Hristos spune despre bucurie si despre pace ca sunt lucruri pe care El le da. Inainte de Sfintele Patimi, in cuvantarea de despartire, pe care a retinut-o in Evanghelia sa, Sfantul Evanghelist Ioan, e scris ca Domnul Hristos a zis: «Pace va las voua, Pacea Mea o dau voua.» Nu daruri cum da lumea va dau Eu, ci sa va dau pace, care-i mai presus de orice, dar si pentru care si celelalte lucruri primesc valoare.

Despre bucurie, Domnul Hristos a zis: «Deci si voi acum sunteti tristi, dar iarasi va voi vedea si se va bucura inima voastra si bucuria voastra nimeni n-o va lua de la voi.» S-au bucurat ucenicii ca L-au vazut pe Domnul dupa Inviere, au primit pacea Mantuitorului dupa Inviere si astfel s-au implinit cuvintele Mantuitorului dinainte de Patimire“, mai spune parintele Paraian.

Binecuvantarea
Cel de-al cincilea dar dobandit prin Invierea Domnului este binecuvantarea. Dupa ce si-a implinit pe pamant cele pentru care a venit El, Fiul lui Dumnezeu, S-a inaltat la ceruri, binecuvantandu-i pe ucenici.

„Binecuvantarea este mare lucru. Binecuvantarea arata bunavointa, binecuvantarea arata intotdeauna largimea de suflet. Pentru a primi binecuvantarea trebuie sa ducem o viata pe care Domnul Hristos S-o poata binecuvanta, o viata asemanatoare cu cea a ucenicilor, o viata asemanatoare cu cea a Maicii Domnului, pentru ca in Traditia Bisericii este ca si Maica Domnului a fost la Inaltarea Mantuitorului, asa cum a fost si atunci cand Duhul Sfant S-a pogorat peste Apostoli“, arata parintele Paraian.

Sa ne gândim la Cel Inviat
Catre finalul acestor invataminte, marele nostru duhovnic ne indeamna: „In aceasta zi de bucurie, care se continua tot cu zile de bucurie, in aceasta zi de pace, care se continua cu alte zile de pace, in aceasta zi in care stam cu sarbatorire in fata Mantuitorului Inviat, sa ne gandim la Domnul Hristos Cel Inviat si sa ne gandim la Duhul Sfant, Care si El este Duhul Sfant care da bucurie. Cu viata noastra, cu cele agonisite de sufletul nostru, sa cautam sa fim oameni care pot da incredere celorlalti oameni.

A fi cu Domnul Hristos inseamna a fi sub binecuvantare, a fi sub iertarea pacatelor, a fi in marginile pacii, in marginile bucuriei si ale netemerii."

Sursa: Ziarul "Gardianul" din 22.04.2006
           [Foto]

vineri, 22 aprilie 2011

Stergarul

~ de C. Ioanid

La Cina cea de Taina, in camera de sus,
Inconjurat de apostoli S-a ajezat Iisus.
Se varsa din sfesnic o galbena lumina
Pe painile calde, pe mielul fara vina.
Era placut prilejul si toate pregatite;
Dar, vai! ... uitase gazda o sluga a trimite:
Un rob sau o copila, ca-dup-a vremii lege,
Cureaua de pe glezne pe rand sa le dezlege,
Sa le aline talpa de colbul de pe drum.
Acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
Se intrebau in cuget cum vor sedea la ruga?
Sau cine-si va pune stergarul cel de sluga?
O, iata-i cum se-ncrunta privind cu tulburare;
Cand vasele cu apa, cand praful pe picioare
Si Duhul ii intreaba cu soapta lui usoara:

- N-ai vrea sa-ti pui tu, Petre, stergarul asta seara?
- Chiar eu?... Nu sade bine, eu doar sunt mai batran.
- Dar tu? Tu cel mai tanar?... "Eu stau langa Stapan".
- Dar tu? Intreaba Duhul acuma pe Andrei;
- Chiar eu? Sunt cel din urma la Domnul, dintre ei?
- Dar tu, ce doar tii punga? Eu am facut de-ajuns:
Am cumparat merinde si mielul l-am strapuns.
-Tu, Toma, nu vrei sa fii tu oare cel ce spala?
- Sunt trist!... se lupta-n mine o umbra de-ndoiala.
- Dar tu, Matei? Tu, Filip?, Dar tu Tadeu?... Dar tu....
Si-n fiecare cuget raspunsul a fost: NU! ...
Atunci lasandu-si braul si haina intr-un ungher,
S-a ridicat Stapanul, Cel coborat din cer
Si-nfasurand stergarul, S-a aplecat usor
Sa-si spele ucenicii, ca rob al tuturor!...

De-atunci pe apa vremii, atatia ani s-au dus!
Si-acum a cata oara, Se-aseaza iar Iisus
Prin Duhul Sfant sa-ntrebe pe cei ce-L inconjoara:
N-ai vrea sa-ti pui tu Gheorghe, stergarul asta seara?
Tu sora Marioara, tu Mircea, tu Mihai?
Frumos va fi odata acolo sus in rai!
Dar azi sunt mii de treburi!... Necazul greu ne curma
Nu vrei in lumea asta sa fii tu cel din urma?
E bun un vas de cinste; dar trebuie si-un ciob!...
Nu vrei sa fii tu frate, al fratilor tai rob?
Sunt rani neingrijite, sunt flacari ce se sting,
Batiste-n care lacrimi in taina se preling!

Sunt vaduve bolnave, batrani fara putere.
Sunt oameni singuratici, dornici de-o mangaiere,
Sunt prunci ramasi acasa, cu-o mama in spital,
Sunt suferinzi ce-astepta al Cerului semnal.
Se cere osteneala si jertfe uneori
Si nopti de priveghere si iarasi munca-n zori!
Nu manuind cuvantul cand harul nu ti-e dat;
Cat matura si acul si rufa de spalat!
Cat lingura in cratiti si roata la fantana,
Ciocanu-n tabla casei si-un gard la vreo batrana,
Sa stai de veghe noaptea, la cate-un capatai,
Sa-ntorci cu greu bolnavul, sa rabzi si sa mangai,
Sa-l scoti apoi la soare si sa-i alini amarul,
Nu vrei cu Mine frate, sa-ti infasori stergarul?
- Chiar eu? Nu sade bine. Eu doar sunt batran.
- Chiar eu? Eu sunt prea tanar, eu stau langa Stapan.
- Chiar eu? Chiar eu? acelasi si acelasi trist raspuns!

Atunci lasand sa cada cununa Lui si haina
Iubirea fara margini traindu-si iarasi taina
Incet, a cata oara S-a ridicat Iisus!
Si plin de-atatea ganduri, stergarul iar Si-a pus!
Asa cum o mladita se-ndoaie langa trunchi,
Stapanul omenirii se-apleaca in genunchi!...
La jugul fara slava, Iisus din nou se-njuga!...
El, Imparatul vietii, din nou e rob si sluga!...
Veniti leprosi ai lumii, murdari de-a ei tarana!
Iisus va spala astazi, cu propria Sa mana.
Veniti voi ce-n pacate nadejdea vi se frange!
Iisus va spala astazi cu propriul Sau Sange!
Voi, frati, goniti mandria, visarile si somnul!
Luati cu drag stergarul alaturea cu Domnul
Si nu uitati: pe cale orice lucrare-i buna;
Dar, cine ia stergarul, acela ia Cununa!
>

joi, 21 aprilie 2011

Traditii de Paste din intreaga lume

~ de Greta Harja

Sarbatorile Pascale reprezinta cea mai importanta sarbatoare a crestinatatii si, bineinteles, cea mai asteptata. Oamenii de pretutindeni, altminteri atat de indepartati unii de altii prin asezare geografica, natie, rasa, limba, cultura si traditii, devin un tot unitar in aceasta perioada si impartasesc taina Invierii Domnului. Unele traditii se mentin in cea mai mare parte a lumii (spre exemplu, mielul, ouale), in timp ce alte traditii variaza in functie de specificul fiecarei tari si de istoria acesteia.

Argentina
In partea de nord a acestei tari se organizeaza un carnaval, pentru care argentinienii incep sa se pregateasca atunci cand se coc boabele de algaroba (acesta fiind un arbore din care se face chicha, o bautura spirtoasa andina). Toata lumea se pregateste de sarbatoare in sunetele muzicii, se consuma doua tipuri de bauturi - aloja si chicha - iar oamenii se imbraca in poncho-uri si poarta palarii, in credinta ca astfel se vor feri de duhurile malefice.

In ziua de marti care precede Miercurea Cenusie (prima zi a Postului Pastelui), se desfasoara ceremonia "tincunoaco". Mamele si bunicile se aduna, asezandu-se pe doua randuri in jurul unei arcade facute din ramuri de salcie si decorate cu flori, fructe, dulciuri si lanterne micute. Cele doua grupuri se intalnesc apoi sub aceasta arcada si isi daruiesc cate o papusa, pe care in prealabil o atinge fiecare de frunte. Ritualul acesta constituie o ceremonie sacra, despre care se considera ca semnifica legatura indestructibila care le uneste pe femei si pe care nu o poate desface decat moartea.

In Sambata Mare, carnavalul ajunge la apogeu. Femeile, imbracate in camasi largi, poncho-uri viu colorate si purtand palarii albe, interpreteaza cantece folclorice si danseaza in onoarea lui Pukllay (o zeitate despre care se spune ca este spiritul intregului carnaval). Dupa incheierea ceremoniei, se sacrifica o oaie, ceea ce simbolizeaza sfarsitul carnavalului.

Brazilia
Cine nu a auzit, oare, de carnavalul de la Rio de Janeiro? Acesta se desfasoara inainte de inceperea Postului Pastelui. Pe parcursul intregului an, brazilienii se pregatesc pentru carnaval, iar pe durata acestuia ei se distreaza cat mai mult, canta, danseaza si organizeaza parade, pregatindu-se astfel pentru perioada Postului, cand, in mod firesc, nu se mai organizeaza nici o manifestare de acest gen.

Saptamana Mare incepe cu o ceremonie de binecuvantare a ramurilor de palmier, care sunt impletite in diferite modele complicate, reprezentand cruci, steaguri, litere si alte obiecte asemanatoare. Strazile sunt impodobite, iar o procesiune de oameni circula incet prin tot orasul, purtand statuete reprezentand pe Fecioara Maria si Iisus Hristos. In aceste zile, se consuma o anumita mancare, denumita pacoca si care este servita oricarui musafir care intra in casa. In Sambata Mare, se celebreaza un mic ritual care evoca sinuciderea prin spanzurare a lui Iuda.

Chile
In acest stat, duminica Floriilor este cunoscuta sub denumirea de Duminica Palmierului sau "Domingo de Ramos". Ceremonia specifica se desfasoara sub forma unei procesiuni. Palmierul este o planta plina de semnificatii: simbolizeaza victoria, bucuria si pacea. Palmierul a fost intotdeauna considerat copacul vietii si copac divin, dat fiind faptul ca traieste aproximativ 300 de ani. Vineri se mananca peste, iar pana duminica dimineata sunt difuzate programe speciale de muzica religioasa, cunoscute sub termenul generic de "doliu". In dimineata zilei de duminica, se transmit programe muzicale avand ca tema Invierea.

Egipt
Traditiile egiptene de Paste sunt mentionate inca din vremea scrierii Vechiului Testament. Potrivit acestuia, pe vremea cand evreii erau asupriti de romani, Dumnezeu a trimis un inger cu misiunea de a intra in fiecare locuinta (inclusiv in palatul regal) si de a-i pedepsi pe soldati, al caror prim nascut era gasit decedat a doua zi. Pentru ca acest lucru sa nu se intample si evreilor, profetul Moise le-a spus acestora sa unga de seara usile locuintelor cu sange de miel, pentru a marca locurile in care ingerul trimis de Dumnezeu nu trebuia sa intre. Iata de ce Iisus a fost numit "Mielul lui Dumnezeu", deoarece sangele Sau a salvat oamenii de la moarte si i-a absolvit de pacate.

Postul Mare dureaza 55 de zile, in acest interval nefiind ingaduit sa se manance carne, peste, oua sau lapte. Principalele alimente care se consuma sunt fructele si legumele. Duminica, bisericile sunt impodobite cu ramuri de palmier si flori, iar copiii primesc ramuri de palmier udate cu apa sfintita, pe care le duc acasa si le pastreaza pe intreg parcursul anului. Luni, in cea de-a doua zi de Paste, se sarbatoreste un vechi festival al primaverii - oamenii ies in parc, in gradinile publice si fac schimb de oua colorate.

Grecia
Pentru poporul elen, ouale simbolizeaza un omagiu adus sangelui lui Iisus, fiind totodata un simbol al fertilitatii si al belsugului. Sambata Mare este dedicata pregatirilor, iar atmosfera generala este de voiosie si buna dispozitie, pentru ca se stie ca nu a mai ramas mult timp pana la Inviere. Bisericile sunt decorate de sarbatoare, oamenii sosesc pe inserat, avand lumanari, iar la miezul noptii iau lumina si isi spun "Hristos a inviat!" (in limba greaca, "Christos anesti!").

In prima zi de Paste, au loc, in aer liber, diferite manifestari de bucurie pentru Invierea Domnului, consumandu-se friptura de miel, oua, salate si prajituri speciale. De asemenea, grecii mananca o paine rotunda (lipie), ornata cu o cruce facuta din oua rosii, care se numeste Christopsomon.

Italia
In Italia, clopotele bisericii sunt auzite pe parcursul intregului an, dar se opresc in Joia Mare si linistea se asterne peste intreg tinutul. Oamenii sunt mai tacuti si mai ganditori, amintindu-si de rastignirea lui Iisus. In dimineata zilei de duminica, se aud din nou clopotele, care-i anunta pe oameni ca Iisus a inviat. Copiii gasesc oua ascunse prin casa sau in gradina.

In timpul Postului, femeile pun grau la incoltit, intr-un loc intunecat din casa, iar lipsa de lumina confera plantei o nuanta foarte deschisa, spre alb - iar aceasta culoare simbolizeaza mormantul lui Iisus. Firele de grau vor fi folosite pentru decorarea bisericilor in zilele premergatoare Pastelui.

Spre deosebire de alte tari, in Italia copacul care simbolizeaza victoria vietii asupra mortii este maslinul si nu palmierul - desi se folosesc si ramuri de palmier, dar acesta nu are o incarcatura simbolica atat de puternica. In duminica Floriilor, oamenii duc la biserica ramuri de maslin si palmier pentru a fi sfintite. Dupa ce toti oamenii s-au adunat in biserica, usile se inchid, simbolizand portile Ierusalimului. Preotii ciocanesc de trei ori si usile se deschid, muzica se revarsa in acorduri vesele, iar oamenii flutura ramurile, comemorand astfel intrarea triumfala a lui Iisus in Ierusalim.

In Vinerea Mare, multe biserici reconstituie ritualul spalarii picioarelor. Se aleg 12 barbati saraci din parohie, care simbolizeaza cei 12 apostoli, iar preotul, actionand ca Iisus Hristos, le spala picioarele.
Prima zi de Paste este o zi a fericirii si a sperantei renascute. Oamenii consuma produse traditionale, dintre care cea mai importanta este friptura de miel, consumata impreuna cu o salata de oua fierte.

Rusia
Rusii merg la biserica in noaptea de sambata. La miezul noptii, ei ies afara si inconjoara biserica, intonand cantece religioase. Preotul ciocaneste la usa, iar toti se intorc in biserica pentru a sarbatori Invierea. Dupa binecuvantare, oamenii se intorc acasa, unde iau cina: friptura de miel, pui, porc, oua si cozonac.

Spania
Postul Mare consituie o perioada de meditatie, rugaciune si privatiuni, care-i purifica pe oameni si ii pregateste pentru miracolul Invierii. In Duminica Floriilor, oamenii merg la biserica, iar copiii duc ramuri si frunze de palmier pentru a fi binecuvantate de preot. Baietii au ramuri simple, in timp ce fetele duc unele ornate cu bomboane si beteala. In Sambata Mare, toata lumea merge la biserica, iar duminica se ia masa in familie si se merge in vizita la rude.

Uruguay
Aici, saptamana care precede inceputul Postului Mare este cunoscuta sub denumirea de Semana Criolla si in fiecare zi au loc diferite manifestari in centrul orasului, pentru ca, incepand din prima zi de post, totul sa se cufunde intr-o tacere pioasa. Cele mai somptuoase astfel de sarbatori au loc in Montevideo. Majoritatea magazinelor sunt inchise, intreg orasul este decorat, iar oamenii canta si danseaza pe strazi.

Statele Unite ale Americii
Pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, Pastele este sarbatorit in diferite moduri, pentru ca oamenii apartin mai multor confesiuni religioase. In marile orase au loc manifestari, iar oamenii ies pe strazi imbracati in haine noi. Paradele sunt de obicei conduse de o persoana care duce o lumanare sau o cruce. De Paste, se mananca preparate din carne, cartofi si diferite legume.

Sursa: www.eva.ro

miercuri, 20 aprilie 2011

Traditii romanesti de Paste

~ de Georgeta Rosu - Etnolog, Muzeul taranului Roman

Oua de Pasti
Frumoase si cu profunde semnificatii, ouale vopsite fac parte din traditia noastra religioasa si culinara. Ele inseamna bunavestire, purificare si innobilare a vietii.

Este o adevarata placere si bucurie sa pregatim ouale de Pasti. Apoi, sa le vedem cum stralucesc pe masa incarcata de cozonaci, pasca si friptura de miel si sa incercam emotia impartirii lor, pentru pomenirea celor care nu mai sunt printre noi.

Arta si precizie
Arta decorarii oualor - o forma de cultura traditionala, cu o puternica individualitate etnica - sintetizeaza o multitudine de aspecte: istorice, culturale si estetice.

Oul alb este ambiguu; de aceea, pentru ziua de Pasti, el trebuie tratat cu precautii rituale. Tarancile din Bucovina "il vindeca", "scriindu-l" sau "inchistrindu-l". In alte parti, el este "sapat", "muncit", "picat", "impuiat" sau "nacajit".

Sa descifram impreuna cateva dintre tainele oualor de Pasti, observand cum sunt ele incondeiate, cu ce motive sunt decorate si care sunt traditiile legate de vopsirea oualor rosii in diferite zone ale tarii noastre.

Cosul de Pasti
In cosul pentru mers la biserica in ziua de Pasti se pun: pasca, oua, o bucata de slanina afumata, friptura de miel si alte preparate, care sunt duse spre a fi sfintite. In unele zone ale tarii, familia merge cu acest cos la mormintele rudelor, unde intinde masa si gusta din bucate alaturi de cei care le-au fost dragi. In alte zone, familia merge cu cosul acasa. Toata lumea se spala pe fata cu apa in care a fost pus un ban de argint si un ou rosu, credinta fiind ca apa a capatat astfel proprietati purificatoare. Apoi, capul familiei imparte tuturor din pasca sfintita.

Culorile
Ca principal asociat al ornamentului, cromatica oualor decorate prezinta o gama multipla de combinatii: galbenul evoca lumina, tineretea, fericirea, recolta bogata, ospitalitatea; rosul - culoarea magica, simbolul sangelui, deci al vietii, al focului purificator, al soarelui, al dragostei, al bucuriei de viata; albastrul cerului si al vazduhului - talisman al vitalitatii si al sanatatii; negrul - simbolul absolutului, al statorniciei si al eternitatii - a fost atribuit in mitologie divinitatilor sau duhurilor care traiesc sub pamant; maroul este simbolul pamantului roditor.

Ornamentele
Elementele ornamentale de baza in decorarea oualor sunt reprezentarile stelare, rozetele, elementele sigmoide, bradutii si mai ales volutele, care dau structura fundamentala a compozitiei. Restul inventarului ornamental este extrem de bogat si variat ca tematica, in functie de zonele in care ouale sunt lucrate. Daca intrebi o femeie de unde a luat modelul, ea iti va raspunde: "Le incondeiem din gand" (Filoteia Dramjici, din Vatra Moldovitei).

Printre motivele abordate putem intalni reprezentari din: seria regnului animal, seria motivelor vegetale, seria uneltelor, precum si alte elemente grafice.

Pastratorii traditiilor
In multe zone, incondeierea oualor a devenit o sursa de existenta. Mai ales in Bucovina, femeile au inceput sa impodobeasca oua pentru a le vinde apoi la targuri, muzeelor din tara, dar si din strainatate, reusind astfel sa asigure existenta familiilor lor.

Si daca ouale rosii sau cele incondeiate, binecuvantate in lunga veghe a invierii, sunt o traditie, fie ca invierea Domnului sa devina pentru noi toti o prezenta traita in fiecare zi, spre a putea rosti intotdeauna "Hristos a inviat!".

In toata tara, ouale vopsite de Pasti sunt puse la icoana sau in hrana vitelor, sunt impartite pentru pomenirea celor adormiti sau ii aduna laolalta pe cei vii. De Pasti, in Bucovina, tatal, capul familiei, ia un ou sfintit si-l imparte cu toti ai casei, pentru ca acela dintre ei care s-ar "rataci" peste an, sa fie in stare sa "vada" chipurile celorlalti si astfel sa gaseasca drumul inapoi.
.

marți, 19 aprilie 2011

Ouale de Pasti in Bucovina


Din martea Saptamânii Mari, dar mai ales în zilele de joi, vineri si sâmbata, în toate gospodariile bucovinene se vopsesc ouale rosii de Pasti.

Obiceiul folosirii oualor colorate în practicile de renovare a timpului primavara, când se serba, odinioara, Anul Nou, tine de mitul cosmogonic al oului primordial, pe care îl gasim si în unele legende bucovinene.

Preluate de crestinism, ouale rosii simbolizeaza sângele varsat de Fiul Domnului intru mântuirea omenirii si miracolul renasterii Sale, devenind elementul definitoriu al sarbatorii pascale.

În Bucovina, ouale de Pasti sunt numite cu un termen generic „merisoare“ si erau, la început, colorate numai în rosu („rosete“) pentru ca mai târziu sa se raspândeasca si practica vopsirii în galben („galbinete“), în verde („verdete“), în albastru („albastrele“) si în negru („negrete“). Alta data, culorile se obtineau numai din plante ce erau puse la macerat în Duminica Floriilor. Astazi, acest obicei este în mare parte pierdut, femeile folosind culori acrilice pentru vopsirea tuturor oualor de Pasti.

Cele mai frumoase oua de Pasti, care fac si acum faima Bucovinei, sunt ouale inchistrite, numite impropriu oua încondeiate. Tehnica uzitata este aceea a pastrarii culorii de fond si consta în trasarea pe ou a unor desene, cu ajutorul cerii de albine topita, si scufundarea succesiva în bai de culoare (galbena, rosie si neagra).
Unealta folosita se numeste chisita si este un betisor de lemn ce are fixata la unul dintre capete o pâlnie minuscula confectionata din alama, prin care este petrecut un fir de par de porc. La sfârsit, dupa „scriere“ si „îmbaiere“, oul se încalzeste putin si, cu ajutorul unei cârpe, de asemenea usor încalzita, se îndeparteaza straturile de ceara, punându-se în evidenta desenul. Cele mai raspândite motive folosite la inchistrirea oualor sunt crucea Pastelui, floarea Pastelui, cararea ciobanului sau cararea ratacita, brâul si desagii popii, bradutul, frunza de stejar, albina, pestele, coarnele berbecului, cârja ciobanului, steaua ciobanului, inelul ciobanului, fluierul ciobanului, „patruzeci de clinisori“, vârtelnita, creasta cocosului, broasca, fierul plugului, ulita satului, grebla, sapa etc.

Vechimea obiceiului poate fi doar banuita. Exista batrâni care îsi amintesc ca strabunii lor vorbeau de practici de fertilizare savârsite de tinere perechi care îngropau „oua desenate“ la marginea câmpului, în noaptea de Înviere, ceea ce plaseaza obiceiul în vremuri precrestine. Aceeasi vechime pare a fi demonstrata si de perpetuarea unui model numit „ciresica“- ce este aproape identic cu „vârtelnita“ întâlnita pe ceramica de tip Cucuteni - sau a motivului numit „cararea ratacita“, cel mai greu de realizat (el se desfasoara pe întreaga suprafata a oului sub forma unei spirale cu volute), motiv ce este o forma originala de reprezentare a Caii Lactee, numita Cararea Ciobanului în comunitatile de oieri.

Ouale inchistrite începeau a fi „muncite“ de pe la mijlocul Postului Mare. De regula, ele nu se mâncau. Dupa ce erau sfintite în noaptea de Înviere, erau daruite rudelor si celor dragi si erau pastrate în apropierea icoanelor pâna la Pastele urmator.

Astazi, inchistrirea oualor a devenit o afacere prospera. Ea este ocupatia predilecta a locuitorilor din satele Paltinu, Moldovita, Vatra Moldovitei, Ciumarna, Izvoarele Sucevei, Brodina, Ulma, Moldova Sulita, Fundu Moldovei etc. Ouale sunt golite de continut si apoi sunt inchistrite cu modele mai ales geometrice si doar arareori cu motive „batrânesti“. Acestea din urma sunt în mare masura uitate sau, atunci când amintirea lor se mai pastreaza, mesterii ezita a le folosi, considerând „ouale batrânesti“ o marfa greu vandabila. Exista, însa, din fericire, persoane care cunosc vechile modele, uneori si semnificatia acestora, persoane care îsi „asuma riscul“ folosirii lor într-o societate ce tinde a deveni tot mai comerciala.

Sursa: Ziarul "Gardianul" din 07.04.2007
             [Foto 1]   [Foto 2]
          

luni, 18 aprilie 2011

with great love

"In this life we cannot do great things. We can only do small things with great love."
~ Mother Teresa

In viata nu putem face lucruri marete. Ci putem face doar lucruri marunte cu foarte multa iubire.
.

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Bucura-te!

 ~ de Bruno Ferrero

Cei mai multi dintre noi nu vor castiga premiile cele mari ale vietii. Nu vor deveni milioanari, nu vor fi alesi presedinti, nu vor lua premiul Nobel.
Dar ne putem bucura de micile bucurii ale vietii.
O mangaiere pe spate. Un sarut pe obraz. Luna plina.
Un loc liber intr-o parcare. Un foc de artificii. Un apus de soare.

Bucura-te de micile placeri ale vietii!
Sunt din belsug pentru fiecare dintre noi.
.

vineri, 15 aprilie 2011

Danila Prepeleac

~ de Ion Creanga

Erau odata intr-un sat doi frati, si amandoi erau insurati. Cel mai mare era harnic, grijuliu si chiabur, pentru ca unde punea el mana punea si Dumnezeu mila, dar n-avea copii. Iara cel mai mic era sarac. De multe ori fugea el de noroc si norocul de dansul, caci era lenes, nechitit la minte si nechibzuit la trebi; s-apoi mai avea si o multime de copii! Nevasta acestui sarac era muncitoare si buna la inima, iar a celui bogat era pestrita la mate si foarte zgarcita. Vorba veche: "Tot un bou s-o belea". Fratele cel sarac - sarac sa fie de pacate!- tot avea si el o pereche de boi, dar cole: porumbi la par, tineri, nalti de trup, teposi la coarne, amandoi cudalbi, tintati in frunte, ciolanosi si grosi, cum sunt mai buni de injugat la car, de iesit cu dansii in lume si de facut treaba. Dar plug, grapa, teleaga, sanie, car, tanjala, carceie, coasa, hreapca, tapoi, grebla si cate alte lucruri ce trebuiesc omului gospodar nici ca se aflau la casa acestui om nesocotit. Si cand avea trebuinta de asemene lucruri, totdeauna supara pe altii, iara mai ales pe frate-sau, care avea de toate.

Nevasta celui bogat de multe ori facea zile fripte barbatului, ca sa-l poata descotorosi odata de frate-sau. Ea zicea adeseori:
- Frate, frate, dar pita-i cu bani, barbate.
- Apoi, da, mai nevasta, sangele apa nu se face. Daca nu l-oi ajuta eu, cine sa-l ajute?

Nevasta, nemaiavand incotro, tacea si inghitea noduri. Toate ca toate, dar carul sau era de haimana. Nu treceau doua-trei zile la mijloc si se trezea la usa ei cu Danila, cumnatu-sau, cerand sa-i imprumute carul: ba sa-si aduca lemne din padure, ba faina de la moara, ba capiti din tarina, ba multe de toate.

- Mai frate, zise intr-o zi cel mare istuilalt; mi-e lehamite de fratia noastra!... Tu ai boi, de ce nu-ti inchipuiesti s-un car? Al meu l-ai harbuit de tot. Hodorog! incolo, hodorog! pe dincolo, carul se strica. S-apoi, stii vorba ceea: "Da-ti, popa, pintenii si bate iapa cu calcaiele".
- Apoi, da, frate, zise istalalt, scarpinandu-se in cap, ce sa fac?
- Ce sa faci? sa te-nvat eu: boii tai sunt mari si frumosi, ia-i si-i du la iarmaroc, vinde-i si cumpara altii mai mici si mai ieftini, iar cu banii ramasi cumpara-ti si un car, si iaca te-ai facut gospodar.
- Ia, stii ca nu m-ai invatat rau? asa am sa fac.

Zicand aceste, se duce la dansul acasa, isi ia boii de-o funie si porneste cu ei spre targ. Dar, cum am spus, omul nostru era un om de aceia caruia-i manca cainii din traista, si toate trebile, cate le facea, le facea pe dos. Targul era cam departe si iarmarocul pe sfarsite. Dar cine poate sta impotriva lui Danila Prepeleac? (ca asa ii era porecla, pentru ca atata odor avea si el pe langa casa facut de mana lui). El tufleste cusma pe cap, o indeasa pe urechi si habar n-are: "Nici nu-i pasa de Nastasa; de Nichita, nici atata".
Mergand el cu Duman si Talasman ai sai, tot inainte spre iarmaroc, tocmai pe cand suia un deal lung si taganat, alt om venea dinspre targ cu un car nou, ce si-l cumparase chiar atunci si pe care il tragea cu mainile singur, la vale cu proptele si la deal cu opintele.
- Stai, prietene, zise ist cu boii, care se tot smunceau din funie, vazand troscotul cel fraged si mandru de pe langa drum. stai putin cu carul, c-am sa-ti spun ceva.
- Eu as sta, dar nu prea vrea el sa steie. Dar ce ai sa-mi spui?
- Carul dumitale parca merge singur.
- D-apoi... mai singur, nu-l vezi?
- Prietene, stii una?
- Stiu daca mi-i spune.
- Hai sa facem treaba; da-mi carul, si na-ti boii. Nu vreau sa le mai port grija in spate: ba fan, ba ocol, ba sa nu-i manance lupii, ba de multe de toate... Oi fi eu vrednic sa trag un car, mai ales daca merge singur.
- Suguiesti, mai omule, ori ti-e intr-adins?
- Ba nu suguiesc, zise Danila.
- Apoi dar, te vad ca esti bun mehenghiu, zise cel cu carul; m-ai gasit intr-un chef bun; hai, noroc sa dea Dumnezeu! sa-ti aibi parte de car, si eu de boi! Apoi da carul, isi ia boii, pleaca pe costisa intr-o parte spre padure si se cam mai duce. Istalalt, adica Danila, zice in gandul sau: "Taci, ca-i cu buche; l-am potcovit bine! De nu cumva s-ar razgandi; dar parca nu era tigan, sa intoarca."

Apoi isi ia si el carul si porneste tot la vale inapoi spre casa.
- Aho! car nebun, aho! Cand te-oi incarca zdravan cu saci de la moara, ori cu fan din tarina, atunci sa mergi asa! Si cat pe ce, cat pe ce sa nu-l ia carul inainte. Dar de la o vreme valea s-a sfarsit si s-a inceput un deal; cand sa-l suie la deal, suie-l daca poti!... Harti! incolo, scarti! incolo, carul se da inapoi.
- Na! car mi-a trebuit, car am gasit! Apoi cu mare greu hartoieste carul intr-o parte, il opreste in loc, se pune pe protap si se asterne pe ganduri.
- Ma!... asta inca-i una! De-oi fi eu Danila Prepeleac, am prapadit boii; iar de n-oi fi eu acela, apoi am gasit o caruta... Ba e Prepeleac, ba nu-i el... Cand iaca un om trecea iute spre targ c-o capra de vanzare.
- Prietene, zise Danila, nu mi-i da capra ceea, sa-ti dau carul ista?
- Apoi... da... capra mea nu-i de cele saritoare si-i buna de lapte.
- Ce mai la deal, la vale! buna, ne-buna, na-ti carul si da-mi-o! Cela nu se pune de pricina, da capra si ia carul. Apoi asteapta pana vin alte care, de-l leaga dinapoia lor, si se duce in treaba lui spre casa, lasand pe Danila gura casca tot pe loc.

- Bun, zise Prepeleac. Ia, pe ist cu capra stiu incaltea ca bine l-am boit! Ia apoi si el capra si porneste iar spre targ. Dar capra tot capra; se smuncea in toate partile, incat ii era acum lehamete de dansa.
- De-as ajunge mai degraba in targ, zise Prepeleac, ca sa scap de raia asta. Si, mergand el mai departe, iaca se intalneste c-un om ce venea de la targ c-o gasca in brate.
- Bun intalnisul, om bun! zise Danila.
- Cu bine sa dea Dumnezeu!
- Nu vrei sa facem schimb? sa-ti dau capra asta si sa-mi dai gasca.
- N-ai nimerit-o, ca nu-i gasca, ci-i gansac; l-am cumparat de samanta.
- Da, da-mi-l, da-mi-l! ca-ti dau si eu o samanta buna.
- De mi-i da ceva adaos, poate sa ti-l dau; iara de nu, norocul gastelor de-acasa; ca are sa faca un otrocol prin ele, de s-a duce vestea!

In sfarsit, dur la deal, dur la vale, unul mai da, altul mai lasa, si Prepeleac marita capra! Apoi insfaca gansacul si pleaca tot inainte spre targ. Cand ajunse in targ, gansacul, dorit de gaste, tipa cat il lua gura: "ga, ga, ga, ga!"
- Na! c-am scapat de dracul si am dat peste tata-sau: acesta ma asurzeste! Las' ca te insor eu si pe tine acus, mai buclucasule! Si, trecand pe langa un negustor cu pungi de vanzare, da gansacul pe-o punga de cele pe talger si cu baierile lungi, de pus in gat. Ia el punga, o suceste, o invarteste s-apoi zice:
- Na-ti-o franta, ca ti-am dres-o! Dintr-o pereche de boi de-a mai mare dragul sa te uiti la ei am ramas c-o punga goala. Mai! mai! mai! mai! Doar stiu ca nu mi-i acum intaiasi data sa merg la drum; dar parca dracul mi-a luat mintile! Mai sede el cat sede de casca gura prin targ, s-apoi isi ia talpasita spre casa. Si, ajungand in sat, se duce drept la frate-sau, ca sa-i duca bucurie.

- Bine v-am gasit, badita!
- Bine-ai venit, frate Danila! Da' mult ai zabovit la targ!
- Apoi da, badita; m-am pornit cu graba si m-am intalnit cu zabava.
- Ei, ce veste ne mai aduci de pe la targ?
- Ia, nu prea buna! Bietii boisorii mei s-au dus ca pe gura lupului.
- Vreo dihanie a dat peste dansii ori ti i-a furat cineva?
- Ba! I-am dat eu singur cu mana mea, badita.

Apoi spuse din capat toata intamplarea, pe unde-a fost si ce-a patit; iar la urma urmelor zise:
- S-apoi, ce mai atata vorba lunga, dintr-o pereche de boi m-am ales c-o punga, s-apoi si asta pute a pustiu, badita draga.
- Ma! da, drept sa-ti spun, ca mare natarau mai esti!
- Apoi da!... badita! pan-aici, toate-au fost cum au fost, da' de-acum am prins eu minte... Numai ce folos? Cand e minte, nu-i ce vinde; cand e branza, nu-i barbanta. Iaca iti dau dumitale punga asta, ca eu n-am ce face cu dansa. Si te mai rog de toti dumnezeii sa-mi imprumuti macar o data carul cu boii, s-aduc niste lemne din padure la nevasta si la copii, ca n-au scanteie de foc in vatra, sarmanii! s-apoi, ce-a da Dumnezeu! cred ca nu te-oi mai supara.
- Ptiu! ma! zise frate-sau, dupa ce l-a lasat sa sfarsasca. se vede ca Dumnezeu a umplut lumea asta cu ce-a putut. Iaca-ti mai dau o data carul, dar asta ti-a fi cea de pe urma.

Lui Danila atata i-a trebuit. Ia acum carul cu boii fratine-sau si porneste. Cum ajunge in padure, chiteste un copac care era mai mare si trage carul langa el; fara sa dejuge boii, incepe a taia copacul, ca sa cada in car deodata. Trebi de ale lui Danila Prepeleac! Bocaneste el cat bocaneste, cand parrr! cade copacul peste car de-l sfarma si peste boi de-i ucide!
- Na! ca facui pacostea si fratine-meu! Ei, ei, acum ce-i de facut?... Eu cred ca ce-i bine, nu-i rau: Danila face, Danila trebuie sa desfaca. Ma duc sa vad, n-oi putea smomi pe frate-meu sa-mi imprumute si iapa, sa fug apoi cu ea in lume iar copiii si nevasta sa-i las in stirea Celui-de-sus. Asa zicand, porneste si, mergand prin padure, s-a ratacit. Dupa multa truda si buimaceala, in loc sa iasa la drum, da de-un helesteu si, vazand niste lisite pe apa, zvarrr! cu toporul intr-insele, cu chip sa ucida vro una s-o duca peschin fratine-sau... Dar lisitele, nefiind chioare, nici moarte, au zburat; toporul s-a cufundat si Prepeleac a ramas batand in buze.

- Ma!... ca rau mi-a mai mers astazi! Ce zi pocita! se vede ca m-a luat cineva din urma! Apoi da din umere si porneste; mai merge el cat merge, pana ce, cu mare greu, gaseste drumul. Apoi o ia la papuc si hai, hai! hai, hai! ajunge in sat, la frate-sau, si pe loc carpeste o minciuna, care se potrivea ca nuca in perete.
- Frate, mai fa-mi un bine si cu iapa, ca sa man boii de calare: in padure a plouat grozav, si s-a facut o mazga s-un ghetus, de nu te mai poti de fel tinea pe picioare.
- Ma! zise frate-sau, se vede ca tu ai fost bun de calugarit, iar nu de trait in lume, sa necajesti oamenii si sa chinuiesti nevasta si copiii! Haiti! lipsesti dinaintea mea si du-te unde-a dus surdul roata si mutul iapa, ca sa nu mai aud de numele tau! Iapa? Las' pe Danila, ca stie el unde-a duce-o: sa-si ia iertaciune de la boi si ziua buna de la car. Apoi iese pe usa, pune mana pe iapa si pe-o secure, si tunde-o!

Cand se trezeste frate-sau, ia iapa daca ai de unde! Prepeleac era tocmai la helesteul din padure, sa caute toporul. Aici ii trasni in cap lui Danila ca el ar fi bun de calugar, dupa vorbele fratine-sau.
- Am sa durez o manastire pe pajistea asta, de are sa se duca vestea in lume, zise el. Si deodata se si apuca. Face mai intai o cruce s-o infige in pamant, de inseamna locul. Apoi se duce prin padure si incepe a chiti copacii trebuitori: ista-i bun de amanare, cela de talpi, ista de grinzi, cela de tumurugi, cela de costoroabe, ista de toaca; si tot asa dondanind el din gura, iaca se trezeste dinaintea lui c-un drac ce iesise din iaz.
- Ce vrei sa faci aici, mai omule?
- Da' nu vezi?
- Stai, ma! nu te-apuca de nazbutii. Iazul, locul si padurea de pe-aici sunt ale noastre.
- Poate-i zice ca si ratele de pe apa sunt ale voastre, si toporul meu din fundul iazului. V-oi invata eu pe voi sa puneti stapanire pe lucrurile din lume, cornoratilor!

Dracul, neavand ce-i face, hustiuliuc! in iaz si da de stire lui scaraoschi despre omul lui Dumnezeu, cu naravul dracului. Ce sa faca dracii? se sfatuiesc intre dansii, si scaraoschi, capetenia dracilor, gaseste cu cale sa trimita pe unul din ei c-un burduf de bivol plin cu bani, sa-i dea pusnicului Danila, ca sa-l poata matura de-acolo.
- Na-ti, ma, bani! zise dracul trimis; si sa te carabanesti de aici, ca, de nu, e rau de tine! Prepeleac se uita la cruce, se uita la drac si la bani... da din umere s-apoi zice:
- Aveti noroc, spurcatilor, ca-mi sunt mai dragi banii decat pusnicia, ca v-as arata eu voua!

Dracul raspunde:
- Nu te pune in poara, mai omule, cu imparatul iadului, ci mai bine ia-ti banisorii si cauta-ti de nevoi.
Apoi lasa banii si se intoarna in helesteu, unde gaseste pe scaraoschi tare mahnit pentru pierderea unei comori asa de mari, cu care ar fi putut dobandi o multime de suflete. Prepeleac, in acest timp, se chitea cum ar face sa vada banii acasa la dansul.
- Bun! zise Danila. Nici asta nu se ia din drum. Tot manastiri sa croiesti, daca vrei sa te bage dracii in seama, sa-ti vie cu banii de-a gata la picioare si sa te faca putred de bogat!

Pe cand se ingrijea el cum sa duca banii acasa, iaca un alt drac din iaz i se infatisaza inainte, zicandu-i:
- Mai omule! stapanu-meu s-a razgandit; el vrea mai intai sa ne cercam puterile s-apoi sa iei banii.
"Ia, acu-i acu!" zise Prepeleac in gandul sau, oftand. Dar este o vorba: tot bogatul mintios si tanarul frumos. Danila mai prinsese acum la minte.
- Puterile? Ei, cum si in ce fel?
- Iaca cum: dintru-ntai si dintru-ntai, care dintre noi amandoi a lua iapa ta in spate si va inconjura iazul de trei ori, fara s-o puna jos si sa se rasufle, ai aceluia sa fle banii. Si cum zice, umfla dracul iapa in carca si intr-o clipa inconjura iazul de trei ori.

Prepeleac, vazand atata putere din partea dracului, nu-i prea veni la socoteala, dar tot isi tinu firea si zise:
- Mai Michiduta! dar eu te credeam mai tare decat esti! Asa-i ca tu ai luat iapa in spate? insa eu ti-oi lua-o numai intre picioare; si indata se si azvarle pe iapa si inconjura iazul de trei ori, fara sa se rasufle.

Dracul atunci se mira mult de asta si, neavand ce mai zice, iscodi alta.
- Acum sa ne intrecem din fuga, zise el.
- Mai Michiduta! da' cu mine ti-ai gasit ca poti tu sa te intreci din fuga?
- D-apoi cu cine?
- Vina incoace, sa-ti arat eu cu cine! Apoi merge impreuna cu dracul in niste porumbrei, unde vede un iepure dormind, si i-l arata.
- Vezi tu colo pe cineva ghemuit jos si mititel?
- Vad.
- Acela-i copilul meu cel mai mic. Atine-te! Si cand l-oi trezi din somn, sa te iei dupa el.

Si-odata si striga: u! ta! na! na! na!... Atunci iepurele sare si dracul dupa el. Fug ei cat fug, si de la o vreme dracul pierde urma iepurelui.
Pana acum toti radeau de Prepeleac, dar acum a ajuns sa rada si el de dracul. Pe cand Danila se tinea cu mana de inima, razand de prostia dracului, iaca si acesta se intoarce gafuind.
- Ma! da' sprinten si sprintaroi copil mai ai, drept sa-ti spun! Cand aproape-aproape sa pun mana pe dansul, i-am pierdut urma, si sa te duci, duluta!
- Seamana tatane-sau, sireicanul! zise Danila. Ei? mai ai pofta sa te intreci si cu mine?
- Ba mai pune-ti pofta-n cui!... Mai bine sa ne intrecem din tranta.
- Din tranta? Doar de ti-e greu de viata. Ma! tot am auzit din batrani ca dracii nu-s prosti, d-apoi, cum vad eu, tu numai nu dai in gropi, de prost ce esti. Asculta! Eu am un unchi batran de 999 de ani si 52 de saptamani, si de-l vei putea tranti pe dansul, atunci sa te incerci si cu mine, dar cred ca ti-a da pe nas.

Zicand aceste, porneste inainte si face semn dracului cu mana, sa vina dupa el. In fundul padurii, sub niste stanci, se afla o vizuina de ursi, peste care daduse Prepeleac, umbland cateodata, ca pusnic ce se gasea, dupa vlastari salbatici si dupa zmeura. Ajungand ei aproape, Danila zise:
- Iaca locasul unchiului meu. Intra inlauntru; ai sa-l gasesti dormind in cenusa, cu nasul in taciuni. De vorbit, nu poate vorbi, ca maselele si dintii i-au cazut mai bine de o mie de ani.

Dracul, cand n-are ce face, stiti ce face... Intra inlauntru si incepe a-si purta codita cea barligata pe la nasul unchesului. Atata i-a trebuit lui mos Ursila, s-apoi las' pe dansul! Deodata sare manios din barlog, hat! dracul subsuoara si-l strange cu atata putere, de era sa-si dea sufletul si ochii i-au iesit afara din cap cat cepele de mari.
- Na! nu cauti, s-o gasesti, zise Danila, care privea de departe valmasagul acesta si se strica de ras.

Dar nu stiu ce face dracul, ca face el ce face, si cu mare greu scapa din labele lui mos Ursila. Danila, cum vede pe drac scapat, bun teafar... se face ca-l scoate.
- Ia las', mai omule, las'! nu-ti mai face obraz. Daca ai stiut ca ai un mos asa de grobian, pentru ce m-ai indemnat sa ma lupt cu el?
- Da' ce? Nu ti-a placut? Hai si cu mine!
- Cu tine, si numai cu tine, m-oi intrece din chiuit, si care-a chiui mai tare, acela sa ia banii.
- Bun!... zise Danila in gand; las' ca te-oi chiui eu! Mai Michiduta! Ia chiuie tu intai, ca sa aud cum chiui.

Atunci dracul se craceste c-un picior la asfintit si cu unul la rasarit, s-apuca zdravan cu mainile de tortile cerului, casca o gura cat o sura, si, cand chiuie o data, se cutremura pamantul, vaile rasuna, marile clocotesc si pestii din ele se sperie; dracii ies afara din iaz cata frunza si iarba! Si oleaca numai de nu s-a risipit bolta cerului. Danila insa sedea calare pe burduful cu bani si, tinandu-si firea, zise:
- Ma! da' numai asa de tare poti chiui? Eu mai nu te-am auzit. Mai chiuie o data!
Dracul chiuie si mai grozav.
- Tot nu te-am auzit. Inca o data!
Dracul chiuie s-a treia oara, asa de tare, de credeai ca s-a rupt ceva intr-insul.
- Acum nu te-am auzit nici atata... Asa-i c-a venit si randul meu?
- Mai asa!
- Mai Michiduta! cand oi chiui eu, ai sa asurzesti s-au sa-ti sara creierii din cap. inteles-ai tu? insa eu iti priesc bine, daca-i vrea sa ma asculti.
- In ce fel?
- Ia sa-ti leg ochii si urechile c-un stergar, daca vrei sa mai traiesti.
- Leaga-mi ce stii si cu ce stii, numai sa nu mor!

Atunci Danila leaga strans c-un stergar gros de calti ochii si urechile dracului, ca la baba-oarba; apoi ia o drughineata groasa de stejar in mana, caci, cat era de pusnic Danila, tot mai mult se bizuia pe drughineata decat in sfanta cruce, si pac! la tampla dracului cea dreapta, una!
- A... leu! destul! Nu mai chiui!
- Ba nu! stai, sarsaila! tu cum ai chiuit de trei ori? Trosc! si la stanga una!
- Va... leu! destul!
- Ba nu-i destul! si-i mai trage si-n numele tatalui una!
- A...uleo! striga dracul ingrozitor, si cu ochii legati, cum era, vaicarandu-se grozav si zvarcolindu-se ca sarpele, se arunca in iaz, spunand lui scaraoschi cele intamplate si ca nu-i de suguit cu vrajitorul acesta.

Danila insa ofta din greu langa burduful cu bani si se tot framanta cu gandul ce-i de facut. Cand, iaca al treilea drac i se infatisaza inainte, c-un buzdugan strasnic de mare in mana, pe care il tranteste la pamant si zice:
- Mai omule! ia, acum sa te vad! Cine-a azvarli buzduganul ista mai tare in sus, ai aceluia sa fie banii.
"Na! Danila, zice el in gandul sau, asa-i c-ai sfeclit-o?" Dar vorba ceea: "Nevoia invata pe caraus".

- Ia zvarle-l tu intai, mai dracule!
Atunci dracul ia buzduganul de coada, si cand il zvarle, se suie asa de tare, de nu se mai vede; si abia dupa trei zile si trei nopti, cazand jos, cu mare strasnicie s-a cufundat in fundul pamantului, de s-au zguduit temeliile lumii!

- Ia azvarle-l si tu acum, zise dracul ingamfat.
- L-oi zvarli eu, nu te ingriji, dar scoate-l mai intai in fata pamantului, cum a fost si la tine. Dracul asculta si-l scoate.

- Haiti! mai repede, mai repede, ca n-am timp de asteptat...
- Mai ingaduieste putin, tartarule, ca nu te trag copiii de poale!
Dracul ingaduie, caci n-are incotro. Nu trecu mult si ziua se calatori. Cerul era limpede si luceferii sclipitori radeau la stele, iara luna, scotand capul de dupa dealuri, se legana in vazduh, luminand pamantul.
- Da' nu-l mai zvarli, omule?
- Ba am sa-l zvarl de-acum; dar iti spun dinainte, sa te stergi pe bot despre dansul.
- De ce?
- Iaca de ce: vezi tu colo in luna niste pete?
- Le vad.
- Acolo-s fratii mei din ceea lume. Si, Doamne, mare nevoie mai au de fier, ca sa-si potcoveasca caii. Uite bine si vezi cum imi fac semn cu mana, sa le dau buzduganul ista; s-odata si pune mana pe dansul.

Stai, nepriceputule, ca buzduganul ista il avem lasat mostenire de la stramosul nostru; si nu-l putem da nici pentru toata lumea; s-odata-i si smunceste buzduganul din mana, si fuga cu el in iaz, spunand lui scaraoschi ce era sa pateasca cu buzduganul. Atunci scaraoschi, ingrijit si manios grozav, chema inaintea sa pe toata dracimea si batu din picior, strigand:
- Acum, in clipa, sa se aleaga unul dintre voi care sa mearga si sa afuriseasca pe acest proclet si vrajmas cumplit.
Pe loc si vine unul inantea sa, tremurand.
- Sa traiti, marsavia-voastra! Eu ma duc sa indeplinesc nelegiuita voastra porunca.
- Mergi! si daca-i fi mester si-i izbuti, sa stii c-am sa te fac mai mare.

Atunci dracul porneste c-o falca-n cer si cu una-n pamant, si intr-o clipa si ajunge la pusnicul Danila.
- Mai omule, zise dracul. Tu, cu smecheriile tale, ai tulburat toata dracimea; da' acus am sa te var si eu in toate grozile mortii! Hai sa ne blestemam, si care dintre noi amandoi a fi mai mester, acela sa ia banii! S-odata si-ncepe dracul a boscorodi din gura si a descanta, ca nu stiu ce face, de-i pocneste lui Danila un ochi din cap.

Saracul Prepeleac! se vede ca i-a fost scris tot el sa rasplateasca si pacatele iepei fratine-sau, ale caprei, ale gansacului logodit si ale boilor ucisi in padure. Pesemne blestemul gastelor vaduvite l-a ajuns, sarmanul! Doamne! Multe mai are de patimit un pusnic adevarat cand se departeaza de poftele lumesti si se gandeste la fapte bune!... S-apoi ce este mai gingas decat ochiul? Danila crapa de durere! dar, oricat il durea de tare, el tot isi tinu inima cu dintii si zise:
- Nu ma sperii tu cu de-alde-aceste, demon spurcat ce esti! Am sa te fac sa-ti musti mainile si sa ma pomenesti in toata viata ta!
- Da, da, nu mai dondai atata din gura si blestema si tu acum, sa te vad cat esti de mester.
- Ai sa iei burduful cu bani in spate si ai sa mergi la casa mea, caci blestemurile parintesti nu-s la mine. inteles-ai?

Si, cum zice, incaleca si Danila pe burduf; iara dracu-i umfla in spate si zboara iute ca gandul taman la casa lui Danila Prepeleac.
Copiii si nevasta lui, cand au vazut un bivol zburand pe sus, au rupt-o de fuga, inspaimantati.
Danila, insa, a inceput a-i striga pe nume; si ei, cunoscand glasul lui, s-au oprit.
- Dragii tatei, baieti! Ia veniti incoace si aduceti cu voi si blestemurile parintesti! ragila si pieptenii de pieptanat calti!

Baietii incep a curge toti, care dincotro, cu blestemurile parintesti in mana. ii venise acum si lui Danila apa la moara.
- Puneti mana, copii, pe jupanul ista, si incepeti a-l blestema cum iti sti voi mai bine, ca sa-i placa si dumisale.
Atunci lasa pe copii, ca si dracul fuge de dansii. Au tabarat cu totii pe dansul si l-au schingiuit dupa placul lui Danila. S-a inceput dracul a tipa cat il tinea gura; si scapand cu mare greu de mainile lor, harscait si stalcit cum era, a lasat si bani si tot si s-a dus pe urlati dupa ceilalti.
Iara Danila Prepeleac, nemaifiind suparat de nimene si scapand deasupra nevoii, a mancat si a baut si s-a desfatat pana la adanci batranete, vazandu-si pe fiii fiilor sai imprejurul mesei sale.

miercuri, 13 aprilie 2011

Aminteste-ti de visul tau...

... acela de a face cu adevarat ce iti place

~ de Andreea Dragomir

Nu mai departe de azi am auzit iar exclamatia: Ai noroc ca faci ce iti place! Spun iar, pentru ca aud des asta, aproape ca nu am un curs la care sa nu aud pe cineva spunand acest lucru cu un zambet amar. Tu te joci, ce stii tu ce e munca! sau Andreea! – ce stres are ea, e toata numai un zambet! ofteaza altcineva cu un zambet chinuit…

“Gaseste-ti un job care sa iti placa si nu vei mai munci o zi in viata ta!”, ati auzit vreodata vorbele astea? Cu ele raspund celor care ma considera o fericita pentru ca fac ce imi place.

De multe ori raspunsul lor este o grimasa si mai amara:
• Noi am trait alte timpuri…
• Nu toti oamenii au noroc, draguta!
• Mai faci si ce trebuie, nu numai ce-ti place!
• Ce rost are sa ma gandesc la asta? Timpul meu a cam trecut.
• E prea tarziu sa mai invat ceva, daca n-am stiut ce vreau de la inceput… asta e.
Lista e deschisa, nu mi le amintesc pe toate acum. Toate insa sunt in aceeasi nota, toate au acelasi substrat – imprejurarile sunt de vina. Timpurile, oportunitatile, parintii, nevoile, soarta, norocul etc.

Uneori ii intreb pe oameni ce le-ar placea sa faca cu adevarat. E interesant sa vezi cum le fuge privirea, cum se balbaie, incercand sa incropeasca un raspuns pe masura ce inteleg brusc ca niciodata, dar niciodata, nu si-au pus intrebarea asta.

Nu vreau sa fiu lupul moralizator si nici sa cert pe nimeni. M-am tot gandit insa la cum ajung unii oameni (putini) sa faca ce le place si cum ajung majoritatea sa ofteze resemnati cu rolul lor care ii ucide lent pe dinauntru. Am sa prezint direct concluziile si apoi un plan de actiune pentru cei satui cu adevarat de modul in care se desfasoara viata lor.

Cei care fac cu adevarat ce le place :
1. Se cunosc bine – stiu ce le place, ce nu le place, ce ii inspira, ce ii lasa reci, ce ii atrage, ce le displace, unde si cum vor sa fie, dar si unde si cum nu vor sa fie.
2. Stiu cum sa se motiveze periodic, stiu cum sa isi ridice nivelul de energie, stiu cand si cat sa ia pauza.
3. Se informeaza si se documenteaza in domeniul care ii intereseaza si se inconjoara treptat de oameni care le impartasesc interesele si care le mentin viu interesul.
4. Isi stabilesc obiective realiste, pe perioade medii si lungi, si se tin cu seriozitate de ele.
5. Isi rezerva timp sa stea ei cu ei, sa verifice daca in continuare le place drumul ales. Personal, ma gandesc adesea ce as vrea sa fac daca intr-o zi n-as mai avea chef sa intru in sala de curs. Pana acum am identificat doua optiuni, doua sanse pe care le-as exploata probabil cu aceeasi pasiune si tenacitate ca si pana acum .
6. Se bucura de sanse si oportunitati si sunt recunoscatori pentru acestea. Aceeasi atitudine si fata de esecuri, inerente pe drumul spre succes.


Daca as fi nefericit(a) cu jobul meu, cu venitul si nivelul meu de trai, ce as putea face incepand din acest moment? In afara de un plans zdravan, in afara de visat cu ochii deschisi la ce as face cu banii de la loto, in afara de ganduri sinucigase sau de luat campii in afara tarii, ca poate totusi acolo umbla cainii cu covrigi in coada, sa zicem ca am trecut de faza asta, de rasu’ –plansu’ si chiar sunt decis(a) sa fac ceva. Cu ce as incepe? Tu cu ce ai incepe?

Personal, cu o rugaciune ca sa cer indrumare si apoi as lua un pix si o foaie alba. M-as inarma cu rabdare. Si as face o lista cu…
1. Toate lucrurile care imi aduc bucurie, satisfactie.
2. M-as gandi la modele. Cine imi place? Cine si mai ales ce ma inspira?
3. Care este misiunea mea personala? Ce sens aleg sa dau vietii mele? Misiunea mea este sa fac din lumea in care traim una mai buna si mai frumoasa. Nu pot face asta decat lucrand cu oamenii, convingandu-i unul cate unul sa fie mai buni si mai frumosi. A ta care este? Gandeste-te bine la asta. Tine aproape un pix si hartie, sa notezi atunci cand te simti inspirat(a).
4. La ce visai pe vremuri?
5. Ce te-a abatut de la vis? Orice ar fi fost, acum poti sa iti vezi visul la fel de clar? Mai are aceeasi valoare pentru tine?
6. Daca da, ce piedici te despart de el acum? Sunt reale, concrete sau numai in mintea ta? Ce ar presupune implinirea lui ?

Am o prietena care lucreaza ca jurist intr-o companie uriasa – peste 5000 de angajati. Cami este o persoana ocupata pana peste cap. Acum doi ani, cand am sunat-o de revelion, am intrebat-o vesela daca si-a stabilit obiectivele pe noul an. O intrebasem cam intr-o doara, nu ma asteptam sa imi raspunda, decat cu cel mult un: “Ei, da !“
Mi-a spus insa ca se bucura ca am intrebat-o asta, pentru ca da, si-a stabilit un obiectiv – sa mearga iar la scoala si sa invete cum sa aline suferinta animalelor bolnave. Pe scurt, Cami a mea vroia sa se faca medic veterinar. Cred ca m-am balbait la telefon, atat am fost de surprinsa ! Stiam ca ii plac animalele, dar nu atat de mult. Stiam ca e o luptatoare, dar chiar sa faca o schimbare atat de radicala?

Stiti cum se spune, e mult pana cand iti dai seama ce vrei. Restul se aliniaza frumos de la sine. Poate nu atat de repede pe cat ai vrea. Dar se intampla. In America au aparut agentii care ofera oamenilor, din categoria celor care ma gasesc pe mine o fericita si o norocoasa ca fac ce imi place, consiliere si sansa de a experimenta cat mai real cu putinta jobul pe care il viseaza.

Asa se face ca o tanara celebra pe Wall Street a ajuns sa fie trapezista, pentru ca asta o facea fericita cu adevarat, atat de fericita incat sufletul ii canta de bucurie, un bancher a ajuns dresor de caini, o femeie de afaceri cu agenda plina a ajuns o casnica fericita si implinita.

Interesant este faptul ca apelau la agentie oameni care traiau complicat si care cautau sa isi simplifice viata si nu invers, oameni simpli care doreau sa isi complice existenta. O intoarcere la simplitate, o mana intinsa sufletelor muribunde, sacrificate de-a lungul anilor de dragul carierei…

Stiu ca am promis un plan de actiune si am oferit mai multe intrebari. Cand vei raspunde la ele cu sinceritate, vei avea propria harta. Harta viitorului tau, in care vei arata de parca nu ai munci, ci te-ai juca cu placere. In care te vei numara printre cei care nu mai muncesc, dar nu pentru ca au castigat la loto, ci pentru ca au gasit jobul care le place.

Nu uita, te rog, “If you can dream it, you can do it!

Daca visul acela are inca contur clar in mintea ta, actioneaza. Poate vei actiona cu teama, poate vei face pasi mici si vei ezita de multe ori, poate va trebui sa infrunti nu numai barierele tale interioare, ci si pe cele ale celor din jur, dar nu te da batut: aminteste-ti de visul tau, acela de a face cu adevarat ce iti place. Nu te impiedica nimeni si nimic, cu exceptia ta.

marți, 12 aprilie 2011

Aleodor Imparat

~ de Petre Ispirescu

A fost odata un imparat. El ajunsese la batranete, si nu se invrednicise a avea si el macar un copil. Se topea d-a-n picioarele, bietul imparat, sa aiba si el, ca toti oamenii, macar o starpitura de fecior, dara in desert. Cand, tocmai, la vreme de batranete, iata ca se indura norocul si cu dansul si dobandi un drag de copilas, de sa-l vezi si sa nu-l mai uiti. Imparatul ii puse numele Aleodor. Cand fu a-l boteza, imparatul aduna Rasarit si Apus, Miazazi si Miazanoapte, ca sa se veseleasca de veselia lui. Trei zile si trei nopti tinura petrecerile si se chefuira si se bucurara, de o tinura minte cat traira.

Baiatul de ce crestea, d-aia se facea mai istet si mai iscusit. Nu mai trecu mult si iata ca imparatul ajunse la marginea groapei. Cand fu la ceasul mortii, el lua copilul pe genunchi si-i zise:
- Dragul tatei, iata ca Dumnezeu ma cheama la dansul. Sunt in clipa de a-mi da obstescul sfarsit. Eu vaz ca tu ai sa ajungi om mare. Si chiar mort, oasele mele se vor bucura in mormant si sufletul in ceruri de ispravile tale. Asupra carmuirei imparatiei n-am nimic sa-ti zic, fiindca tu, cu iscusinta ta, stiu ca ai s-o duci bine. Un lucru numai am sa-ti spui: Vezi tu muntele acela de colo, sa nu te duca pacatele sa vanezi p-acolo, ca este nevoie de cap. Acel munte este mosia lui Jumatate-de-om-calare-pe-jumatate-de-iepure-schiop: si cine calca pe mosia lui, nu scapa nepedepsit.

Acestea zicand, casca gura de trei ori si-si dete sufletul. Se duse si el ca toata suflarea de pe pamant, de pare ca n-a fost de cand lumea si pamantul. Il jelira ai sai, il jelira boierii, il jelira si poporul; in cele de pe urma trebuira sa-l ingroape. Aleodor, dupa ce se urca in scaunul tatane-sau, desi copilandru, puse tara la cale ca si un om matur. Toata lumea era multumita de domnirea sa si oamenii se faleau ca le-a fost dat de sus ca sa traiasca in zilele lui.

Adesea iesea Aleodor la vanatoare ca sa-si petreaca ceasurile ce-i prisosea de la trebile imparatiei. El tinea minte ce-i spusese tatane-sau si se silea sa-i pazeasca cuvintele cu sfintenie. Intr-o zi, nu stiu cum facu, dus fiind pe ganduri, si aluneca de calca pe pamantul pocitului de om. N-apuca sa faca zece douazeci de pasi si iata ca se pomeni cu dansul dinaintea lui. Acum nu-i era lui pentru ca trecuse pe pamantul omului celui slut si scarbos, ci ii era ciuda cum de sa calce vorba tatalui sau ce-i spusese cu grai de moarte.

Pocitania pamantului ii zise:
- Toti nelegiuitii ce-mi calca hotarul cad in robia mea.
- Mai intai trebuie sa stii, ii raspunse Aleodor, ca din nebagare de seama si fara de voia mea am calcat pe coprinsul tau si n-am nici un gand rau asupra-ti.
- Eu te socoteam mai altfel, dara vaz ca ai de gand sa-ti ceri iertaciune de la mine ca toti fricosii.
- Ba sa ma fereasca Dumnezeu! Eu ti-am spus curatul adevar si daca vrei lupta, alege-ti: in sabii sa ne taiem, in buzdugane sa ne lovim, ori in lupta sa ne luptam.
- Nici una, nici alta. Dara, ca sa scapi de pedeapsa alt chip nu e, decat sa te duci sa-mi aduci pe fata lui Verdes imparat.

Aleodor voi sa se codeasca oarecum, ba ca treburile imparatiei nu-l iarta sa faca o calatorie asa de lunga, ba ca n-are calauza, ba ca una, ba ca alta, dara asi! unde vrea sa stie pocitul de toate astea! El o tinea una, sa-i aduca pe fata lui Verdes imparat, daca vrea sa scape de ponosul de talhar, de calcator de drepturile altuia si sa ramaie cu sufletul in oase.

Aleodor se stia vinovat. Desi fara voia lui, dara stia ca a facut un pacat de a calcat pe mosia slutului. Mai stia iara ca de omul dracului, sa dai si sa scapi. Sa n-ai nici in clin, nici in maneca cu dansul. Fagadui in cele din urma sa-i faca slujba cu care-l insarcina.

Jumatate-de-om-calare-pe-jumatate-de-iepure-schiop stia ca, deoarece Aleodor i-a fagaduit, apoi are sa-si tie cuvantul, ca unul ce era om de omenie, si-i zise:
- Paza cu Dumnezeu si sa-ti ajute sa vii cu izbanda buna.

Aleodor pleca. Si cum mergea el gandindu-se si razgandindu-se cum sa-si implineasca sarcina mai bine, caci isi daduse cuvantul, se pomeni pe marginea unui elesteu si o stiuca se zbatea de moarte pe uscat. Cum o vazu, el se duse sa o ia sa-si aline foamea cu dansa. Stiuca ii zise:
- Nu ma omori, Fat-Frumos, ci mai bine da-mi drumul in apa, ca mult bine ti-oi prinde cand cu gandul n-ai gandi.
Aleodor o asculta si o dete in apa. Atunci stiuca ii mai zise:
- Tine acest solzisor, si cand vei gandi la mine, eu voi veni indata la tine.

Flacaul pleca mai inainte si se tot mira de o astfel de intamplare.
Cand, iaca se intalneste cu un corb ce avea o aripa rupta. Si voind sa vaneze corbul, el ii zise:
- Fat-Frumos, Fat-Frumos, decat sa-ti incarci sufletul cu mine, mai bine ai face sa-mi legi aripa, ca mult bine ti-oi prinde.
Aleodor il asculta, caci era baiat viteaz si de treaba si iubea cele facute de Dumnezeu, si ii lega aripa.
Cand era sa plece, corbul ii zise:
- Tine penita asta, voinicule, si cand vei gandi la mine, eu voi veni indata la tine.

Lua pena de corb Aleodor, si-si cata de drum. Dara nu facu ca la o suta de pasi si iata ca dete peste un taune. Cand se gatea a-l strivi cu piciorul, taunele zise:
- Cruta-mi viata, Aleodor imparat, si eu te voi mantui pe tine de la moarte. Tine acest pufulet din aripioara mea si cand vei gandi la mine, eu voi fi la tine.
Auzind Aleodor unele ca acestea, si ca ii zise si pre nume, odata ridica piciorul si lasa pe taune sa se duca in voia lui.

Si mergand inainte, cale de nu stiu cate zile, dete de palaturile lui Verdes imparat. Cum ajunse aci, se puse la poarta si astepta ca doar de va veni cineva sa-l intrebe ce cauta. Statu acolo o zi, statu doua, si ca sa vie cineva sa-l intrebe ce voieste, ba. Cand fu in ziua d-a treia, Verdes imparat chema slujitorii si le dete o gura de or pomeni-o.
- Cum se poate, le zise el, sa stea omul trei zile la poarta mea si sa nu mearga nimeni sa-l cerceteze? Pentru asta va platesc eu simbrie? Pentru asta va am eu la mine pe procopseala?

Slujitorii dadeau din colt in colt si nu stiau ce sa raspunza. in cele de pe urma, chema pe Aleodor si-l duse inaintea imparatului.
- Ce vrei, flacaule, ii zise imparatul, si ce astepti la poarta curtilor mele?
- Ce sa voiesc, marite imparate, ii raspunse el, iata sunt trimis sa-ti cer fata.
- Bine, baiete. Dara mai intai trebuie sa facem legatura, caci asa este obiceiul la curtea mea. Ai voie sa te ascunzi unde vei voi, in trei zile d-a randul. Daca fie-mea te va gasi, capul ti se va taia si se va pune in parul ce a mai ramas, din o suta, fara cap. Iara de nu te va gasi, atunci cu cinste imparateasca o vei lua de la mine.
- Am nadejde la Dumnezeu, marite imparate, ca nu ma va lasa sa piei. Parului ii vom putea da si altceva, nu tot cap de om. Sa facem legatura.
- Asa?
- Asa.

Se pusera si facura legatura, scrisera carte si o intarira. Viind fata de fata, se invoira ca a doua zi el sa se ascunza cum va sti mai bine. Iara daca se invoira, el ramase intr-un neastampar ce-l chinuia mai cumplit decat moartea. El se gandea si se razgandea cum sa se ascunza mai bine. Vezi ca era vorba de capul lui, iara nu de altceva. Si tot mergand pe ganduri si tot planuind, iata ca-si aduse aminte de stiuca. Scoase solzul, se uita si gandi la stapana lui, cand iata, mare, ca stiuca si venise si-i zise:
- Ce poftesti de la mine, Fat-Frumos?
- Ce sa poftesc? Iaca, iaca, ce mi s-a intamplat. Nu stii tu ceva sa ma inveti ce sa fac?
- Ia nu te mai ingrija. Lasa pe mine.
Si indata, lovind din coada, facu pe Aleodor un cosacel si il ascunse pe fundul marii, printre ceilalti cosacei.

Cand se scula fata, isi lua ocheanul si se uita cu el in toate partile. Nu-l vazu. De unde ceilalti cari venise sa o ceara in casatorie se ascundeau prin pivniti, pre dupa case, pre dupa cate o sura de paie, sau prin vreo cula parasita, Aleodor se ascunse astfel incat fata intra la grije ca a sa fie biruita. Ce-i veni ei, se uita cu ocheanul si in mare, si il zari pe fundul marii, printre cosacei. Pasamite, ocheanul ei era nazdravan.
- Iesi d-acolo, hotomanule, ii zise ea razand. Ce mi te-ai posmagit asa? Din coscogeamite omul te-ai facut un cosac si mi te-ai ascuns in fundul marii.

N-avu incotro si trebui sa iasa.
Ea si zise imparatului:
- Mi se pare, tata, ca flacaul asta mi-a venit de hac. Si mult e nurliu si dragalas. Chiar de l-oi afla pana la a treia oara, sa-l ierti, tata, ca nu e prost ca ceilalti. Boiul lui il arata a fi ceva mai deosebit.
- Vom vedea, ii raspunse imparatul.

A doua zi, ce-i veni lui, se gandi la corb. Acesta fu numaidecat inaintea lui, si-i zise:
- Ce mai vrei, stapane?
- Ia uita-te, neiculita, ce mi s-a intamplat; nu stii tu ceva sa ma inveti?
- Sa cercam. Si lovindu-l cu aripa, il facu un pui de corb si il vari intr-un stol de corbi ce se urcase pana la vantul turbat.

Cum se scula fata, isi lua ocheanul si iarasi il cata prin toate locurile. Nu e. Cauta-l pe pamant, nu e. Cauta-l prin ape si prin mari, nu e. Se lua de ganduri fata. Cand, catre namiezi, ce-i veni ei, se uita si in sus. Si zarindu-l in slava cerului printre stolul de corbi, incepu a-i face cu degetul, si-i zise:
- Ghidi, ghidi, talharule ce esti! Da-te jos d-acolo, omule, ce mi te-ai facut asa pitcoace de pasare? Nici in rai nu scapi de mine!

Se dete jos, ca n-avea ce face. Imparatul incepu a se minuna si el de istetimea lui Aleodor si-si pleca urechea la rugaciunea fiicei sale.
Insa, fiindca legatura era ca sa se ascunza pana de trei ori, imparatul zise:
- D-a minune, ia sa vedem unde are sa se mai ascunza?!

A treia zi, dis-de-dimineata, se gandi la taune. Acesta veni intr-un suflet. Dupa ce ii spuse ce voieste, taunele zise:
- Lasa pe mine, si de te-oi gasi, eu aici sunt.
Il facu o lindina si-l ascunse chiar in coada fetei, fara sa simta ea.

Sculandu-se fata si luand ocheanul, il cauta toata ziua, si, ca sa dea de dansul, nici cat. Ea se da de ceasul mortii, caci il simtea, i se arata ei a fi p-aci prin preajma, dara de vazut nu-l vedea. Cata cu ocheanul prin mare, pre pamant, prin vazduh, dara nu-l vazu nicairi. Catre seara, obosita de atata cautare, striga:
- Ci ia arata-te odata. Te simt ca esti p-aci pe-aproape, dara nu te vaz. Tu m-ai biruit, a ta sa fiu.

Daca auzi el ca este biruita, se dete binisor jos din coada ei si se arata. Imparatul n-avu nici el ce mai zice si ii dete fata. Cand plecara, ii petrecu cu mare cinste si alai, pana afara din imparatia lui.

Pe drum, ei statura sa faca popas. Si dupa ce imbucara cate ceva, el puse capul in poala ei si adormi. Fata de imparat, tot uitandu-se la el, i se scurgea ochii dupa frumusetea si dupa boiul lui. Inima ii dete branci si ea nu se putu opri, ci il saruta. Aleodor, cum se destepta, ii trase o palma de auzi cainii in Giurgiu. Ea planse si ii zise:
- I! Aleodor draga, dara grea palma mai ai!
- Te-am palmuit pentru fapta ce ai facut, caci eu nu te-am luat pentru mine, ci pentru cela ce m-a tramis pe mine.
- Apoi bine, fratioare, de ce nu mi-ai spus asa de acasa, caci atunci stiam si eu ce sa fac, dara lasa, nici acum nu e timpul trecut.

Pornind si de aici, ajunsera cu sanatate la Jumatate-de-om-calare-pe-jumatate-de-iepure-schiop.
- Iata, m-am inchinat cu slujba, zise Aleodor, si voi sa plece. Fata, cand vazu pe acea iazma, se cutremura de scarba si nu voia sa ramaie la dansul o data cu capul.

Slutul se dete pe langa fata si incepu s-o linguseasca cu vorbe mierloitoare si sa se ia cu binele pe langa dansa. Dara fata ii zise:
- Piei de dinaintea mea, satano, ca te trimit la muma-ta, Iadul, care te-a varsat pe fata pamantului.

Slutenia de neom se topea de dragostea fetei, se lungea cu burta pe pamant si umbla cu sosele, cu momele sa induplece pre fata a-l lua de barbat.
Dara, asi! feritu-l-a santuletul sa se apropie de dansa! Caci il tinea tintuit in loc cu ochii cat de colo. Din satana, din iazma, si din spurcaciune nu-l mai scotea.
- Piei, necuratule, de pe fata pamantului, sa scape lumea de o ciuma si de o holera ca tine.

Mai starui ce mai starui si daca se vazu infruntat pana intr-atat, iazma plesni de necaz, cum de sa fie el ocarat atat de mult de o cutra de muiere.
Atunci Aleodor intinse coprinsul sau si peste mosia lui Jumatate-de-om-calare-pe-jumatate-de-iepure-schiop, lua de sotie pe fata lui Verdes imparat si se intoarse la imparatia lui.
Cand il vazura gloatele venind teafar, alaturi cu o sotioara de-i radea si stelele de frumoasa, il primira cu mare bucurie; si, urcandu-se din nou in scaunul imparatiei, domni si trai in fericire, pana se istovira.
Iara eu incalecai p-o sea si v-o spusei dumneavoastra asa.

Sursa: [Foto]
.

luni, 11 aprilie 2011

Dureri si bucurii

"Invata sa-ti scrii durerile pe nisip si bucuriile pe stanca."
~ Sf.Augustin
.

sâmbătă, 9 aprilie 2011

Intelepciunea vietii

~ de Bruno Ferrero

Era odata un rege care-si petrecuse viata purtand razboaie si adaugand noi pamanturi imparatiei sale. La saizeci de ani isi dadu seama ca nu invatase prea multe despre viata si despre rostul ei. Ii chema deci pe toti boierii si sfetnicii sai si le porunci:
„Luati toti banii din visteriile mele si mergeti in cele patru colturi ale pamantului si cautati carti de intelepciune, caci as vrea in sfarsit sa cunosc adevarata intelepciune a vietii.”

Sfetnicii luara sacii cu galbeni si se raspandira in toate colturile pamantului. Se intoarsera dupa sapte ani urmati de 40 de camile incarcate cu tot felul de carti mari si mici. Un adevarat munte de carti rare.
Vazandu-le, regele spuse:
- Am 67 de ani, nu voi reusi niciodata sa citesc toate aceste carti. Faceti-mi un rezumat!

Fura chemati cei mai mari oameni de litere din lume, care se pusera pe treaba, iar dupa sapte ani ii inmanara regelui un stralucit rezumat al acelei comori de intelepciune. Dar cu acest rezumat tot mai puteai incarca 7 camile.

- Am deja 74 de ani – spuse regele. Nu am timp sa citesc totul. Rezumati si mai mult.
Se facu deci rezumatul rezumatului pentru care mai trebuira inca 7 ani la capataiul carora inteleptii incarcara o camila.

- Am trecut de 80 de ani – spuse regele tot mai slabit. Vederea imi slabeste. Nu voi reusi niciodata sa citesc toate aceste carti. Rezumati inca si mai mult!
Inteleptii se pusera pe treaba si timp de sapte ani lucrara zi si noapte. Rezultatul fu o singura carte. O carte care cuprindea toata intelepciunea pamantului.

In acea clipa, un valet dadu buzna peste intelepti:
- Repede, duceti cartea regelui. E pe moarte.

Regele avea acum 88 de ani, statea in patul lui si era pe moarte.
Cel mai intelept dintre intelepti se apropie de imparat care ii sopti la ureche cu suflarea slabita:
- Rezuma-mi, rogu-te, toata stiinta, toata intelepciunea lumii intr-o singura fraza...

- Iat-o inaltimea voastra: «Traieste momentul prezent.»
.

vineri, 8 aprilie 2011

Frumoasa si bestia

~ de Charles Perrault

A fost odata ca niciodata un negustor bogat care avea trei fete. Toti patru ducea o viata indestulata in casa lor de la malul marii. Dar in timp fetele cele mari risipeau banii tatalui sau pe rochii luxoase, mezina, Frumoasa, isi ajuta familia dupa puterile ei, multumindu-se cu haine simple si trebaluind prin casa cat era ziua de lunga.

Intr-o zi, fetele auzira cum niste barbati povesteau ca toate vapoarele negustorului pierisera intr-o furtuna cumplita.
- Nu i-a mai ramas nimic, spunea unul dintre barbati dand din cap, a ajuns sarac lipit pamantului!

Ca sa salveze ce se mai putea salva, negustorul disperat pleca a doua zi la oras. Acolo, ii ruga pe bancheri sa-i imprumute niste bani, dar acestia il refuzara.

Necajit, negustorul porni inapoi spre casa. Cu gandul la fetele lui, abia daca-si dadu seama ca incepuse sa ninga. Cand plecase de acasa la bancheri, cele doua fete mai mari ii cerusera sa le aduca de la oras podoabe si rochii scumpe. Frumoasa, in schimb, nu-i ceruse decat un trandafir.

Dar cand ninsoarea se inteti si se transforma in viscol, negustorul uita cat era de amarat ca nu le putea indeplini dorinta fetelor si ca isi pierduse toata ziua. Vantul vuia si arunca trombe de zapada in calea calaretului si a calului sau. Si tot mergand asa, negustorul se rataci. Dar, pe neasteptate, in cale ii aparu un spiridus, care ii facu semn sa-l urmeze.

Apoi, cand negustorul ajunsese deja la capatul puterilor, spiridusul ii striga cu un glas subtirel:
- Uite aici! Hai inauntru ca o sa avem grija de tine.
Iar negustorul vazu cu uimire cum in fata lui se ridicase un castel imens.

Dupa ce-si duse calul in grajd si ii dadu sa manance fan, negustorul intra in castel pe urmele spiridusului.
- Hai aici, langa foc, il indemna spiridusul. Cred ca ti-e foarte frig si, de asemenea, foame.

Un foc strajnic ardea in camin, iar cand negustorul se apropie de masa, aceasta se si umplu cu tot felul de bucate.
- Mananca, ii striga spiridusul, razand pe infundate de uimirea ce i se citea negustorului pe chip.
- Iti multumesc din suflet, ii raspunse el, apoi se aseza la masa si manca pe saturate.

Satul si topit de caldura, negustorul ostenit adormi la masa. Chiar si spiridusul, incalzit de dogoarea focului, cazu intr-un somn adanc. Iar pe cand dormeau amandoi, o aratare imensa ii urmarea in tacere din balcon.

Dimineata, cand se trezi cu forte proaspete, negustorul ii multumi din nou spiridusului pentru ospitalitate.
- Trebuie sa ma duc inapoi la fetele mele, ii zise el, amintindu-si amarat cate necazuri avea. Si, trecand pe langa poarta, negustorul privi cu mirare la o tufa de trandafiri inflorita ca prin minune in mijlocul nametilor de zapada. Vazand trandafirii, isi aduse aminte de mica rugaminte a Frumoasei si se intinse sa rupa una din florile acelea fermecatoare.
- Nu, striga spiridusul. Dar era prea tarziu.

Dintr-o data, in fata ochilor sai se ivi o aratare dintre cele mai fioroase, care striga la el cu un glas tunator:
- Asa ma rasplatesti pentru bunatatea mea, furandu-mi din nepretuitii trandafiri? Pentru asta o sa platesti cu viata.
- Imi…imi pare rau, baigui negustorul. L-am luat pentru fata mea.
- Fata ta? urla bestia. Daca te iubeste cu adevarat, sa vina aici, in locul tau. Dar daca nu te iubeste, ai sa te intorci chiar tu, in decurs de trei luni. Si acum, du-te!

Cum nu avea alta scapare, bietul negustor ii promise ca se va intoarce. Apoi, incaleca pe cal si porni spre casa, cu inima coplesita de durere.
Dar cand ajunse acasa si ii dadu trandafirul Frumoasei, fericirea ei ii lumina sufletul.
- Vai, Frumoaso, ii spuse el mahnit, daca ai sti care e pretul acestui trandafir!

Apoi fetele il ascultara uimite cand le povesti de castelul Bestiei si de cumplita porunca.
- O sa ma duc eu in locul tau, tata! striga Frumoasa. Decat sa mori pentru mine, mai bine sa fiu prizoniera Bestiei.
- Sa nu aud de asa ceva! ii raspunse negustorul. O sa ma intorc acolo cand se vor scurge cele trei luni.

Surorile cele mari o privira pe mezina cu manie.
Cele trei luni se scursera repede si, in ultima dimineata, Frumoasa, cu pantofi in mana, sa nu faca zgomot, se strecura afara din casa.
Puse saua pe calul cel bland al tatalui sau, incaleca si, in tacere, isi lua ramas bun de la cei ai casei care inca dormeau. Stia ca o sa-i fie tare dor de ei, dar ii dadea putere gandul ca o sa-si salveze tatal de la moarte.
- Si, cine stie, se incuraja ea, poate ca o sa fac Bestia sa se razgandeasca.

Frumoasa merse si merse si ajunse la castelul Bestiei in miez de noapte.
N-apucase sa intre bine in curte, cand aparu spiridusul:
- Bine ai venit, Frumoaso! Hai dupa mine pe aici, o indemna el. Parca ar fi asteptat-o.
Frumoasa intra in castel in urma lui.

Spiridusul o conduse pe Frumoasa printr-un labirint de coridoare pana la o camera minunata, plina de trandafiri si mobilata frumos.
- Asta e dormitorul tau, ii spuse spiridusul. Apoi ii arata o lada plina cu podoabe sclipitoare. Si acesta toate sunt ale tale, ii explica el vesel, apoi disparu pe usa.

Frumoasa se plimba prin camera, admira trandafirii, podoabele, mobila dulapul plin cu rochii scumpe. Isi dadu jos hainele simple pe care le purtase pe drum si imbraca o rochie frumoasa.
Atunci, aparu din nou spiridusul.
- Vai, ce frumoasa esti, murmura el. Cat de mult o sa-i placi stapanului meu! Ia uita-te in oglinda!
Dar frumoasa inlemni de groaza. In oglinda, in spatele propriului ei chip, zari cumplita Bestie. Se intoarse sa il priveasca in fata.

- Bine ai venit la castelul meu, ii spuse Bestia. Te afli aici de nevoie?
- Da, ii raspunse Frumoasa.
- Dupa un drum asa de lung, trebuie sa-ti fie foame, zise Bestia cu un glas ragusit. Hai cu mine.

Bestia o duse pe Frumoasa pana in salonul unde se afla o masa aranjata pentru o singura persoana. Chiar daca in sinea ei rasuflase usurata ca nu va sta cu Bestia la masa, Frumoasa era impresionata de bunatatea acestei fiinte infricosatoare. Bestia ii ura noapte buna, iar fata ii ramase sa manance. Apoi, privind flacarile din soba, gandurile ii zburara la Bestie si la castelul acesta vrajit.

A doua zi, spre seara in timp ce Frumoasa se plimba prin gradina Bestia veni sa stea de vorba cu ea.
- Tu ce crezi, sunt urat? o intreba Bestia.
- Da, raspunse Frumoasa cu sinceritate. Dar cred ca ai suflet bun.
- Si te-ai marita cu mine? o mai intreba Bestia.
Infiorata de intrebarea lui neasteptata, Frumoasa ii raspunse:
- Nu.

Bestia venea zi de zi sa o vada pe Frumoasa si sa stea de vorba cu ea. Fata se temea tot mai putin de creatura aceea, dar de fiecare data cand o intreba daca ar vrea sa-l ia de barbat, raspunsul ei era acelasi.

Intr-o buna zi, Frumoasa privi in oglinda fermecata din dormitor si isi vazu tatal. Tinea in mana un portret al ei si parea tare bolnav. Frumoasa se duse in fuga la Bestie.
- Trebuie sa-mi dai drumul! ii striga ea. Te rog, stiu ca ai suflet bun. Tata e bolnav si are nevoie de mine.
- Atunci, du-te, rosti cu glas scazut Bestia. Dar promite-mi ca te intorci inainte sa se fi implinit opt zile.
- Iti promit, murmura Frumoasa.

Frumoasa incaleca pe cal si porni spre casa ca vantul si ca gandul.
- Tata! stiga ea, intrand val-vartej in casa.
- Frumoaso! Esti vie si nevatamata! spuse tatal, luand-o in brate. Bestia cea groaznica nu ti-a facut nici un rau?
- Nu, tata, ii raspunse Frumoasa. E un monstru doar pe afara. Dar are suflet darnic si bland. Si tu ce mai faci?
- De acuma, cand stiu ca n-ai patit nimic, o sa-mi fie bine, ii zise tatal zambind fericit.

A doua zi, Frumoasa le spuse tatalui si surorilor ei ca o sa se intoarca la castelul Bestiei, asa cum promisese. Dar surorile, individioase pe rochia si podoabele ei scumpe incercara s-o convinga sa nu mai plece. Si astfel, ea ramase acasa mai mult decat a promis.
In a zecea noapte, visa ca era in gradina palatului si ca o vazu pe Bestia intinsa pe iarba, gata sa moara si reprosandu-i intarzierea. Frumoasa se trezi plangand. „Cat de rea pot fi fata de Bestia care are atata dragoste pentru mine. Ce vina are ca este atat de urata? Are un suflet atat de bun si asta inseamna mai mult ca orice. De ce nu m-am casatorit cu Bestia? Voi fi mai fericita cu Bestia decat sunt surorile mele cu sotii lor. Nu frumusetea aduce fericirea, ci bunatatea, iar Bestia este plina de bunatate. Nu iubesc pe Bestia, dar o stimez, ii sunt recunoscatoare si-i sunt prietena. Daca o voi face nefericita, nu-mi voi ierta toata viata nerecunostinta mea."

A doua zi frumoasa isi pregati calul de drum. Il mangaie si-i zise:
- Du-ma ca vantul si ca gandul, il indemna ea. Mi-e teama ca Bestia e pe moarte. A fost bun cu mine si a avut incredere in mine. Acum inteleg ca sub chipul acela urat se ascunde un suflet tare frumos.
Si calul porni in galop, ducand-o degraba spre castelul Bestiei.

Cand Frumoasa ajunse la castel, Bestia nu-i mai iesi inainte, asa ca ea a inceput sa alerge, strigand infricosata:
- Unde esti? Unde esti?
- Vino, Frumoaso, dupa mine! ii raspunse un glas subtirel. Era spiridusul.

In gradina spre rau, gasi acolo pe Bestia fara cunostinta si crezu ca murise. Se arunca asupra trupului simtind ca inima Bestiei mai batea inca. Bestia deschise ochii si-i spuse:
- Ti-ai uitat promisiunea! Mahnirea de a te fi pierdut m-a facut sa-mi doresc moartea. Sunt fericit ca te mai pot vedea o data inainte sa mor.
- Cum sa mori? striga Frumoasa, ingenunchind langa el si sarutandu-l pe obraz e iubesc si vreau sa ma marit cu tine. Credeam ca-ti sunt doar prietena, dar durerea pe care-o simt ma face sa cred ca n-as putea trai fara tine.

Abia rosti Frumoasa aceste cuvinte, ca a vazut castelul, stralucind de lumina. Muzica, tortele vesteau o mare bucurie, in urmatoarea clipa se intoarse catre Bestia si mare-i fu mirarea cand vazu ca Bestia a disparut si in locul ei aparu un print frumos ca Soarele. Printul i-a multumit Frumoasei ca a rupt blestemul pe care-l aruncase asupra lui o Zana rea.

Desi nu-si putea crede ochilor vazandu-l pe print, fata nu se putu opri sa intrebe unde a disparut Bestia.
- Dar Bestia e chiar in fata ta, zise printul. O zana rea m-a pedepsit pentru vina de-a fi alungat o cersetoare ce-mi ceruse adapost. Greu blestem a aruncat asupra mea. M-a facut o bestie infricosatoare, mi-a dat cinci trandafiri, fiecare fiind un an din viata mea. Daca n-as fi invatat sa fiu bun si sa ma fac iubit, trandafirii s-ar fi uscat, iar eu as fi ramas toata viata un monstru. Am deschis larg portile castelului, am oferit adapost tuturor, dar eu m-am retras in turnul castelului de unde n-am mai iesit pana la venirea tatalui tau. Numai tu ai fost fermecata de bunatatea mea, numai tu m-ai iubit! Pentru toate astea, te rog, fii aleasa mea!


Frumoasa fu uimita de spusele printului. Mersera impreuna la castel unde, spre marea bucurie a fetei, ii astepta intreaga ei familie.
- Frumoaso, spuse zana cea buna, vino sa-ti primesti rasplata. Ai ales virtutea in locul frumusetii, acum meriti sa ai si frumusetea si bunatatea. Vei deveni regina si nadajduiesc ca tronul sa nu-ti distruga virtutile.

In aer plutea parca o muzica fermecata, in timp ce ei se sorbeau din ochi si se gandeau cate zile fericite ii asteaptau de acum inainte.
Si intr-adevar, Frumoasa si alesul ei au trait fericiti ani nenumarati si nimic nu le-a intunecat vreodata seninul vietii.

Sursa: [Foto]
.